Sărbătoare creştină şi tradiţii: 26 octombrie - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sărbătoare creştină şi tradiţii: 26 octombrie - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este prăznuit în 26 octombrie de întreaga creştinătate. A trăit în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximilian Galeriu (284-311), fiind născut la Solun (azi Tesalonic, Grecia), într-o familie de creştini. Tatăl său ocupa cea mai înaltă funcţie la curtea împăratului păgân, cea de voievod al cetăţii, botezul pruncului fiind făcut în mare discreţie. După moartea tatălui său, împăratul i-a încredinţat lui Dimitrie misiunea de voievod în cetate, recomandându-i: „Să aperi ţara de creştini, pe care poruncesc să-i dai morţii”. Dimitrie nu s-a supus acestui ordin şi şi-a arătat verticalitate în crezul său când Diocleţian - după victoria împotriva sciţilor - a dat o petrecere în cinstea zeilor. Simţindu-se înfruntat de tânărul voievod, Diocleţian a ordonat ca Dimitrie să fie închis.

În închisoare, Dimitrie l-a ajutat, prin rugăciune, pe creştinul Nestor să-l învingă pe fiorosul gladiator Lie. Supărat, împăratul a ordonat ca Mucenicul Dimitrie să fie străpuns cu suliţa, în anul 303. Peste veacuri, din locul în care a fost înmormântat a ieşit mir. Sfântul Dimitrie este Ocrotitorul Tesalonicului şi al multor biserici din Răsărit şi Apus.

În popor, Sfântul Dimitrie este cel care anunţă sosirea iernii şi a frigului. Dimitrie este considerat patronul păstorilor şi, pe vremea când oamenii nu dispuneau de prognoze meteo, ciobanii aveau un mod inedit de a afla cum va fi iarna. Puneau un cojoc în locul unde era turma şi, dacă o mioară neagră se aşeza întâi în acel loc, se credea că iarna va fi uşoară; dacă oaia era albă, atunci era semn de iarnă grea.

Citit 5940 ori Ultima modificare Joi, 25 Octombrie 2012 16:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.