EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Fost ministru, condamnat cu suspendare după ce a accidentat grav un motociclist

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost condamnată, vineri, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit, transmite News.ro, citat de Hotnews.ro. Decizia instanţei nu este definitivă.„În baza art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu…

Galaţiul, prin condeiul şi penelul copiilor. Concurs la Facultatea de Inginerie (FOTO)

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, prin Facultatea de Inginerie, alături de Inspectoratul Școlar Județean Galați, Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" și Asociația Absolvenților Facultății de Mecanică, acesta fiind şi sponsor, alături de Grande Gloria, au organizat pe 11 aprilie 2024, în Sala "Daniel Spoerri" din Corpul D al Facultății de…

Ultima zi a săptămânii cu întreruperi de curent în Galați

Scris de Joi, 11 Aprilie 2024
Gălățenii din Mazepa II și cei din zona cuprinsă între Grădina Publică și Parcul "Carol I" vor avea parte de întreruperi de curent, de până la patru ore, vineri, 12 aprilie, pe durata intervențiilor la rețelele electrice anunțate de DEER - Sucursala Galați. Lucrările au ca ore de începere 8.00,…

PSD şi-a validat candidaţii pentru Consiliul Local

Scris de Joi, 11 Aprilie 2024
Consiliul Politic al Organizaţiei Municipale a PSD Galaţi a validat lista candidaţilor la Consiliul Local Galaţi, pentru alegerile locale din 9 iunie 2024. Anunţul a fost făcut printr-o postare pe pagina sa de Facebook de senatorul PSD Marius Humelnicu. Politicianul este convins că este o listă puternică de candidaţi, deschisă…

Șef nou la comanda Poliției de Frontieră Galați

Scris de Joi, 11 Aprilie 2024
De la 1 aprilie 2024, Poliția de Frontieră Galați are șef nou. Comisarul-șef de poliție Aurel Mihail Topciu este împuternicit la comanda Poliției de Frontieră Galați, pe o perioadă de șase luni.Aurel Mihail Topciu și-a început cariera în Poliția de Frontieră în anul 2000, ca ofițer operativ la Punctul de…

Trei evenimente culturale deosebite în weekend, la Teatrul Dramatic

Scris de Joi, 11 Aprilie 2024
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" programează, la sfârșitul acestei săptămâni, trei piese extrem de interesante Vineri, 12 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Studio, se va juca spectacolul de licență al Promoției 2024 a Facultății de Arte din cadrul Universității "Dunărea de Jos" Galați, "Ultima zi de școală", de Chiara…

Un refugiu în mijlocul urbanului pietruit (FOTO)

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Continuăm să primim, pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., informaţii şi fotografii de la cititori privind grădinile de la parter de bloc, unde florile de primăvară fac în perioada aceasta festival de culori şi parfum. De la doamna Narcisa Elena Lupu am aflat că pe strada Iasomiei nr. 12, la blocul J2A, scara 2,…

Alți gălățeni din Mazepa care vor rămâne, temporar, fără curent

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Noi întreruperi ale energiei electrice, cu durate de până la patru ore, sunt anunțate în municipiul Galați pentru joi, 11 aprilie, pe perioada lucrărilor programate ale companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați. Orele de începere a lucrărilor sunt 8.00 sau 11.00, în funcție de zonă. Astfel, continuă…

Câini morți de foame, luați de poliție dintr-o gospodărie (FOTO)

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Două patrupede au fost salvate din curtea unei locuințe din comuna gălățeană Grivița, în urma unei sesizări primite de polițiștii de la Protecția Animalelor. Câinii, de talie mare, metiși de Amstaff, o rasă de luptă, au fost găsiți într-un padoc din gospodărie. Prezentau urme vizibile de înfometare, semn că stăpânul…

Copil de 7 ani, rănit grav pe contrasens

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Un minor a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o mașină, pe o stradă din comuna MunteniCopilul, în vârstă de 7 ani, se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal. Un șofer de 62 de ani, care venea din sens opus, nu i-a acordat prioritatea…

Femeie lovită pe trecere, la Tribunal

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
O gălățeancă în vârstă de 59 de ani a ajuns în spital după ce o mașină a lovit-o în timp ce traversa strada BrăileiCel care a făcut posibil impactul a fost un șofer de 56 de ani, care venea pe Coșbuc și care, în momentul în care a virat stânga…

Lăsat fără țigări și mașină, în mijlocul străzii

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Aproape 900 de pachete de țigări fabricate în Republica Moldova au fost descoperite în autoturismul unui gălățean de către polițiștii de frontieră. Agenții aveau informații că bărbatul se ocupa cu comerțul de tutun introdus ilegal în țară și i-au făcut un flagrant, imediat după aprovizionare. L-au oprit în trafic, pe…

BMW de la poliție, ”călcat” de tramvai în Micro 40. Ce făcea vatmanița în momentul impactului

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Unul dintre cele două autoturisme BMW cu care Poliția Rutieră Galați a fost dotată exact acum un an a ajuns în service, după ce a fost avariat grav de un tramvai. Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață, pe calea de rulare de pe bulevardul Henri Coandă, în apropierea intersecției cu strada…

Întreruperi de curent în Mazepa I și în zona Gării CFR

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
Numeroși consumatori casnici și operatori economici din Mazepa I, dar și din zona Gării CFR și Valea Orașului vor rămâne fără curent, miercuri, 10 aprilie, timp de până la patru ore, pe durata lucrărilor de intervenții la rețelele electrice anunțate de Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER).…

Grădina-curcubeu din Micro 21 (FOTO)

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
În urma unui pont primit pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., am fotografiat pentru dumneavoastră o frumoasă grădină din faţa unui bloc din Galaţi, chiar dacă localizarea ei este uşor atipică. "Ar trebui să vedeţi și grădina din Micro 21, din staţia de autobuz, lângă Facultatea de Farmacie!", suna mesajul primit de la…

Expoziţie de gravură a elevelor de la Liceul de Arte

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
Vineri, 12 aprilie, la ora 18,00, gălăţenii sunt aşteptaţi la Casa Artelor (lângă Prefectură), la vernisajul unei expoziţii de gravură, intitulată "ANOTIMPURI NOUĂ", cu lucrări aparţinând elevelor grupei de Grafică din clasa a XI-a B de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin". Expun: Anda Teodora Artene, Sara Ioana Cărăuşu, Naomi…

Finanțare de la CJ Galați pentru echipa de robotică RoSophia

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a alocat banii necesari pentru ca echipa gălăţeană RoSophia, a Centrului Judeţean de Excelenţă Galaţi, să participe la Mondialele de Robotică din Statele Unite ale Americii, care se vor desfăşura la Houston, în perioada 17-20 aprilie 2024, potrivit unui comunicat de presă al instituției. În cadrul…

Medalii pentru Galați la Olimpiada Naţională de matematică

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
Primăvara se numără olimpicii! Iar Galațiul nu este deloc sărac la câştigat premii și medalii la olimpiadele școlare La Olimpiada Națională de matematică 2024, desfăşurată la Târgu Mureș, elevii mai multor licee gălățene au adus acasă o medalie de aur, una de argint și trei de bronz. Mara Ioana Zaharia,…

Gălățeni care rămân fără curent pentru patru ore

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
Lucrările la rețelele electrice din oraș, anunțate de DEER Sucursala Galați pentru ziua de marți, 9 aprilie, vor afecta, temporar, mai mulți consumatori. Întreruperile anunțate vor avea durate de până la patru ore, iar lucrările încep, în funcție de cartier, la orele 8.00 sau 11.00. În zona I.C. Frimu, vor…

Traseul 28, modificat timp de două zile

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
În zilele de 9 și 10 aprilie, traseul de autobuz 28 (Micro 19 - Bariera Traian) va fi modificat, anunță Primăria Galați. Măsura este necesară pentru lucrările de asfaltare care se execută în zona intersecției variantei de ocolire cu strada Oltului, pentru obiectivul „Extindere și modernizare a variantei ocolitoare a…

Lalelele şi liliacul se întâlnesc la intersecţia Oltului cu Argeşului

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
Culorile şi parfumul sărbătorilor de altădată Evident, vorbim despre străzile cu acest nume din Galaţi, nu despre râuri. În Micro 17, la intersecţia aglomerată şi mai mereu sufocată de maşini parcate pe trotuar până şi în curbă, în faţa blocului I2A, se lăfăie la soare frumuseţile din imagine.  Lalele şi…

Alertă! Cutremur la ceas de seară, resimțit și la Galați

Scris de Sâmbătă, 06 Aprilie 2024
Un cutremur care s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 6 aprilie, a fost resimțit și în zona Galațiului. ”În ziua de 06 Aprilie 2024, la ora 19:51:20 (ora locală a României), s-a produs în Muntenia, Brăila, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul…

Distincție „Smart City” acordată primarului Galațiului

Scris de Sâmbătă, 06 Aprilie 2024
Potrivit unui comunicat transmis redacției, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a primit distincția pentru Smart City în domeniul mobilității și transportului urban. Distincția a fost acordată în cadrul Galei „Smart City Industry Awards", un eveniment organizat joi seară de către Asociația Română pentru Smart City, sub patronajul Ministerului Energiei. Trofeul…

Grădina Paştilor, acasă la Floricel şi Floricica (FOTO)

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
Redeschidem sezonul grădinilor de la parter de blocPrimăvara şi-a intrat serios în drepturi, prin grădinile pe care gălăţenii le îngrijesc la parter de bloc explodând culorile şi parfumurile cele mai frumoase. Lalele, zambile şi narcise se iau la întrecere cu pomii încă înfloriţi, iar în spatele fiecărui lujer de floare…
Pagina 3 din 765