* Lucian Agapi - Oximoron, Editura Karth, Bucureşti, 2014
La recenta lansare a acestei cărţi de debut, lansare care a avut loc la Biblioteca "V. A. Urechia", autorul a precizat, printre altele, că poemele sale sunt şi un alt fel de „kama sutra”…
În lumea ipocrită şi pudibondă de astăzi, multe aspecte ale vieţii ar fi trecute cu vederea, dacă nu chiar contorsionat trimise spre negare pură, dacă nu chiar puritanistă. Literar vorbind, apariţia unui Henry Miller local ori a unui „marchiz de Sade” (momentan, păstrând proporţiile!) ar fi trecută cu jenă la categoria „imposibil”, aşa cum ar privi ţăranul girafa de după gard. Un Kaos Moon ar fi trecut la categorii demne de Inchiziţia începutului de mileniu III după Hristos. Lucian Agapi este sincer şi apreciază şi sinceritatea celorlalţi. Literar vorbind, cu siguranţă. Şi mai este, tot literar vorbind, şi anticalofil. Şi, ţinând cont de titlul cărţii, dar şi de multe elemente din conţinut, chiar oximoronic.
Adică realizează o fenomenologie lirică a fiinţei oximoronului, asta dacă nu chiar omul este fiinţa oximoronică prin excelenţă.
Conştient, poate din cauza experienţei, de reacţiile posibile ale cititorului, în „Cuvântul înainte” mascat tot într-un poem, mai că asistăm la un autodenunţ pentru eventualii inchizitori ai secolului al XXI-lea: „Îmi disecaţi versul/ Alb/ Şi strâmbaţi din nas/ La învechita rimă,/ Îmi ardeţi pe rug/ Contrastul neînţeles,/ Treceţi prin murdar gând desenul meu din vers…” Este şi o artă poetică aici, iar tot ceea ce urmează ne trimite cu gândul la vreun personaj dintr-un film visat de David Lynch (Poate asociaţia pleacă de la „Wild at heart”, filmul în care Nicholas Cage cântă, dacă nu mă înşel, „Love me tender”, imitându-l pe Elvis Presley). Este drept că la Lucian Agapi este un îndemn mai direct şi mai fără perdea, este drept că în limba engleză, aluzia fiind, în text, directă la Elvis.
Aşadar, dincolo de micile răfuieli cu „semenii” (sau muzele), Lucian Agapi este în primul rând un trubadur îndrăgostit, un senzorial, după cum dovedeşte un „Epilog”: „Adormi. În epilog de zgomot./ Linişte în poem de clopot./ Dragoste sub parfum de cremă de zahăr ars,/ Îmi citeşti viitorul. / Într-o ceaşcă murdară. De zaţ.// Aştept să te trezeşti. Iubită./ De mine. Dar nu e corect să aştepţi în ispită./ Şi te lupţi. Te laşi învinsă.../ Pe perna-ţi de jar, trăieşti. În epitete. Destinsă.”
Se ghicesc tensiuni şi în declaraţiile de dragoste sau de despărţire care sunt unele poeme, nu numai căutări ale femeii ideale, ci şi ale Formei lirice, alt nume al unei armonii oarecare. Dator moderat unui simbolism istoric (sunete şi culori cât cuprinde!), se închină şi unui naturalism unde biologicului i se dă ceea ce este al lui, când transfigurarea având inspiraţie, starea lirică fiind exprimată cu folos. Poemul „Amintiri de azi” ar putea fi o mărturie a străduinţei de a căuta cuvintele cu sâmburi, de a le potrivi nu neapărat pur arghezian, dar fără teama de a folosi rănile şi mucegaiul… Un poem se intitulează „Matematica păcatului”… Ei bine, nu este numai matematică! Pentru că unde este vorba de păcat este vorba de destin şi de liber arbitru. A spune că şi acestea sunt matematici, am exagera! Cert este că textele lui Lucian Agapi sunt dovada că poezia este destin şi liber arbitru! Uneori, probabil, un fel de încăpăţânare (care) observă „juisarea norilor” şi alte „intemperii erotice” ni-l prezintă ca un meteorolog inspirat al dorinţelor, uneori căzând însă în capcana iraţionalităţii literare a acestora! Deoarece dorinţele ştiu prea bine că literatura doar poate înfia Dragostea adevărată! Şi deseori dorinţele nu au milă pentru cuvinte!
Mai precizăm că grafica de pe copertă îi aparţine tot unei gălăţence, Teodora Marola, volumul urmând să fie lansat şi la Gaudeamus.
Citeşte şi: CRONICĂ DE CARTE/ "Jurnalist pe frontul de est"
