Ultima uzină cocsochimică din ţară îşi dă zilele acestea obştescul sfârşit. Oficialii ArcelorMittal nu au revenit asupra deciziei de închide bateriile de cocsificare de pe platforma siderurgică de la Galaţi, iar manevrele de oprire a acestora se află în plină desfăşurare.
Începutul sfârşitului pentru siderurgia românească, au spus unii, alţii, mai optimişti, au vorbit despre încheierea unui ciclu şi reducerea poluării în Galaţi, în vreme ce conducerea companiei a dat asigurări verbale că, după încheierea efectelor crizei economice, la combinatul de la Galaţi va începe construirea unei baterii moderne de cocsificare, mult mai performantă şi mult mai puţin poluantă.
Una peste alta, în momentul de faţă nu ne rămâne decât să ilustrăm totul printr-o expresie care ar putea fi amuzantă dacă n-am şti că este vorba despre viitorul imediat a 1.500 de oameni, dar şi despre cel al combinatului siderurgic de la Galaţi: se-alege praful de cocsochimia românească.
Dincolo de declaraţii şi planuri de viitor (despre care trebuie spus că par absurde, uitându-ne la ce investiţii s-au făcut la Combinat după privatizare), trebuie spus că, în cazul nostru, nu vorbim doar despre un procedeu tehnic extrem de complex sau despre o decizie care face parte din politica de criză a celui mai mare producător de oţel din lume.
Închiderea UCC implică mai multe aspecte sociale, economice, dar şi profesionale. Circa 1.500 de oameni, aproape toţi specialişti formaţi de-a lungul mai multor ani, se vor trezi că meseriile lor dispar, iar ei rămân să se descurce făcând cu totul altceva.
Închidere pe ascuns
Ce înseamnă din punct de vedere tehnic oprirea lucrului la UCC, ce fel de manevre impune acest lucru, de ce nu vor mai putea fi repornite vreodată bateriile de cocsificare de pe platforma ArcelorMittal Galaţi, sunt întrebări cărora reprezentanţii companiei siderurgice nu s-au înghesuit să ofere vreun răspuns.
Mai mult, cei de la Combinat au tratat aceste chestiuni ca fiind mari secrete, sau au lăsat impresia că dacă vor da astfel de detalii cine ştie ce formulă magică îşi va pierde din efecte. Despre ce formulă magică vorbim, întrebăm noi, atâta vreme cât este evident că aici e punctul terminus al cocsochimiei româneşti, iar dacă lucrurile vor continua la fel va trebui să inventăm şi un prohod al siderurgiei din România?
În fine, dacă de la oficialii sau specialiştii ArcelorMittal ne-a fost imposibil să aflăm ceva în legătură cu aceste aspecte tehnice, am reuşit în cele din urmă să găsim un profesionist care a fost consultant la construirea bateriilor de cocsificare ce sunt oprite acum.
Profesorul Gheorghe Cadar (foto 3), de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, a răspuns câtorva întrebări legate de procesul de „lichidare” a Uzinei CocsoChimice de la ArcelorMittal Galaţi.
Un munte de nisip
Potrivit profesorului universitar prin mâinile căruia au trecut mulţi dintre specialiştii care până acum au lucrat la UCC, decizia radicală a celor de la Combinat a pus în mişcare un lanţ de proceduri extrem de complexe şi pentru efectuarea cărora este nevoie de atenţie sporită.
„O astfel de uzină este formată din mai multe secţii: primire şi pregătire cărbuni, apoi vine bateria de cocsificare, secţia chimică formată din cele două subsecţii - răcire condens şi captare subproduse din gazul de cocs şi ultima secţie, cea de prelucrare gudron”.
„Cea mai importantă componentă a bateriilor de cocsificare este colosul refractar, construit din cărămidă de silica. Această cărămidă nu are rezistenţă mecanică decât dacă este menţinută la temperatura de lucru (în jur de 1.000 de grade). Dacă ea se răceşte, se transformă în nisip, se autodistruge. Odată răcite, bateriile de cocsificare devin zero, altfel spus nu mai pot fi utilizate vreodată. Singurele componente care mai pot fi folosite după răcirea unei baterii rămân maşinile de încărcat şarja de cocsificare şi cele de descărcat cocsul”, ne explică profesorul Cadar.
Potrivit acestuia, riscul cel mai mare în astfel de procedee îl reprezintă nu răcirea în sine a ceea ce a numit colosul refractar, ci acumulările de gaz de cocs care pot apărea în instalaţii.
„Avem de a face cu instalaţii a căror dezafectare presupune măsuri speciale. Este vorba despre instalaţiile prin care circulă gazul de cocs, instalaţiile de distilare a gudronului care trebuie curăţate, golite, înainte de oprirea efectivă. Pot apărea, undeva, într-un recipient, acumulări de gaze care sunt explozive. Aici trebuie lucrat cu mare atenţie!”, conchide profesorul.
Sfârşitul cocsochimiei româneşti
Specialistul Universităţii „Dunărea de Jos” ne-a explicat şi faptul că Galaţiul reprezenta până zilele trecute ultimul bastion al cocsochimiei din ţara noastră. Practic închiderea UCC de la ArcelorMittal Galaţi reprezintă şi dispariţia ultimelor baterii de cocsificare din România.
„Ne aflăm în faţa închiderii a celei de-a cincea uzine cocsochimice din ţară. Prima care s-a închis a fost ce a de la Hunedoara, apoi cea de la Călan, apoi la Călăraşi, iar penultima a fost cea de la Reşiţa, unde era o baterie abia construită, şi care, de fapt, nici nu a funcţionat vreodată. Teoretic vorbind, închiderea lor, una după cealaltă, a venit ca urmare a faptului că, după 1990, a apărut pe piaţă cocsul din import (în special cel chinezesc), care se vindea la un preţ apropiat de cel al cărbunilor”, susţine profesorul Gheorghe Cadar.
Acesta a trasat şi o scurtă istorie a „aventurii” cocsochimiei româneşti, dar a vorbit şi despre ce a însemnat această industrie la Galaţi.
Potrivit spuselor sale, Uzina CocsoChimică de la Combinat a început să funcţioneze din 1973, iar construirea ei a venit după ce o unitate similară fusese deschisă la Hunedoara, în 1965.
La Galaţi, bateriile 1-4 s-au costruit după tehnologie poloneză. Apoi s-au construit bateriile 5 şi 6, după tehnologie rusească, cu capacitate mult mai mare, iar la sfârşit, tot cu tehnologie rusească, au fost ridicate bateriile 7 şi 8.
Moarte prematură
Dacă n-ar fi existat criza economică, pe care reprezentanţii companiei siderurgice care exploatează combinatul de la Galaţi nu s-au sfiit să o invoce vreodată, cu toate că în anii trecuţi realizau profituri uriaşe fără să se spetească făcând investiţii, bateriile de la UCC ar fi putut funcţiona în continuare ani buni, fără nici un fel de probleme. Asta pentru că termenul de utilizare a bateriilor de cocsificare este între 20 şi 40 de ani.
Ţinând cont de data la care bateriile de la Galaţi au pornit, ele nu pot fi considerat bătrâne, mai ales că fiecare dintre ele intrase în reparaţii capitale, reparaţii care le-ar fi prelungit cu mult viaţa.
Fără speranţă
Deschiderea unei noi baterii de cocsificare pe platforma siderurgică, astfel încât Combinatul să rămână unul integrat şi nu doar un complex de fabrici care va importa materie primă pare acum o discuţie absurdă şi total nepotrivită. Altfel spus, nimic din lucrurile deja făcute de către cei de la ArcelorMittal nu lasă loc de speranţă pentru viitor. Dincolo de acest aspect, chiar şi teoretic vorbind, premisele unei relansări a UCC de pe platforma de la Galaţi tind spre zero.
„O baterie de cocsificare nu se construieşte de pe-o zi pe alta. E nevoie de ani întregi pentru un astfel de procedeu. Ei bine, în acest interval de timp dispare forţa de muncă, dispar specialiştii şi oamenii cu experienţă, atât din conducere cât şi din execuţie. Va dispărea şi din sistemul de învăţământ această specializare…”
„Sunt pesimist în ceea ce priveşte apariţia industriei cocsochimice după ce la Galaţi va fi demolată şi ultima baterie de cocsificare. Metalurgia va avea de suferit foarte mult, dar marea suferinţă va fi a locuitorilor oraşului Galaţi, asta însemnând că dispar peste 1.000 de locuri de muncă”, susţine profesorul Gheorghe Cadar, unul dintre puţinii specialişti universitari din cocsochimia românească.
Obligativitate fără termen
După ce a fost anunţată oficial închidere Uzinei Cocso-Chimice, cei de la ArcelorMittal au susţinut că odată cu revirimentul pieţei oţelului vor demara lucrările de construire a unei noi baterii de cocsificare. Teoretic vorbind, se pare că există prevederi în contractul de privatizare a Combinatului care impun efectuarea anumitor investiţii în cocso-chimie în oraşul nostru. Aşadar, nu vorbim despre bunăvoinţa investitorilor, ci de o obligativitate asumată de către aceştia prin contract.
După cum susţine preşedintele AVAS, Mircea Ursache, ArcelorMittal Galaţi va trebui să continue investiţiile la UCC, deşi bateriile de cocsificare sunt oprite.
„Nu vom acorda niciun fel de facilitate celor de la ArcelorMittal în ceea ce priveşte modificarea contractului de privatizare. Asta înseamnă că, în cadrul contractului, atât volumul investiţional pe mediu, cât şi cel tehnologic trebuie realizat ca valoare absolută”.
„Mai mult decât atât, din punct de vedere al destinaţiei fiecărui obiectiv investiţional, nici acesta nu va fi modificat. Obiectivul investiţional pentru cocso-chimie rămâne acelaşi, şi ca valoare, şi ca destinaţie. Nu pot fi plimbaţi banii dintr-o parte în alta, însă un act adiţional care să permită închiderea unui obiectiv şi deschiderea altuia este posibil", declara şeful AVAS, cu ocazia unei vizite pe platforma siderurgică de la Galaţi.
Spusele acestuia nu lasă loc de interpretare, însă chiar şi în aceste condiţii apar multe semne de întrebare legate de termenii acestor investiţii. Pentru că acest contract de privatizare este unul secret, dar şi pentru că nu este exclus să fie semnate acte adiţionale peste acte adiţionale la acest contract, astfel că nu se poate anticipa o dată la care vor începe investiţiile.
Proteste la flux continuu
Oprirea producerii cocsului la Galaţi şi recurgerea la importarea materiei prime necesare fluxului de producţie din Polonia au generat un lung şir de proteste ale angajaţilor de pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi.
De această dată, sindicatele care aveau opinii diferite în ceea ce priveşte relaţia cu administraţia au emis, pentru început, un punct de vedere comun şi au iniţiat chiar şi un miting la poarta Combinatului. Atât cei de la FSS Metarom, cât şi reprezentanţii controversatului sindicat Solidaritatea au condamnat această măsură şi au susţinut că acesta nu este decât începutul, iar dacă nu vor lua atitudine administraţia va continua să închidă obiective de producţie la Galaţi.
Mai exact, protestele au început pe 10 aprilie (la doar două zile după ce a fost făcut oficial anunţul închiderii UCC), atunci când cei de la FSS Metarom au pichetat sediul Prefecturii. A urmat acel miting comun despre care vorbeam mai devreme, pe 15 aprilie.
Protestele au continuat, iar pe 10 mai, după ce s-a anunţat pachetul financiar pentru cei care aleg disponibilizarea, cocsarii au ieşit la poarta uzinei şi au organizat un protest spontan spunând că nu vor accepta o asemenea schemă.
O zi mai târziu, sindicatul Solidaritatea a organizat în acelaşi loc un miting, însă de această dată numărul participanţilor la acţiune a fost destul de mic. Din acest punct, sindicatul Solidaritatea este cel care a anunţat că va duce lupta mai departe, indiferent ce se va întâmpla şi că protestele vor continua până când ArcelorMittal va reveni sau va fi forţată să revină asupra deciziei de oprire a Cocseriei.
Pe 20 mai, cei de la Solidaritatea s-au îndreptat către Bucureşti, acolo unde au pichetat sediul Guvernului, dar şi Palatul Cotroceni. Ultima acţiune de protest le-a aparţinut tot celor de la Solidaritatea, care au pichetat sediul prefecturii judeţului Galaţi pe 1 iunie şi au cerut autorităţilor locale să se implice ferm şi să stopeze măsurile drastice ale ArcelorMittal.
Până acum, nici una dintre aceste acţiuni nu a avut vreun efect şi nici nu sunt semne că lucrurile ar putea sta altfel.
Cocsarii nu acceptă oferta administraţiei
Deşi administraţia Combinatului susţine că a oferit celor 1.500 de lucrători din UCC variante - autodisponibilizarea sau lucrul în alte puncte de pe platformă - pentru cocsari nu există alternativă. Oamenii consideră că oferta pentru autodisponibilizări nu este una care să poată răscumpăra pierderea locurilor de muncă.
Schema arată că angajaţii cu o vechime în muncă de până la cinci ani vor primi timp de opt luni salariul brut şi o sumă fixă de 10.000 de lei. Cei cu o vechime cuprinsă între 5 şi 10 ani vor primi timp de 10 luni salariul. Cei care au lucrat între 10 şi 15 ani vor încasa salariul timp de un an. Angajaţii cu o vechime de la 15 la 20 de ani urmează să încaseze 15 salarii.
Pentru salariaţii cu o vechime de 20-25 de ani, salariul va fi primit în continuare timp de 18 luni, cei cu 25-30 de ani vechime urmează să primească lefurile 21 de luni, iar cei care au peste 30 de ani vechime vor primi salariu timp de 24 de luni.
Cu excepţia primei categorii, toţi ceilalţi vor primi şi sume fixe cuprinse între 20.000 şi 25.000 lei, în funcţie de vechime şi de salariul primit de-a lungul vremii.
Deşi mulţi dintre cocsari vor opta pentru cea dea-a doua variantă, care presupune lucrul în alte uzine sau secţii, nici acest lucru nu pare mulţumitor. Asta în primul rând pentru că vor pierde multe dintre sporurile pe care le primeau la UCC, dar şi pentru că după ce au înghiţit zeci de ani praful de cocs, nu sunt încântaţi să se recalifice în muncă.
Combinatul - o simplă fabrică de laminate?
Sindicaliştii de la ArcelorMittal Galaţi susţin că închiderea Cocseriei de pe platforma siderurgică nu reprezintă decât primul pas pentru închiderea întregului flux primar din Combinat, adică furnale şi oţelarii şi restrângerea activităţii la o simplă fabrică de laminate.
Potrivit liderului sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, închiderea bateriilor 2, 4 şi 6, ultimele care mai funcţionează acum, va afecta întreg fluxul, motivul fiind lipsa cocsului necesar în multe dintre unităţile Combinatului.
Concluzie prezidenţială: Să arăm furnalele!
Speranţele că statul se va implica ferm şi va salva siderurgia românească de la colaps au fost spulberate de către preşedintele Traian Băsescu. Aflat la finele săptămânii trecute la Brăila, Băsescu a trimis un mesaj dezarmant siderurgiştilor:
„Mai devreme sau mai târziu oţelul se va produce în altă parte decât în România. Şi acesta nu este un avertisment nici pentru SIDEX, nici pentru altcineva, dar suntem în faţa acestei realităţi. Nu va rezista mult în economia de piaţă soluţia în care aduci minereu din Brazilia şi vinzi oţelul nu ştiu pe unde. Vor face oţel cei care au materia primă aproape. Ce va rămâne aici, va rămâne terenul agricol. Cred că în faţa noilor realităţii globale, trebuie să ne axăm pe agricultură şi turism”.
