Spor la muncă, domnule preşedinte!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 La ora când scriu aceste rânduri, urnele s-au închis deja, se ştiu ceva rezultate parţiale, însă nimeni nu sărbătoreşte încă victoria. Atmosfera este mai degrabă crispată, căci exit-poll-urile arată un scor echilibrat între candidaţii Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Este evident că va trebui să aşteptăm numărătoarea oficială a voturilor pentru a putea vorbi despre numele noului preşedinte al României, iar echilibrul ce reiese din numărătorile paralele indică faptul că totul "se joacă" la nivel de foarte puţine procente. Potrivit unor estimări parţiale, Klaus Iohannis ar fi câştigătorul alegerilor pentru fotoliul de preşedinte al României, lucru recunoscut deja de Victor Ponta, care şi-a felicitat oponentul într-o intervenţie televizată. Suspansul însă continuă.

Dincolo de situaţia cumva incertă, un lucru rămâne însă sigur (şi înseamnă un câştig imens pentru democraţie): prezenţa la vot a fost de-a dreptul impresionantă şi garantează că poporul român (şi nu jocul statistic) a hotărât cine va fi garantul legalităţii şi democraţiei pentru următorii cinci ani. A ales poporul bine? Cu siguranţă că da, căci voinţa majorităţii este suverană, chiar şi atunci când rezultatul final este umbrit de lucruri stranii şi de scandaluri, unele cu parfum de teoria conspiraţiei.

Modul cum s-au derulat lucrurile la alegerile prezidenţiale din 2014 ne arată, însă, că mai avem de lucrat un pic la legile electorale, pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale. Bunăoară, este evident că ar trebui ca secţiile de votare să fie organizate după principiul necesităţii, nu după cum a dat cu zarul un funcţionar obscur dintr-un birou oarecare de la MAE. După regula că este firesc să ai secţii de votare în sate cu nici 100 de locuitori, ar trebui ca şi comunităţile de români din străinătate, unele cu zeci de mii de membri, să beneficieze de acest drept.

Desigur, există voci care susţin că românii din străinătate nu ar trebui să aibă dreptul la vot căci, ca să rezum, „n-au mâncat salam cu soia”. Interpretabil. Câtă vreme în Constituţie scrie că orice cetăţean român are dreptul să voteze, până nu se modifică legea fundamentală, acest drept rămâne inviolabil. Un alt aspect care trebuie clarificat este cel al listelor suplimentare. Este obligatoriu să se facă o verificare a acestora, prin introducerea într-o bază electronică de date a tuturor codurilor numerice personale (CNP) ale celor care au votat,  şi din listele suplimentare, dar şi din listele permanente. În urma confruntării datelor se va putea stinge, fie şi numai pentru moment, controversele privind turismul electoral. Dacă există fraude, să ştim cu toţii care este amploarea fenomenului. Şi să se ia măsuri aspre împotriva celor care au votat multiplu, căci locul atentatorilor la democraţie este după gratii!

Şi mai e ceva de făcut cu legea electorală. Trebuie să stabilim acolo, negru pe alb, că toate persoanele care deţin o funcţie în aparatul de stat şi care candidează la o demnitate publică  sunt automat suspendate din acea funcţie pe perioada dintre depunerea candidaturii şi anunţarea rezultatului votului. Dacă domnilor candidaţi li se ia (temporar, evident) puterea administrativă din mână, dispar suspiciunile, deci este eliminată o mare parte din bălăcăreala politicianistă. Sunt blocate, în acelaşi timp, şi toate variantele de abuz: pomenile electorale, traficul de influenţă, şantajul. Tot!

Alegerile prezidenţiale s-au încheiat. Urmează validarea rezultatului de către Curtea Constituţională. În mod normal, este doar o formalitate, deşi ar trebui să vedem cât va cântări, până la urmă, tot balamucul cu (dez)organizarea alegerilor în străinătate. Însă este de aşteptat că mai degrabă nu va conta. Nu insist asupra argumentelor. Aşadar, avem un nou preşedinte. Nu ştim, deocamdată, dacă e mai bun sau mai rău decât precedentul, nici dacă va fi mai bun sau mai rău decât ar fi putut să fie contracandidatul său. Ştim doar că avem speranţe – mai mari sau mai mici, după caz – şi că aşteptăm ca noul preşedinte să-i reprezinte, egal, pe toţi românii, fie că l-au votat, fie că nu.

Spor la muncă, domnule preşedinte!

Citit 1273 ori Ultima modificare Luni, 17 Noiembrie 2014 00:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.