Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută o altă povestire marinărească. De această dată, a fost observat un alt suflu în relatarea faptelor cu miez de adevăr din aceste povestiri, pe care autorul, navigator tras la mal prin pensionare, le scrie şi le adună într-un volum.
Paul Budeanu: "Acţiunea e promiţătoare; am înţeles din povestire că trebuie plătit un preţ pentru fericire; mai trebuie detaliat momentul punctului culminant".
Ion Avram: "Este altfel, prin poveste, dar autorul rămâne tributar acelei maniere abundentă în detalii; finalul, care se vrea optimist, are un soi de naivitate; de această dată, am observat că povestirea are cap şi coadă."
Stela Iorga: "Textul e nonparticipativ, îi lipseşte emoţia; autorul, până acum, a demonstrat că e bun pe crochiu, se vede potenţialul textului, mai trebuie lucrat la nivel de personaje; pare convenţional, există o reţinere."
Cristina Dobreanu: "Are calitatea observaţiei, dar nu slujeşte unei mize, are abilitatea scriitorului de proză."
Octavian Miclescu: "Povestea m-a surprins prin îndrăzneală, are potential, pentru că se pot face multe pornind de la ea; ar fi fost, poate, mai bine dacă ar fi încercat o relatare la persoana întâi."
Adi Secară: “Toate păcatele artistice vin din grabă; autorul, neavând răbdare, strică aspectul artistic al prozei; iau textele ca făcând parte din folclorului marinăresc; se poate reveni pe text."
Carmen Neacşu a spus că a fost prinsă de poveste, dar ar fi vrut mai mult.
Gelu Ghemiş a fost de părere că povestea începe bine însă pierde aderenţă pe parcurs, continuând monoton.
P.S. Astăzi, la sediul cotidianului “Viaţa liberă”, pe la orele 18,00, pentru că nimeni nu s-a înscris, de bună voie şi silită de situaţie, voi citi eu.
