„Cerşetori la capra podului o să ajungem!”, aşa spunea bunica, în mintea căreia asta era suprema sărăcie. Din fericire, noi n-avem pod. Sau, mă rog, poate că o să avem, dar nu la noi, ci la Brăila, şi asta într-un viitor îndepărtat şi tot mai nesigur. Poate o să avem tunel, veţi spune cei mai optimişti, dar în cazul acesta nu va exista şi capra la picioarele căreia să ne aşezăm, umili, cu mâna întinsă şi speranţa-n vârf de băţ. E drept, de cerut, cerşim şi acum, fără tunel şi fără pod. Ce (să) vrem? Păi, investiţii serioase şi de cursă lungă, care să genereze locuri de muncă decente într-un un oraş mai curat şi mai îngrijit, cu străzi şi trotuare mai sigure, adică fără gropi şi fără haite de maidanezi… Dar avem şi nevoi mai stringente!
De pildă, gălăţenii captivi în sistemul centralizat de încălzire cer amarnic, de două săptămâni încoace, apă caldă pentru a se spăla ca oamenii civilizaţi de la oraş, nu ca aceia de la sate. Precizez, de la satele de acum 50 de ani, în care locuitorii se primeneau în lighean, cu săpun de casă şi apă încălzită pe sobă! Ei bine, şi lor, gălăţenilor legaţi de Apaterm – care, la rându-i, e legat de CET-ul pe care l-a legat la propriu Romgaz - le-ar plăcea să treacă Dunărea prin tunel sau pe pod; dar nu i-ar deranja foarte tare nici s-o traverseze şi cu bacul, dacă le-ar curge şi lor niscai apă caldă la robinet!
Că veni vorba de tunel, e pur şi simplu uimitoare tenacitatea cu care au muncit autorităţile pentru subtraversarea Dunării! Câte demersuri, studii de prefezabilitate, întâlniri, vizite în Germania şi în Spania, contacte cu potenţiali constructori s-au derulat în aceşti aproape trei ani! Câte hârtii scrise şi rescrise, câte planuri şi discuţii, drumuri la Bucureşti, la autorităţile guvernamentale ca să le convingă de sustenabilitatea unui tunel pe sub fluviu! De pildă, numai vreo juma’ de an s-au plimbat hârtiile şi primarul Marius Stan cu city managerul Aurel Vlaicu la Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice ca să accepte licitaţia pentru studiul de fezabilitate al subtraversării Dunării...
Vă daţi seama cum ar fi fost acum dacă s-ar fi muncit la fel de intens, eficient, pasionat şi susţinut la o alternativă viabilă prin care gălăţenii bun-platnici să primească apă caldă?! Sau dacă aleşii nu ar fi aşteptat ca Apaterm să-şi dea obştescul sfârşit, iar Electrocentrale să intre în moarte clinică, pentru a avea şi altceva mai… concret decât o frumoasă Strategie privind termoficarea. Ceva mai sigur şi mai apropiat decât cazanul de apă fierbinte (CAF) din Ţiglina II despre reabilitarea căruia se vorbeşte încă de acum doi ani, sau planuri pentru noul cazan, de fapt tot un SH, de la Brăila, scos din uz în oraşul vecin, pe care ar trebui să ni-l dea Guvernul, pentru ca alimentarea cu apă caldă să fie reluată prin august. Poate.
Despre alimentarea cu agent termic a oraşului… nimic concret. Doar menţinerea cu cerbicie a unei zone unitate de încălzire, unde sunt interzise debranşările oamenilor tocmai pentru a permite experimentele, pardon, investiţiile în sistemul centralizat de termoficare. Şi până atunci cerşim civilizaţia la capra podului sau, mă rog, a tunelului… politic pe care aleşii îl construiesc din vorbe şi promisiuni. Păcat că nu ne putem spăla (la propriu) cu ele pe cap, ori acolo unde nu ne bate soarele, că apă caldă la duş tot nu curge!
