19:44 Joi, 17 Mai 2012

Contract Colectiv de Muncă cu valenţe sociale la Damen

Autor:   Mihai Angheluţă
Publicat Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00
Voteaza!
(1 vot)
Contract Colectiv de Muncă cu valenţe sociale la Damen Foto: Sorin Pană

La fel ca în 2011, şi în acest an angajaţii Damen primesc ajutoare de încălzire în lunile ianuarie şi februarie. Deşi cuantumul acestora este mai mult simbolic, de 75 de lei brut lunar, angajaţii nu pot spune că patronatul şantierului este indiferent la greutăţile financiare cărora trebuie să le facă faţă.

Conform preşedintelui Sindicatului Liber al Salariaţilor din SND, Pavel Stelian, „ajutoarele nu sunt denumite «ajutoare de încălzire» în CCM, dar scopul lor este acesta şi se acordă doar pentru aceste două luni de iarnă”.
Ajutorul intră în categoria celor „democratice”, întrucât suma nu diferă în funcţie de salariul de bază.

Pe de altă parte, angajaţii şantierului mai beneficiază şi de alte prime şi indemnizaţii pe parcursul anului, care le aduc aproape un al 13-lea salariu anual. Este vorba de primele de 25 la sută din salariu pentru fiecare din zilele de Crăciun, Paşti şi Ziua Navalistului, dar şi prima de 4-5 sute de lei pe care fiecare angajat o primeşte la plecarea în concediu.

Negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe 2012 le-a adus navaliştilor gălăţeni o creştere de 2 la sută începând cu 1 ianuarie şi una de 3 la sută de la începutul lunii iulie, în condiţiile în care discuţiile cu patronatul s-au purtat fără răbufniri mediatice.

În prezent, salariul mediu brut al celor aproape 1700 de angajaţi ai Şantierului Naval Damen Galaţi este de 2.200 de lei. Un muncitor poate lua la încadrare 1.400 de lei, iar aproape de pensionare 2.800 de lei. Un inginer absolvent porneşte de la 1.800-1.900 de lei, putând ajunge până la 4.500-5.000 de lei, în funcţie de

1638 afisari  |  Ultima actualizare Marți, 31 Ianuarie 2012 19:55

5 comentarii

  • Link Je Duminică, 05 Februarie 2012 08:41 postat de Je

    Cand ma uit la aceasta fotografie ma intreb cat de bine a fost documentat acest articol. Sau mai bine zis daca este de actualitate. Fotografia este facuta acum trei ani....

  • Link un combinist foarte invidios si suparat pe mittal Joi, 02 Februarie 2012 20:18 postat de un combinist foarte invidios si suparat pe mittal

    bravo lor ,prime consistente nu ca la hotii de la combinat unde o prima este de 85 lei net si salariul mediu net este de 1300 de lei si munca la greu

  • Link doru Miercuri, 01 Februarie 2012 14:46 postat de doru

    Intradevar,din cei cinci, doar cel cu casca galbena ,nu este pensionar. De fapt si in conducerea santierului procentajul de pensionri este egal cu cel din fotografie

  • Link cineva Miercuri, 01 Februarie 2012 13:50 postat de cineva

    Poate ,conducerea, mai trimite pe acasa , pensionarii aceia PE POST DE SEFI ,si angajeaza oameni tineri si in putere ....si nu sa ii alunge din santier , exact pe acestia din urma..

  • Link doru Miercuri, 01 Februarie 2012 07:24 postat de doru

    Sa intelegem corect , ajutoare de incalzire se acorda pentru acasa,ca la servici se vede si in poza,de la domnu' director in jos ,cu mainile in buzunare.

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Editorial

Comentarii

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Pe repede-napoi

Caricatura zilei

15 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank