Dintr-o evaluare generală a profesiilor îmbrăţişate de agenţi reiese că meseria cel mai adesea îmbrăţişată de spioni a fost cea de ziarist, cu diferitele sale ipostaze în mass-media. Motivaţia este evidentă, căci această profesie, care, mai ales de la jumătatea secolului XIX, căpătase o amploare şi o importanţă deosebite, devenind, de la un moment dat, "a patra putere" în stat oferea posibilităţi şi atuuri relevante. Mobilitatea reprezentanţilor acestei profesii, posibilităţile de penetrare a celor mai variate medii, ceea ce permitea însuşirea unor „secrete” de mare importanţă pentru serviciile de informaţii, constituiau tot atâtea „avantaje” oferite de această profesie pentru desfăşurarea de activităţi informative.
Combatanţi pe „frontul secret”
Încă din perioda premergătoare Primului Război Mondial şi în timpul acestuia, jurnalismul a fost un domeniu în care şi-au făcut „ucenicia” viitori conducători ai serviciilor de informaţii. Astfel, primul director al “British Security Service” (MI 5), Sir Vernon George Waldegrave Kell (1873-1942) activează în calitate de corespondent de presă în China. Între multele sale ocupaţii - lider religios, călugăr budist, membru al Parlamentului britanic - Isaac Timothy Trebitsch Lincoln (1872/1879- 1941), supranumit „spionul cameleonic”, pentru că a spionat pentru numeroase ţări, stabilind, probabil, un adevărat record în materie, a fost şi cea de jurnalist.
Şi România a fost un „front” pe care s-au afirmat o serie de jurnalişti-spioni. Unul dintre aceştia a fost Friederich Lachmann, trimis la Bucureşti sub acoperirea de corespondent de presă în timpul Războaielor balcanice.
Unii dintre aceşti „oameni de presă” s-au ocupat cu racolarea de agenţi pentru Puterile Centrale. Astfel, în preajma Primului Război Mondial, agentul austriac Benning, care se prezintă drept proprietar al ziarului „Ziua” din Bucureşti, reuşeşte să-l convingă pe Ion Lengeru, unul dintre conducătorii Comitetului Naţional Român, să colaboreze pentru cauza Puterilor Centrale. Prin acesta, Benning reuşeşte să obţină şi colaborarea lui Victor Branişte, redactor la „Gazeta Transilvaniei”.
„Reţelele jurnaliştilor”
În cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroşi jurnalişti au făcut parte din importante „reţele” de spionaj. Jurnalistul Hotsumi Ozaki, prieten cu şeful cabinetului prim-ministrului, Fumimaro Konoye, şi Vukelic, corespondent al agenţiei “Havas” s-au numărat printre cei mai importanţi colaboratori ai lui Richard Sorge, făcând parte din reţeaua de spionaj organizată de acesta în Japonia.
Dintre alţi jurnalişti care au spionat pentru Aliaţi sunt de amintit publicistul William Otto Lukas (Van Narvig) şi italianul Virgili Scatolini, care a transmis informaţii, mai ales din interiorul Vaticanului, filialei secrete a OSS din Elveţia, condusă de Allan Dulles şi reţelei „Orchestra Roşie” din această ţară, precum şi Mary Bancroft (1903-1997) care a spionat pentru Statele Unite în Elveţia.
Şi unii membrii ai „grupului de la Cambridge” au activat ca jurnalişti în anumite perioade, mai ales ca „acoperire” pentru actvitatea lor de spioni.
Astfel, Kim Philby, fost redactor la publicaţia liberală „Review of Review”, editată de asociaţia „Anglo-German Felowship” şi la „Anglo-German Review”. În timpul Războiului Civil din Spania a fost corespondent pentru „Times” pe lângă generalul Franco. Un alt membru al acestui grup, Guy Francis De MoncyBurgess (1910-1963), în calitate de corespondent BBC, le-a luat interviuri unor prim-miniştri, Chamberlain, Churchill, Daladier, precum şi lui Mussolini.
Confruntare între agenţi. România - „ţintă” a jurnaliştilor-spioni
Datorită poziţiei sale geostrategice, a locului important pe care l-a avut în cadrul conflagraţiei şi a „frontului secret”, în România a avut loc o adevărată confruntare între agenţii Axei şi Aliaţilor, un adevărat „război din umbră al jurnaliştilor spioni”.
În 1943, a fost trimis la Leipzig, în calitate de corespondent special al ziarului "Timpul", George Macovescu. Există unele dovezi după care Macovescu ar fi îndeplinit sarcini de spionaj, întreţinând legături şi cu comuniştii germani din ilegalitate. A fost rechemat în ajunul evenimentelor de la 23 august 1944. Dintre persoanele care au efectuat “stagii” la Leipzig face parte şi cunoscutul reporter Brunea-Fox.
Numeroşi jurnalişti români au desfăşurat activităţi informative pentru Aliaţi în timpul războiului şi pentru statele vestice după încheierea conflagraţiei.
De asemenea, o serie de ziarişti au colaborat cu Serviciul Special de Informaţii al României. Jurnalist la publicaţia „Acţiunea”, Ion Florin Begnescu este mobilizat în acest serviciu. Este probabil să se fi implicat într-o serie de acţiuni informative cu acordul lui Eugen Cristescu.
Colaborator la presa social-democrată, proprietar al ziarului „Semnalul”, Camil Ring este recrutat în 1944 de SSI ca informator în domeniile francmasoneriei şi mediilor evreieşti.
Sursa: historia.ro
