Sesiune vie la "Axis Libri": Apostol Gurău - Opera omnia şi chipul prinţesei Bălaşa

Sesiune vie la "Axis Libri": Apostol Gurău - Opera omnia şi chipul prinţesei Bălaşa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Salonul Literar „Axis Libri“ de joi a lansat o antologie de-o viaţă a unui scriitor gălăţean pe care amfitrionul, scriitorul Teodor Parapiru, îl definea drept „unul dintre cei mai importanţi scriitori români la ora actuală”, profesorul Apostol Gurău, tipărită în colecţia “Opera Omnia”, la Editura “TipoMoldova” Iaşi: „Mic tratat despre arta învierii”, povestiri (de pe vremea când Marin Preda îl anunţa pe gălăţean ca pe „un glas nou”) şi un microroman. Tot joi s-a lansat şi cartea de versuri a poetei Speranţa Miron - „Sunet de frig”, Editura Pax Aura Mundi Galaţi, poeme pioase, susţinute, printre alţii, de colegi din Cenaclul Arionda, din care poeta face parte.

Prozatorul care, aşa cum observa Parapiru, demonstrează în proza sa câteva idei estetico-filosofice distincte a dat şi partea, cred, cea mai interesantă, a serii, relatând despre unul dintre personajele de la care şi-a pornit una dintre ficţiuni, prinţesa Bălaşa Cantacuzino, „o babă” fumând Mărăşeşti, care făcea în anii ´70 o vizită la CAP-ul ce se lăfăia în fostul ei conac… Prinţesă în carne şi oase pe care scriitorul Paul Sân-Petru a întâlnit-o, tânăr fiind, în timpul domiciliului ei forţat, la Pucioasa. Întâlnire ca în „Craii…” lui Mateiu Caragiale: şi publicista Dana Vlad a relatat că bunicul ei, ucis în bătăi la Canal, fusese chiar psihologul familiei Cantacuzino.

Nevoia de… talangă?

Dar „să mişcăm rogojina”, cum ar spune un personaj de-al prozatorului Gurău: tot joi, discuţia s-a animat din cauza discursurilor prelungi, amendate de moderatorul Parapiru, care şi alteori i-a pus la punct pe vorbitorii prea euforici, coborând pe locul potrivit câte o carte sau un autor… normal. Cu vorbe apăsate, mai mulţi dintre cei de faţă s-au ridicat împotriva „corului de lăudăroşi”, prietenia literară exagerată sau lipsa de experienţă a lecturii născând uneori mici monştri critici. Am propune şi noi să se înfiinţeze, ca la defuncta Junime, o talangă care să limiteze discursurile măcar în lungime, că în formă nu se poate. Ori o clepsidră, un ceas cu cuc, un „pac” electronic ceva… Altfel, au fost spuse şi vorbe frumoase. Dana Vlad, care a călătorit în ultima vreme mult prin lume, a declarat că a vorbit peste tot despre salonul gălăţean, dar şi despre comuniunea artistică de la Galaţi: şi bine-ar fi chiar să ne fie mai multă comuniune! Ea a adăugat că Oreste Teodorescu, cunoscutul realizator tv esoteric, i-a mărturisit că „V.A. Urechia” este „printre puţinele bibliotecii vii din România”. Iar viu înseamnă, da, şi polemic…

Citit 5086 ori Ultima modificare Marți, 06 Noiembrie 2012 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.