EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Eugen Barbu: „Tot ceea ce am scris este polemic”

Scris de Marți, 20 Februarie 2024
Eugen Barbu, de la a cărui naștere se împlinesc o sută de ani, a lăsat pentru literatura română trei capodopere: ”Groapa” (1957), ”Principele” (1969) și ”Săptămâna nebunilor” (1981). Ca să nu mai vorbim de nuvelistica sa excepțională. A fost scriitor, jurnalist, scenarist, pamfletar, director de reviste, membru corespondent al Academiei…

CFR Călători închiriază trenuri charter pentru petreceri

Scris de Marți, 20 Februarie 2024
„Trenul Charter”, destinat firmelor și agențiilor de turism care pregătesc evenimente speciale, este un produs inedit al companiei CFR Călători, prin care un tren poate fi închiriat pentru a fi la dispoziția exclusivă a unui client și poate fi personalizat conform solicitărilor acestuia. Clientul poate fi o firmă sau chiar…

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, 34 de ani de slujire arhierească

Scris de Marți, 20 Februarie 2024
Credincioșii gălățeni au avut duminică, 18 februarie, un motiv în plus de bucurie duhovnicească, dat fiind faptul că s-au împlinit 34 de ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Casian a fost hirotonit arhiereu al Eparhiei Dunării de Jos. Pentru a rememora aceste momente atât de importante pentru credincioșii gălățeni, reamintim că,…

Hoț urmărit în Austria, prins la granița cu Moldova

Scris de Luni, 19 Februarie 2024
Un basarabean urmărit de poliție a ajuns în custodia autorităților după ce a fost identificat pe sensul de intrare în țară de la PTF Galați-rutier Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a încercat să intre în România la finele săptămânii trecute, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.…

Preotul care a ucis trei oameni de Paște, scăpat de acuzații

Scris de Duminică, 18 Februarie 2024
Magistrații Curții de Apel Galați au pus punct final procesului în cazul accidentului de circulație care a distrus vieți și familii, reprezentând cel mai grav eveniment rutier al anului 2018. Șoferul care a determinat coliziunea în care au fost răniți zece oameni, dintre care trei mortal, a scăpat de o…

Șoferul care a ucis, beat fiind și fără permis, a dat poliția în judecată

Scris de Duminică, 18 Februarie 2024
Nalli Umut Emre, șoferul turc care a provocat tragedia rutieră soldată cu un mort și șase răniți în seara zilei de 15 februarie, după ce a făcut o depășire periculoasă la ieșirea de pe podul de la Traian, a ajuns după gratii La nici 24 de ore de la tragedie,…

Un moment de suflet pentru jurnaliştii plecaţi la Domnul

Scris de Duminică, 18 Februarie 2024
La iniţiativa şi cu sprijinul extraordinar al Înaltpreasfinţiei Sale Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, marţi, 20 februarie, începând cu ora 12,00, la sediul "Vieţii libere" din strada Domnească nr. 68, va avea loc un eveniment de suflet şi pentru suflet: pomenirea colegilor noştri, jurnalişti plecaţi la Domnul în ultimii ani,…

UPDATE. Accident cu tramvaiul pe strada Oțelarilor. Vatmanul și șoferul au venit împreună la poliție

Scris de Sâmbătă, 17 Februarie 2024
UPDATE ora 17,30 La aproximativ trei ore de la producerea evenimentului, vatmanul tramvaiului și conducătorul autoturismului s-au prezentat la sediul Biroului Rutier Galați, spunându-le polițiștilor că au luat decizia soluționării accidentului prin completarea formularului de constatare amiabilă. Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Galați, a…

Instanța respinge cererea rectorului Universității „Dunărea de Jos” privind contestarea neconfirmării în funcție

Scris de Vineri, 16 Februarie 2024
Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Puiu Lucian Georgescu, a declarat, la conferința de presă de la sfârşitul lunii ianuarie, că va contesta ordinul ministrului Educației privind neconfirmarea sa în funcția de rector, după ce un control a descoperit nereguli în alegerile din decembrie 2023. Ca urmare a acţiunilor…

(VIDEO) Sistemul STEP HEAR, destinat nevăzătorilor, implementat de Oficiul Județean de Poștă Galați

Scris de Vineri, 16 Februarie 2024
Compania Națională Poșta Română a inaugurat, vineri, în 46 de oficii poștale din toate județele și din București, sistemul STEP HEAR, care îi ajută pe nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere să aibă acces la serviciile poștale. Evenimentul a constat într-o extindere la nivel național a proiectului-pilot al sistemului…

Tripleta de hoți a ajuns în arest

Scris de Vineri, 16 Februarie 2024
Doar doi dintre cei trei membri ai grupării care au dat o lovitură consistentă în casa unui localnic din Berești în urmă cu un an și jumătate își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii, în timp ce al treilea a beneficiat de clemență și va executa, pe aceeași…

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit în închisoarea din Cercul Arctic, potrivit serviciului penitenciar rus

Scris de Vineri, 16 Februarie 2024
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică unde efectua pedepse cumulate de peste 30 de ani de detenție, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres„La 16 februarie 2024, în centrul penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A.A. s-a simţit rău după o plimbare şi aproape imediat…

UPDATE: Accident grav, cu opt victime și trei mașini implicate. Unul dintre răniți a murit încarcerat (FOTO și VIDEO)

Scris de Joi, 15 Februarie 2024
UPDATE ora 20,16: Echipele de intervenție au făcut public un nou bilanț al victimelor rezultate din coliziunea violentă care a avut loc în această seară pe DN 25. Potrivit ISU Galați, au fost descarcerate două persoane adulte, dintre care una decedată și una inconștientă. Alte șase victime, toți adulți, sunt…

Traficanți de persoane din Brăila şi alte judeţe, depistați de DIICOT

Scris de Joi, 15 Februarie 2024
Pe 14 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Pitești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Dâmbovița, Brăila…

Sala de joacă din mall a fost redeschisă

Scris de Joi, 15 Februarie 2024
Operatorul sălii de joacă pentru copii din incinta Complexului Comercial Shopping City Galați a primit acceptul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) de a o redeschide, la o săptămână după ce aceasta fusese închisă temporar în urma unui control pornit de la o reclamație a unor părinți.   Reamintim că,…

Solar și casă, făcute scrum din cauza unei sobe (VIDEO)

Scris de Joi, 15 Februarie 2024
Un incendiu violent, care a necesitat o mobilizare sporită de forțe de intervenție, a avut loc la Matca, în cursul dimineții de joi, 15 februarie. Un solar întins pe circa 400 de metri pătrați, aflat în apropierea mai multor gospodării, a luat foc, flăcările extinzându-se rapid la locuințele învecinate, din…

UPDATE: Atacatorul din Mazepa, arestat pentru 30 de zile

Scris de Miercuri, 14 Februarie 2024
UPDATE 14 februarie, ora 18,00. - În urma prezentării în faţa instanţei, a fost aprobată cererea procurorului ca atacatorul, Andrei Pătrăşcoiu, să primească mandat de arestare pentru 30 de zile, acesta urmând să aştepte procesul după gratii. UPDATE ora 16.18: Potrivit primelor informații, polițistul care a fost rănit intervenea pentru…

MODERNIZARE. Ordin de începere a lucrărilor pe un nou segment al străzii Domnească

Scris de Miercuri, 14 Februarie 2024
Primăria municipiului Galați anunță că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe strada Domnească, segmentul cuprins între strada Nicolae Gamulea (Biserica Greacă) și strada Gării (Biserica Catolică). Lucrările, care ar trebui să dureze 11 luni, sunt executate de Asocierea Lemacons SRL - Tancrad SRL - Old…

Bloc evacuat în toiul nopții din cauza unei prize (VIDEO)

Scris de Marți, 13 Februarie 2024
Momente de panică în toiul nopții de luni spre marți în Micro 39 B după ce un incendiu a cuprins un apartament situat la etajul a doilea al unui bloc de pe bulevardul Traian Vuia. Flăcările și fumul au trezit oamenii aflați la acea oră în imobil, 15 persoane ieșind…

Lămuriri de la un părinte asupra situației de la Liceul „Sfânta Maria”

Scris de Luni, 12 Februarie 2024
În urma articolului publicat despre situația conflictuală între eleve de la Liceul Teoretic „Sfânta Maria”, tatăl fetei despre care, inițial, surse din liceul respectiv au spus că ar fi pornit conflictul, a venit cu nişte precizări care schimbă scenariul incidentului. „În dimineața zilei de 6.02.24 (marți), încă de la prima…

Trageri în poligonul Smârdan, până la sfârșitul lunii

Scris de Luni, 12 Februarie 2024
În perioada 12-29 februarie 2024, în poligonul Centrului de Instrucție pentru Luptă de la Smârdan sunt organizate noi sesiuni de tragere cu muniţie de luptă, pe timp de zi. Exercițiile militare sunt uzuale, fiind desfăşurate conform unor planificări anterioare. De altfel, asemenea exerciţii s-au desfăşurat des în ultima perioadă -…

Beat-mort, a rupt mașina pe pod

Scris de Luni, 12 Februarie 2024
Un șofer de 34 de ani, din Braniștea, riscă să rămână pieton și să se aleagă și cu cazier după ce, aflat în pragul comei alcoolice, s-a urcat la volanul mașinii și a pornit la plimbare prin sat. Înainte ca vreun om să aibă neșansa de a-i apărea în cale,…

Gălățean în comă alcoolică, la volanul mașinii

Scris de Luni, 12 Februarie 2024
Un șofer a fost tras pe dreapta înainte să provoace o tragedie din cauza stării extrem de avansate de ebrietate în care se încumetase să se urce la volan. Autoturismul condus de bărbat a fost oprit în centrul Galațiului, pe strada Fraternității. Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor să constate…

Stația smart de la Potcoava de Aur a fost vandalizată

Scris de Luni, 12 Februarie 2024
Singura stație smart din Galați, amplasată la Potcoava de Aur, a fost vandalizată. Imaginile au fost făcute publice pe Facebook de Primăria municipiului Galați cu următorul mesaj: „Cât rezistă o nouă stație de autobuz? Cât poftește fiecare dintre cei puși pe rele. Stația smart de la „Potcoava de Aur”, instalată…
Pagina 7 din 766