Senatorul Gabriel Oprea a decis, într-un final, să-şi dea demisia pentru a „scăpa” de imunitatea parlamentară. A anunţat acest lucru pe pagina sa de socializare, acolo unde a declarat că îşi doreşte, la fel ca familia poliţistului Gigină, mort în misiune în timp ce îl escorta pe senator spre locuinţa personală, să afle adevărul despre acel accident. Demisia sa este de bun augur, chiar dacă a fost anunţată cam târziu, dar, până la urmă, mai bine mai târziu decât niciodată.
Demisia lui Oprea îi cam pune în dificultate însă pe procurorii DNA, care aveau un motiv plauzibil să apară, din nou, în spaţiul public şi să spună că parlamentarii obstrucţionează justiţia. Iată că, deşi a cerut colegilor săi să voteze împotriva imunităţii parlamentare, Gabriel Oprea a decis să facă ceea ce ar fi fost corect de la început: să îşi dea demisia şi să răspundă, ca oricare dintre noi, în faţa justiţiei.
Astfel, cu planurile date peste cap de recent anunţata demisie, Direcţia Naţională Anticorupţie, instituţie care ar trebui, după cum îi spune numele, să se ocupe de marii corupţi ai ţării, poate demara procedurile de anchetă cu privire la acuzaţia de ucidere din culpă faţă de Gabriel Oprea.
Acestea fiind spuse, cazul Oprea se poate închide, cel puţin mediatic, până la finalizarea anchetei penale şi trimiterea în judecată a persoanei acuzate. Subiectul va mai apărea apoi în presă atunci când Gabriel Oprea va primi şi o sentinţă definitivă în acest dosar. Aşadar, Oprea va mai fi, pentru câteva zile, în centrul atenţiei, iar apoi va rămâne doar un inculpat din dosar, despre care vor vorbi din ce în ce mai puţini. Nu acelaşi lucru se poate spune însă de procurorii DNA, care, se pare, caută din ce în ce mai des oportunităţi de a fi în lumina reflectoarelor.
Anchete puse sub semnul întrebării sunt anunţate săptămânal pe site-ul instituţiei. Multe dintre ele însă sunt uitate de publicul larg pentru că procurorii termină anchetele după foarte mult timp. Noi înţelegem că un dosar de corupţie nu se lucrează uşor şi că este nevoie de mult timp pentru adunarea dovezilor şi trimiterea în judecată a inculpaţilor. Ceea ce nu înţelegem însă este faptul că procurorii anticorupţie preferă noi şi noi anchete pentru a fi cât mai des în centrul atenţiei, lăsând în urmă munţi de dosare care aşteaptă să fie soluţionate.
Ţinând cont de acest mod de lucru, am putea trage concluzia că DNA-ul a devenit o instituţie care bagă frica în aleşi, arătându-le că oricine şi oricând se poate alege cu un dosar, iar dacă nu este cuminte va fi dat la televizor ca exemplu negativ.
Cum altfel poate explica cineva faptul că politicienii din ziua de astăzi sunt reţinuţi şi arestaţi preventiv pentru fapte pe care le-au săvârşit în urmă cu mulţi ani?
Cel mai bun exemplu este cel legat de dosarul început în urmă cu doar câteva zile, în care DNA-ul anchetează alegerile din anul 2009. Alo, dragi procurori, au trecut de atunci şapte ani, timp suficient să îi trageţi la răspundere pe cei vinovaţi. Sau abia acum anumite personaje au devenit incomode şi trebuie să li se arate că mai bine stau în banca lor decât să se agite pentru viitoarele alegeri parlamentare? Oricum, indiferent de răspuns, anchetele DNA par a fi făcute cu scopuri precise, iar instituţia se transformă, pe zi ce trece, într-un „bau-bau” veritabil pentru speriat politicienii incomozi.
