La muncă! Hoooo! Ce vă repeziţi ca nebunii? Pe loc repaus! Să stabilim mai întâi nişte reguli. În primul rând nu luaţi îndemnul mot-a-mot, că s-ar putea să vă cauzeze. Da, la muncă, dar nu oricum. Căci - vorba ceea – cade omul din copac şi tot se mai gândeşte un pic înainte să înceapă să se vaite. Uite, să zicem că de data asta ar fi de preferat să se înhame la muncă politicienii. Dar de ce huiduiţi? Cum adică e oximoron? Şi-adică ce? Chiar nu avem în ţara asta niciun politician care mai şi munceşte? Şi-atunci cum şi-au făcut averile? Din ce şi-au ridicat vilele şi şi-au cumpărat limuzinele? Ce ziceţi? Că ştie DNA? Păi, dacă ştie, de ce nu ne spune şi nouă? Că suntem curioşi.
Dar să lăsăm aspectele penale ale politicii în plata Domnului. Ptiu! Iar am deviat de la subiect. Adică ce plată? Şi cine e „domnul” acesta care plăteşte? Şi pentru ce se dă parandărătul cu pricina? Dar, mai ales, cât mai merge comisionul la o asfaltare, la un camion cu aspirine şi la un văruit de liceu? Tot zece la sută? Cum? Ce ziceţi? Că ştie primarul? Cică nu ştie. Că nu i s-a dat voie să ştie decât ce iese la o seară de play-back pe Faleză. Că cică caşcavalul gros (scuzaţi cacofonia!) e în altă servietă.
Dar să ne întoarcem la muncă. Dă-o în - Doamne iartă - de servietă! Ce? Noi suntem contabili? Să vorbim, deci, despre realizări. De exemplu, eu, unul, mă mândresc peste poate cu podul de peste Dunăre. Hai, că iar sunteţi cârcotaşi! Cum adică nu există pod peste Dunăre la Galaţi? Nu ştiţi unde să vă uitaţi, d-aia nu-l vedeţi. E mic, e roz şi zboară. Uneori o ia pe dedesubt şi se face tunel. Da-i tot roz şi, desigur, tot zboară. Ca şi Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă, podul există! Îl găsim repede dacă adunăm banii „sparţi” în ultimii 20 de ani pe studii de prefezabilitate şi de fezabilitate, pe vizite de documentare prin chine, spanii, portugalii şi brazilii, pe primirea fastuoasă a hoardelor de investitori cu buzunarele pline de praf de pe tobă. Vorba colegilor de la un tabloid: ce vă mai place să cheltuiţi banii pe prostii!
Dar iar am deviat de la subiect. La muncă! Ooof… Iar huiduiţi… Şi ce dacă avem cel mai mare şomaj din ţară? Ce? De când e şomajul un motiv să nu munceşti? Cum? S-au demolat toate fabricile? Vi se pare! Fabricile există. Doar că s-au transformat în „cheş” şi s-au mutat în conturile băieţilor deştepţi. Păi, şi ce vină am eu că nu ştiţi contabilitate? Învăţaţi! Iar dacă nu se lipeşte de voi ştiinţa cifrelor, mergeţi să vedeţi care mai e treaba prin Valea Jiului. Că – iată! – acolo se găseşte deja mai mult de lucru decât pe aici. Jalea Viului e acum la malul Dunării, nu la malul Jiului.
Dar iar am deviat. Nu ştiu ce am azi de mă tot pierd în detalii. De fapt, altceva vroiam să vă spun. Pe masa premierului se află, cică, planul unei noi etape a regionalizării instituţiilor publice. O sursă de încredere mi-a spus că Galaţiul e în amititul document un fel de a cincea roată la căruţă, ca să nu spun mai rău. Mai toate instituţiile se împart între Constanţa şi Vrancea. Nasol… Vestea bună e că încă se mai pot negocia nişte ajustări. Vestea proastă e că nu-s convins că aleşii noştri – ăştia, şi de stânga, şi de dreapta, şi de centru, pe care i-au votat gălăţenii – au chef să facă o ţâr’ de lobby pentru judeţul lor. Ar fi, ca să fim realişti, cam ultima şansă să ne arate că le pasă şi că mai merită să sperăm. La muncă?!
