Cum să scoţi GENII ÎN MATEMATICĂ din nişte elevi de la ţară
Foto: Profesoarele de matematică Mona Armencea (dreapta) şi Geanina Ifrim (stânga)

Cum să scoţi GENII ÎN MATEMATICĂ din nişte elevi de la ţară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La Liceul Tehnologic „Costache Conachi” din Pechea, trei elevi au luat nota 10 la matematică în prima sesiune de bacalaureat


În condiţiile în care, la alte licee din mediul rural, niciun elev nu a reuşit măcar să promoveze examenul de bacalaureat, la Liceul Tehnologic din Pechea sunt nu mai puţin de trei absolvenţi care anul acesta au obţinut nota 10 curat la matematică, în prima sesiune de examen. Având în vedere că sunt elevi de profil tehnologic, şi nu de la matematică-informatică şi nici de la CNVA, performanţa lor este cu atât mai lăudabilă.

 

 

Georgiana Dobri

 

Toţi trei - Georgiana Dobri, Ana Maria Pană şi Petrică Podaru - ne-au declarat că au îndrăgit matematica datorită profesoarelor lor, Mona Armencea, care a fost şi directoarea instituţiei până în vara aceasta, şi Geanina Ifrim, despre care am mai scris în ziarul nostru, fiind dăscăliţa care a avut la evaluarea naţională opt elevi cu note peste 9.00.

„N-am lăsat garda jos”

Profesoara Mona Armencea a avut o clasă de 13 elevi, dintre care doi au obţinut nota 10, doi note de 9,80 şi unul 9,75. Restul, cu excepţia unui singur elev, au luat note peste 7,00. Şi toate aceste performanţe au fost obţinute într-un singur an, pentru că Mona Armencea le-a predat matematica începând din clasa a XII-a, la rugămintea dirigintei clasei respective, care ştia ea ce ştia.

Citeşte şi despre PROFESOARA care transformă GEOGRAFIA ÎN AUR

„Când le-am dat testul iniţial, mi-am pus mâinile în cap. Am văzut cam ce ştiau şi ne-am apucat de treabă. Rezultatele n-au întârziat să apară, pentru că nu las garda jos. Când văd elevii că nu le merge să fie superficiali, se apucă de învăţat. N-am reuşit să obţină toţi note foarte mari, pentru că, e drept, contează să-şi dorească şi ei să se perfecţioneze. Dar nici pe ceilalţi nu i-am lăsat şi nu i-am scăpat din mână. Am dat simulări mai multe, am făcut pregătire la şcoală şi nu am acceptat să lipsească. Sunt deschisă să le explic şi în pauze, şi după ore, pentru că sunt copii din familii modeste şi nu-şi permit să facă pregătire în particular. Am demonstrat că se poate ca nişte elevi din mediul rural, de la profil tehnologic, să obţină note mari la matematică şi să promoveze toţi examenul la această disciplină”, ne explică Mona Armencea cum a reuşit să facă imposibilul posibil.

„A ştiut să se impună”

Cele două eleve - Georgiana Dobri şi Ana Maria Pană - ne-au povestit că profesoara lor de matematică, fiind şi directoarea liceului, era destul de exigentă la clasă, lucru care le-a prins foarte bine.

„I-am cam ştiut de frică, dar ne-a folosit acest lucru. Într-un singur an a reuşit să ne ridice foarte mult nivelul cunoştinţelor la matematică. Nu mă aşteptam să iau chiar nota 10. Sunt mândră că am făcut liceul la Pechea, unde avem profesori foarte buni”, ne spune Georgiana, actualmente studentă la Facultatea de Litere, la secţia română-engleză, unde a intrat printre primii, cu o medie de 9,42.

 

Ana Maria Pană

Colega ei de clasă, Ana Maria Pană, este şi ea studentă, la Facultatea de Medicină, la specializarea Asistenţi medicali generalişti. Susţine că a învăţat tot timpul la matematică, dar că întâlnirea cu profesoara Mona Armencea, în clasa a XII-a, a ajutat-o să obţină notă maximă. „Am lucrat sub îndrumarea dumneaei multe variante şi multe exerciţii. Mi-am dorit să iau medie bună”, spune fata, care a obţinut 9,16 la bacalaureat şi a intrat cu 9,43 la facultate.

Ajutor pentru taxa unui băiat serios

Petrică Podaru este singurul din clasa sa care a obţinut o asemenea performanţă la matematică. Profesoara sa, Geanina Ifrim, susţine că este un elev extrem de muncitor şi serios, dar cu toate acestea nu se aştepta să-i facă o asemenea surpriză. „A muncit foarte mult, nu s-a pregătit în particular, pentru că provine dintr-o familie nevoiaşă”, spune profesoara.

 

Petrică Podaru

 

Tânărul a intrat la Facultatea de  Educaţie Fizică şi Sport, la secţia de kinetoterapie, unde n-a prins însă loc la buget. „Nu ştiu cum mă voi descurca. Taxa este destul de mare. Suntem cinci copii acasă. Mama n-are serviciu. Speram să mă ajute tata măcar în primul an, să învăţ apoi şi să ajung la buget. Dar ieri am aflat că a fost concediat şi mi s-au spulberat visele”, ne spune trist băiatul. Petrică speră că va găsi oameni cu suflet care vor investi în visele lui, deoarece, cu siguranţă, nu-i va dezamăgi.

Citeşte şi despre ŞCOALA unde FOŞTII ELEVI se întorc PROFESORI PERFORMANŢI

Citit 5877 ori Ultima modificare Marți, 02 Septembrie 2014 18:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.