Investiţii strategice la ArcelorMittal Galaţi. Combinatul nu mai e la mâna Electrocentrale

Investiţii strategice la ArcelorMittal Galaţi. Combinatul nu mai e la mâna Electrocentrale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Combinatul siderurgic nu mai este dependent de activitatea CET – Electrocentrale, acest lucru fiind posibil graţie unei retehnologizări ce-i permite ArcelorMittal Galaţi să-şi asigure acum singur aburul şi apa demineralizată utilizată în procesele tehnologice, a declarat directorul general al combinatului Bruno Ribo, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii locale.

„Nu puteam să ne asumăm riscul de opri combinatul pentru că nu avem sursă de abur şi apă demineralizată. Şi acum vă pot confirma că suntem independenţi de CET. Am înţeles că sunt unele decizii dificile privind viitorul acestui CET. Şi noi, ca parteneri responsabili ai comunităţii locale, am făcut acei paşi necesari, astfel încât, orice decizie s-ar lua, să nu ne afecteze pe noi”, a precizat directorul Bruno Ribo.

Fără această retehnologizare, în cazul în care Electrocentrale şi-ar fi încetat sau diminuat activitatea – variante deloc excluse date fiind gravele probleme economice cu care se confruntă societatea – în foarte scurt timp ArcelorMittal ar fi fost nevoit să oprească Oţelăria şi Furnalul 5, ceea ce ar fi echivalat cu o paralizare a activităţii. Pe de altă parte, în timp ce combinatul a scăpat de o dependenţă ce-i putea fi fatală, Electrocentrale, prin faptul că nu-şi mai livrează „subprodusele” combinatului, pierde, se pare, cam 30 la sută din cifra de afaceri. Cum şi furnizarea agentului termic pentru oraş a intrat într-un cerc vicios al datoriilor, societatea are toate şansele de a-şi îngreuna şi mai mult situaţia economică.

ArcelorMittal Galaţi are, în schimb, un plan mai amplu de modernizare, numai în acest an pe platforma siderurgică fiind planificate investiţii de peste 40 milioane de euro. „Deja se vede luminiţa de la capătul tunelului” după anii în care compania a resimţit efectele crizei economice, a arătat Bruno Ribo. Producţia este pe un trend ascendent, iar combinatul a început deja să obţină profit operaţional (EBITDA).

„Vestea bună este că anul acesta vom vinde cu peste 300.000 de tone mai mult decât anul trecut şi că vom sări de pragul de două milioane de tone. (…) Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele pe care le avem la Furnalul 5. El este acum unul dintre cele mai bune din Europa şi livrează mai mult decât am sperat noi să livreze”, a declarat Bruo Ribo. Planurile de modernizare tehnică au în vedere, printre altele, şi continuarea investiţiilor la noua linie de tablă prevopsită, dar şi retehnologizarea Laminorului de tablă groasă nr.2. De asemenea, investiţiile din acest an vor permite scăderea consumurilor energetice cu 15 la sută faţă de consumurile din anii anteriori.


CITEŞTE ŞI: INVESTIŢII STRĂINE de 600 milioane de euro, la Galaţi. IATĂ ce afaceri am reuşit să atragem

Citit 5405 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Martie 2015 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.