Prefigurând, parcă, semnificațiile și simbolistica ce marchează religios, și nu numai, Săptămâna Patimilor, Ecaterina Păun ne-a prezentat un eseu revelatoriu în legătură cu "miraculosul proces al Creației", cu titlul - mai mult decât sugestiv - "Omul - metaforă a lui Dumnezeu", având ca motto arhicunoscuta expresie biblică din capitolul "Facerea" - "Și a zis Dumnezeu: să facem om după chipul și asemănarea noastră".
"Această declarație de asumare a lui Dumnezeu (…) a declanșat în mine încercarea modestă și mai mult emoțională, decât argumentată științific, de a răspunde (specifică autoarea la începutul lucrării). Primul drum mi-a dus pașii spre Geneză și, implicit, la tabloul pe care poetul Mihai Eminescu îl descrie în "Scrisoarea I": "La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă/ Pe când totul era lipsă de viață și voință/ (…) Dar deodat-un punct se mișcă. Cel dintâi și singur. Iată-l./ Cum din haos face mumă, iară El devine Tatăl". Iar Biblia notează: "Întru început, Dumnezeu a făcut cerul și pământul", notație față de care mitropolitul Bartolomeu Anania vine cu lămurirea (foarte importantă - n.a.) că a făcut cerul și pământul în interiorul dimensiunii sale nemărginite și atemporale (…). Dar pământul era nedeslușit și neîmplinit, iar "Sfântul Duh se plimba" deasupra apelor etc."
Și iată cum Ecaterina Păun are revelația și intuiția de a trece dincolo de atom, în universul cuantic, unde este numai energie și de unde particula-undă este adusă prin conștiință în perceptibil. De aici până la noțiunea de conștiință cosmică - promovată încă din anul 1874 la Universitatea Princeton, sau cea de minte a materiei a lui Hegel și spiritul universal din Inteligența Materiei sau Mintea de dincolo ale lui Dumitru Constantin Dulcan nu mai e mult. Și - ceea ce este într-adevăr revelatoriu - toate sunt într-o concordanță indiscutabilă cu ceea ce în religia creștină și chiar Vechiul Testament ne propovăduiește: Sfânta Treime - Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Sfântul Duh cu trena indisolubilă a iubirii, a compasiunii și a tuturor cerințelor din cele Zece Porunci.
"În eseul prezentat de Ecaterina Păun se evidențiază relația omului cu divinitatea, relație pe care ne-o prezintă în diferite ipostaze ale creației. Un eseu bine alcătuit, cu citate biblice în care se evidențiază sentimentul sublim al iubirii." (Silvia Curelaru)
"Un prozo-poem super; unul dintre cele mai bune texte scrise de Ecaterina Păun." (Gabriel Gherbăluță)
"Reflecțiile pe care le face cu privire la importanța iubirii, a compasiunii și la modul cum le descrie/ explică fac trimitere la celebra expresie din Scrisori către corinteni a Apostolului Pavel: Dacă iubire nu e, nimic nu e!" (Mirela Gheorghe)
"O invidiez pentru credința ei și, totodată, mă bucur pentru asta. Mi-a plăcut." (Ioan Gh. Tofan)
"Un eseu despre dragoste - în sensul sintagmei dacă dragoste nu e, nimic nu e, cu care Marin Preda încheie romanul Cel mai iubit dintre pământeni. Nu este o lucrare de tip religios - este un eseu ce ține, mai degrabă, de revelație în fața unei intuiții născute din credință și, mai ales, din speranță." (Nelu Păcuraru)
După Sărbătorile Pascale, pe 10 mai, la ora 18.00, va citi Mirela Gheorghe, la Paris Café.
