Sfântul Gheorghe, ocrotitor spiritual al Tecuciului

Sfântul Gheorghe, ocrotitor spiritual al Tecuciului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Municipiul Tecuci și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual în ziua de cinstire a Sfântului Gheorghe, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Sf. Gheorghe poartă de grijă şi este rugător pentru toţi locuitorii Tecuciului, biserica veche din centrul municipiului fiind sub ocrotirea spirituală a acestui sfânt purtător de biruinţă. Ca de fiecare dată, oraşul a dedicat acestui moment numeroase manifestări spirituale, educaţionale, culturale şi social-filantropice.

"Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Catedrala "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Iachint de Vicina" din municipiul Tecuci. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici deopotrivă, profesori şi oameni de cultură, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Întreaga biserică a oferit răspunsurile liturgice, în armonie cu copiii şi tinerii prezenţi, participanţi la proiectele cultural-educative naţionale şi eparhiale, mulţi dintre ei împărtăşiţi astăzi cu Sfintele Taine. La finalul Sfintei Liturghii, au fost premiaţi 28 de elevi, participanţi la diverse concursuri şi olimpiade judeţene şi naţionale.

Pe lângă premiile în bani, tinerii au primit daruri de carte, icoane şi Diploma "Tinereţe şi credinţă" a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Tinerii olimpici şi vârstnicii intelectuali tecuceni, împreună cu alţi credincioşi voluntari în activităţile bisericii au participat apoi la agapa oferită de Protoieria Tecuci", precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Cu prilejul hramului, voluntarii din cadrul parohiei, sprijiniţi de Consiliul şi Comitetul parohial, au oferit pachete cu alimente şi produse igienico-sanitare pentru 15 familii de vârstnici bolnavi şi cu posibilităţi materiale reduse.

Citit 570 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2024 17:00

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro