* Spirala datoriilor a fost întreţinută prin transformarea Apaterm şi Electrocentrale în agenţi de influenţă ai politicului * Decidenţii din administraţia publică au sacrificat priorităţile economice şi sociale în favoarea intereselor electorale conjuncturale
Cu sau fără infuziile de subvenţiile din bani publici, cu sau fără furnizarea căldurii pentru încă alte câteva zile, sistemul de termoficare al Galaţiului este, de facto, în faliment. Iar aici nu este vorba numai de Apaterm, ci de întreg lanţul „sistemului centralizat”, începând de la ceea ce, generic, numim „rău-platnici”, continuând cu asociaţiile de proprietari, Apaterm, Electrocentrale, dar şi toate eşaloanele administraţiei publice. Spre deosebire de o societate oarecare, „sistemul centralizat” are o dimensiune economică, dar şi una socială şi una politico-administrativă. Niciuna dintre aceste componente nu a funcţionat cum trebuie în ultimii 25 ani, iar acum asistăm la un deznodământ care a putut fi amânat, dar în niciun caz evitat.
Cum e croit sistemul centralizat
Unul dintre punctele slabe ale sistemului de termoficare gălăţean a fost însăşi structura lui fragmentată. Sistemul de transport şi distribuţie a căldurii (STDC) are drept componente reţeaua termică primară (RTP) prin care se furnizează agentul termic, punctele termice (PT) în care agentul termic este convertit în apă caldă şi căldură şi reţelele termice secundare (RTS) prin care se face distribuţia până la reţeaua de la nivelul blocurilor. Pentru a funcţiona corect, sistemul de termoficare centralizat ar fi avut nevoie de efortul conjugat al celor trei gestionari ai sistemului: Electrocentrale, Apaterm şi asociaţiile de proprietari. Acest lucru nu s-a întâmplat decât într-o foarte mică măsură, iar „cârpelile” nu au reuşit să stopeze, de exemplu, pierderile din sistem, evaluate, în medie, la nivelul Galaţiului la aproximativ 25-30 la sută.
Din păcate, răspunsul administraţiei publice la ineficienţa tot mai evidentă a sistemului centralizat de termoficare nu a fost unul firesc, în sensul modernizării sistemului, ci unul abuziv, prin introducerea a tot mai multor piedici de ordin birocratic şi administrativ în calea celor ce încercau să iasă din sistem prin instalarea unor centrale individuale. Aşa s-a ajuns la situaţii aberante, precum cea a declarării unor „zone unitare de termoficare”, în care este interzis să te debranşezi şi care, în fapt, nu fac decât să asigure sistemului centralizat o masă de clienţi captivi.
Societăţi parazitate de interese politice
Principalii poli ai sistemului de termoficare sunt, desigur, SC Apaterm SA şi SC Electrocentrale SA. Dincolo însă de rolul lor în asigurarea sincopată a căldurii şi apei calde pentru populaţie, cele două societăţi, în calitatea lor de „simpli agenţi economici”, au avut, în timp, o evoluţie negativă, iar dacă li s-ar fi aplicat normele care guvernează o economie de piaţă, pur şi simplu nu ar mai fi existat.
SC Apaterm SA s-a constituit în 1998 drept continuator al fostului RAGC (Regia Autonomă de Gospodărire Comunală) Galaţi, având ca unic acţionar Consiliul Local Galaţi şi având ca scop asigurarea atât a serviciilor publice ce ţineau de termoficare şi apă caldă, cât şi cele ce ţineau de alimentarea cu apă rece menajeră şi canalizare. Subordonarea faţă de administraţia publică locală s-a tradus însă nu într-o mai mare coerenţă în planurile de dezvoltare pe termen lung, ci într-o parazitare politică a managementului şi structurilor societăţii şi deraierea spre zona obiectivelor subordonate mai degrabă ciclurilor electorale decât celor de ordin social şi economic.
Şi SC Electrocentrale SA a rămas sub sfera de influenţă a politicului, ca sucursală a Termoelectrica, controlată direct de Ministerul Economiei. Societatea, gândită iniţial ca vector de siguranţă energetică pentru platforma siderurgică, nu a avut parte de un plan de modernizare coerent. Uzura morală a echipamentelor, imixtiunile politice au dus la degenerarea Electrocentrale ca furnizor de electricitate şi reducerea relevanţei ei doar la cea de furnizor al produsului secundar, agentului termic. E ca şi cum s-ar fi pus o locomotivă pe chituci doar în scopul de produce abur.
Zeci de ani în spirala datoriilor
Semnalele contradictorii din partea administraţiei publice locale, a politicului, dar şi deteriorarea treptată a mediului socio-economic gălăţean (dizolvarea marilor unităţi economici, creşterea şomajului, pauperizarea unor largi categorii sociale etc.) au dus la creşterea numărului de „rău-platnici”. Iar lipsa contorizării şi branşamentelor individuale, care să permită, în caz de necesitate, separarea celor bun-platnici de rău-platnici, au dus la un cerc vicios generator de datorii. De exemplu, ca urmare a neîncasării facturilor de la populaţie, Apaterm a ajuns, în 2002, să aibă de încasat datorii de 25,65 milioane de lei şi penalităţi de 5,37 milioane de lei.
Dar nu numai că nu s-au luat măsuri de protejare a bun-platnicilor, ci s-a şi alimentat spirala datoriilor, prin promisiuni electorale de ştergere a restanţelor. Rezultatul? Numărul rău-platinicilor s-a majorat, calitatea şi preţul serviciilor au rămas necompetitive, fapt ce a dus la creşterea numărul celor ce şi-au dorit să iasă din sistemul centralizat.
Apaterm a devenit oficial societate de sacrificiu în 2004, când din aceasta s-a separat SC Apă-Canal SA. Datoriile au rămas în cârca Apaterm, iar Apă-Canal a fost prezentată drept o societate curată şi fără datorii, pentru a putea intra în programul ISPA de refacere a reţelelor de apă şi canalizare. În schimb, sistemul de termoficare a rămas nereformat, iar acest lucru s-a văzut în înrăutăţirea raporturilor economice dintre Apaterm şi Asociaţiile de proprietari. În 2007, s-a ajuns ca penalităţile (57,52 milioane de lei) să depăşească cuantumul datoriilor (56,6 milioane de lei). Cu toate presiunile asupra populaţiei, a subvenţiilor de la bugetul central sau local, la finalul lui 2014 datoriile erau de 67,5 milioane de lei (după ce în 2011 se atinsese un maxim istoric, de 75,95 milioane de lei), dar penalităţile se cifrau la 80,7 milioane de lei. În acest ritm ar fi nevoie de încă vreo… 15-20 ani pentru recuperarea datoriilor. Desigur, datoriile neîncasate de Apaterm de la populaţie s-au transformat în datorii ale Apaterm către Electrocentrale.
Factor agravant
Un factor agravant a fost şi acela că SC Electrocentrale SA a ratat propriile obiective de modernizare, fapt ce a vulnerabilizat-o atât în relaţia cu furnizorii, precum Romgaz, cât şi în relaţia cu potenţialii beneficiari ai serviciilor societăţii, fie că vorbim de energia electrică sau agentul termic.
Salvarea Electrocentrale ar fi fost un proces de privatizare cu un investitor strategic. Ministerul Economiei a ratat însă, în 2010, după trei ani de negocieri, un parteneriat cu CEZ, într-un proiect ce avea ca miză o investiţie de 400 milioane de euro, într-un nou grup energetic cu o putere de 400 MW. Cehii, se pare, nu au fost mulţumiţi de condiţiile care li se impuneau, iar criza economică n-a făcut decât să-i determine să renunţe definitiv la proiectul de la Galaţi.
În 2012, s-a mai făcut o nouă tentativă de identificare a unui partener strategic pentru Electrocentrale. Dar cu toate că „în vremurile bune” Electrocentrale a fost curtată de companii precum ArcelorMittal, Gaz de France, CEZ şi nu numai, interesul potenţialilor investitori pentru o societate rămasă „fată bătrână” a fost unul marginal. Electrocentrale a rămas şi uzată moral şi neprivatizată.
La nivelul municipalităţii s-au făcut multe demersuri pe lângă Ministerul Economiei pentru preluarea Electrocentrale, în ideea de a aduce producerea, transportul şi distribuţia energiei termice sub acelaşi acoperiş, dar şi această variantă a fost, în ultimii zece ani, extrem de controversată în ceea ce priveşte investiţiile pe care le presupune.
Colaps pe toată linia
Ce s-ar putea face, totuşi, în situaţia actuală? Răspunsul pare a fi unul mai degrabă naţional decât local. Asta pentru că agonia sistemului de termoficare de la Galaţi nu este un caz singular, un semnal de alarmă în acest sens fiind tras chiar de ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice). Într-un raport al acestei instituţii se arată că, la nivel naţional, în perioada 1990-2014, din 315 localităţi ce beneficiau de servicii de alimentare cu energie termică au mai rămas doar 70! Iar datoriile adunate la nivelul sistemului naţional de termoficare depăşesc 5,46 miliarde de lei! Formula dezastrului a fost peste tot aceeaşi. Indiferenţa la nivelul operatorilor şi neimplicarea administraţiei publice au fost principalele cauze care au dus la degradarea prematură a sistemului de încălzire centralizată şi dispariţia lui în proporţie de 77,78 la sută.
ANRSC susţine că refacerea şi restructurarea sistemului de termoficare trebuie să fie o opţiune strategică la nivel naţional. Asta pentru că, pe termen mediu şi lung, înlocuirea sistemului naţional de termoficare cu sisteme individuale nu înseamnă decât o utilizare neraţională a resurselor primare şi ar necesita investiţii noi în infrastructura de distribuţie. Una dintre soluţii ar fi includerea în Programe Operaţionale Sectoriale a unor linii de finanţare speciale pentru refacerea sistemelor de termoficare şi creşterea eficienţei energetice. Fondurile europene, acordate prin POS CCE sau POS Mediu, au mai fost, de altfel, parţial folosite pentru modernizarea sistemelor de termoficare din oraşe precum Focşani, Botoşani, Iaşi, Oradea, Timişoara etc.
Un program naţional de refacere a sistemului de termoficare ar putea fi, aşadar, o soluţie şi pentru a salva ce se mai poate salva din puţina căldură care le-a mai rămas gălăţenilor. Totul ar fi însă ca autorităţile publice să nu rămână cramponate în imobilismul care ne-a dus în ultimii 25 ani spre dezastru.
VEZI cât ne costă să avem apă caldă şi căldură. Primarul Marius Stan revine asupra afirmaţiilor de marţi (VIDEO)
