Comisia Europeană a aprobat luni planul Germaniei de a acorda un ajutor de stat de aproape un miliard de euro unei firme suedeze care vrea să construiască o uzină de baterii pentru maşini electrice în nordul ţării, primul ajutor de acest tip autorizat de Bruxelles de la instituirea, în martie 2023, a unui mecanism care permite subvenţionarea proiectelor ce contribuie la reducerea poluării pe continent.
Anunţată cam în acelaşi timp cu a suedezilor, iniţiativa similară a României, care presupune un ajutor de stat de circa 800 de milioane de euro pentru o fabrică de baterii ce ar trebui construită la Galaţi, bate deocamdată pasul pe loc şi asta pentru că autorităţile noastre s-au încurcat cel mai probabil în hârtii. Tipic românesc, am putea spune, privind la multe alte proiecte care râd hidos în soare în aşteptarea unor avize, autorizaţii sau aprobări, aşa cum se întâmplă de un an la Palatul "Simion Gheorghiu", pentru care, culmea, finanţare există.
Cam asta pare situaţia şi în cazul fabricii belgiene ABEE, pentru care guvernanţii tot caută 800 de milioane de euro într-o căciulă în care nu-s decât 250 de milioane de euro (PNRR), apoi se învârt după aceeaşi sumă într-o cutie cu 400 de milioane de euro (Programul Tranziţie Justă) sau prin resturile minore rămase neconsumate de alte investiţii la fel de mici. Şi asta se întâmplă de opt luni, de când proiectul a fost anunţat oficial, într-un cadru politic care nu lasă loc de interpretare, cu premierul Belgiei în cap de masă.
Lipsă de viziune, nepricepere, dezinteres, greu de spus dacă e vorba de un singur lucru sau de toate la un loc, cert este că n-am auzit până acum ca România să facă vreun demers de a obţine banii sau garanţiile necesare în cadrul mecanismului despre care tocmai am explicat la începutul acestui articol, deşi programul Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP) a fost prezentat inclusiv publicului din Galaţi în mai multe rânduri, cu ocazia unor importante investiţii anunţate în producţia de hidrogen, energie regenerabilă sau siderurgie.
Riscul major este ca toate aceste întârzieri şi bâlbe să pună în pericol însăşi existenţa proiectului, pentru că tehnologia în cazul bateriilor electrice este una de top, care progresează incredibil de repede şi va continua într-un ritm şi mai accelerat, iar până va reuşi România să strângă şi să pună banii pe masă s-ar putea ca proiectul belgian, acum unul de vârf al industriei europene, să fie total depăşit şi deci ineficient.
Din păcate, în era noilor tehnologii care ne bat la uşă, timpul e din ce în ce mai scurt, iar dacă vrem să progresăm la fel cum am făcut-o în ultimii 30 de ani, cu frâna de mână trasă, avem toate şansele să rămânem pe marginea drumului. De căruţă şi cu baterii de numai un cal putere!
