Vă imaginaţi cum ar fi ca, în staţia de autobuz, călătorii să se aşeze în rând, astfel încât cel care soseşte primul să fie şi cel care urcă primul în autobuz? Iar la coborâre şoferul să-i spună „Mulţumesc!” fiecărui călător în parte? Pare de necrezut, aici, unde mai totul e pe apucate, iar forţa nesimţirii şi a mitocăniei fac prea des legea. Povestea este însă cât se poate de adevărată şi de firească în... Japonia şi ne-a fost dezvăluită de către gălăţeanca Ana Ţâru, singura din Europa care, de două luni încoace, este teacher trainee la Universitatea din Tsukuba!
Japonezii, interesaţi de Nadia, Dracula şi... „Taxi”
Ana Ţâru a ajuns în Japonia datorită bursei Monbukagakusho, pe care a primit-o din partea guvernului nipon. Călătorise imaginar în Japonia cu mult timp în urmă, pasionată fiind de tot ce înseamnă această ţară, iar despre bursa adresată profesorilor care doresc să îşi îmbunătăţească sau să-şi îmbogăţească metodele de predare a aflat întâmplător, navigând pe internet. S-a înscris la concursul organizat de Ambasada Japoniei în România, a trecut examenul de limba engleză şi de limba japoneză - nivel începător - şi a fost chemată la interviu. Şi iat-o acum în Japonia, fiind admisă în Teacher Trainig Program, pe care Japonia îl desfăşoară de mai bine de 30 de ani.
Ana a avut şansa să vadă Parisul, Viena şi Praga, în câteva scurte călătorii cu soţul, dar aici, în Japonia, a întâlnit pentru prima oară oameni surprinşi în mod plăcut de faptul că vine din România: „Japonezii mai în vârstă mi-au amintit-o pe Nadia Comăneci, iar cei mai tineri asociază România cu legendele transilvănene cu iz gotic. Mai mult chiar, am cunoscut aici un student care este fan al trupei Taxi”, ne-a spus Ana.
Ce vor să ştie niponii când află de unde vine? Pentru că programul din care face parte presupune vizite dese în şcoli, licee şi grădiniţe din regiunea Kansai, de cele mai multe ori este întrebată despre sistemul nostru de învăţământ. Interesul niponilor vizează însă şi obiceiurile noastre culinare, precum şi... Transilvania. „Poate sună comic, dar uneori discutăm comparativ despre preţuri, atât cele din România şi Japonia, cât şi din ţările colegilor mei, având în vedere ca suntem veniţi din toate colţurile lumii”, povesteşte Ana.
O friptură dulce
Am întrebat-o pe Ana ce-i place şi ce nu-i place în Japonia. Tânăra este fascinată de societatea perfect echilibrată, în care bunul simţ, politeţea şi grija pentru ordine sunt prioritare. „Geografic, Japonia oferă ochiului peisaje minunate, dar nu cu mult deosebite de spaţiul nostru. Ceea ce impresionează este caracterul poporul şi grija pe care acesta o are faţă de natură, iar aceasta caracteristică îl face unic în lume”, spune Ana. Singurul mic disconfort pe care parcă îl resimte e lipsa festinului cu mămăligă aburindă şi brânză proaspătă de acasă, care i-a mai rămas doar în vis. Nu există brânză proaspătă, iar unele feluri de mâncare pe bază de carne au un pronunţat gust dulce, deşi în percepţia ei zahărul nu are ce căuta în farfuria cu friptură.
În schimb, spune Ana, sushi este delicios şi afirmă că a renunţat definitiv la prejudecata conform căreia peştele crud sau icrele nepreparate sunt necomestibile: „Pe lângă sushi, nu mai puţin gustoase sunt takoyaki (un fel de chifteluţe pe bază de legume în interiorul cărora se află o bucată de caracatiţă), okunomyaki, supa miso, ramenul cu celebrii tăiţei udon sau soba, tempura şi câte şi mai câte. Fructele şi legumele se vând la bucată şi sunt foarte scumpe: un măr sau o roşie de mărime medie costă cam 6 lei, un cartof - 2 lei, o ceapă - 3 lei sau un strugure - 12 lei”. Scump, dom’le, scump rău!
Japonia shogunilor
Ce-a rămas din ţara shogunilor? Potrivit Anei Ţâru, japonezii îşi respectă mult tradiţia şi şi-o păstrează activă în viaţa lor de zi cu zi, chiar dacă modernul şi-a pus puternic amprenta asupra societăţii. Deşi se întâmplă rar, la zile de sărbătoare, doamne îmbrăcate în kimonouri elegante şi artistic colorate încă se plimbă prin parcuri. În plus, în zilele ceremonioase, la reuniuni oficiale în oraş, soţiile edililor sunt mai mereu îmbrăcate în kimono. Lucrurile deosebite pe care le descoperă în fiecare zi îi accentuează admiraţia faţă de acest popor: „Amabilitatea şi politeţea copleşitoare a japonezilor nu constituie doar o poveste frumos urzită.
De exemplu, în staţia de autobuz, călătorii se aşează în rând, astfel încât, cel care soseşte primul să fie şi cel care urcă primul în autobuz. Apoi, la coborâre, pentru că întotdeauna călătorii coboară prin faţă, şoferul îşi găseşte energia şi amabilitatea de a-i spune «mulţumesc» fiecărui cetăţean în parte”, ne-a dezvăluit gălăţeanca. Ce a şocat-o în Japonia?
„Aglomeraţia din Tokyo, într-unul dintre cele mai populare locuri -Shibuya, la ora de vârf, m-a lăsat fără grai şi mi-a provocat involuntar o stare de claustrare. Deşi prea aglomerat, Tokyo este grandios, impresionant, un creuzet imens în care s-au adunat fragmente de tradiţie din toate colţurile insulelor nipone şi peste care s-au presărat fărâme din cultura americană. Şi datorită acestei invazii`, japonezii folosesc un număr considerabil de americanisme. Pentru noi, străinii, sună foarte ciudat aceste cuvinte: miruku-milk, puuruu-pool, remon-lemon, juusu-juice, etc.”, ne-a declarat Ana.
Şi pentru că deja cunoaşte japoneza, nu puteam rata ocazia de a o ruga să ne spună cum se zice şi se scrie în limba shogunilor şi a florilor de cireş "Citesc ziarul Viata liberă". Trageţi aer în piept şi spuneţi după Ana Ţâru: „Watashi wa `Kuttakunonai Jinsei` shinbun o yomimasu”.
