UNDE ne petrecem TIMPUL LIBER în acest weekend/ "Contesa Maritza”, la Teatrul "Leonard"

UNDE ne petrecem TIMPUL LIBER în acest weekend/ "Contesa Maritza”, la Teatrul "Leonard"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică, 7 decembrie, de la ora 18,00, pe scena Teatrului „N. Leonard”, ne vom întâlni din nou cu opereta de mare succes „Contesa Maritza”, a celebrului compozitor Emmerich Kalman, jucată pentru prima dată în România în montarea gălăţeanului Leonard. Regia îi aparţine unei celebrităţi, Cristian Mihăilescu, membru al Academiei Europene de Teatru Muzical de la Viena, multipremiat pentru regie. A montat pe scene mari din Japonia, Franţa, Italia sau Olanda, a fost director al Teatrului Liric din Constanţa, apoi al celui din Braşov, ambele devenite, sub direcţia sa, opere.

Despre spectacol, directorul teatrului, Teodor Niţă, preciza: „Muzica lui Emmerich Kalman este melodioasă, plăcută, veselă, elegantă, plină de un umor fin”. Opereta „aduce cântece şi dansuri tradiţionale maghiare, un subiect vaporos, fiind printre cele mai savurate spectacole de operetă de pe scenele lumii”, spunea şi Mihai Mândruţiu, cel care semnează coregrafia spectacolului - un nume apreciat în domeniu, maestru de balet la Opera Maghiară şi pedagog la Opera Română din Cluj. Dirijorul spectacolului este Eugen Dan Drăgoi, iar dirijorul corului - Daniel Nistor. Pe scenă, o intrigă plină de umor, dragoste şi surprize, în atmosferă de epocă.

Preţul biletelor este de 21,60 lei şi 10,80 lei.

Citit 758 ori Ultima modificare Joi, 04 Decembrie 2014 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.