* După ce a lucrat la NASA, fostul elev de la CNVA a devenit cercetător la ROSA (Agenţia Spaţială Română)
- Când v-aţi descoperit pasiunea pentru tehnică?
- Pasiunea pentru tehnică a fost strâns legată de pasiunea pentru zbor, prin clasa a IV-a am început cursurile de aeromodelism, eu fiind interesat, în acelaşi timp, şi de racheto-modelism. Din păcate, nu exista un astfel de cerc în oraşul Galaţi şi nici nu există încă. Păstrând însă legătura cu cercul de rachetomodelism din Suceava, am reuşit să activez şi în domeniul respectiv. Din clasa a VI-a, când am avut ore de fizică la şcoală, am început să înţeleg mai bine (credeam eu atunci) principiile de zbor şi cum pot să fac aeromodelele mele să zboare mai bine.
- Aţi lucrat în timpul facultăţii şi imediat după terminarea acesteia în cadrul unor proiecte la NASA. Ce v-a determinat să renunţaţi la această colaborare şi să reveniţi în ţară?
- Nu este o renunţare, unele colaborări şi-au găsit continuarea şi după revenirea în ţară. Proiectele la care am participat acolo au avut un rol de formare a mea în domeniul ingineriei aero-spaţiale şi mi-au dat şansa ca, odată venit în ţară, să pot pune-n aplicare acele cunoştinţe. Practic pentru mine a fost o oportunitate de a mă dezvolta în domeniul ingineriei aero-spaţiale în diferite proiecte pe tărâmurile natale. Agenţia Spaţială Română mi-a dat oportunitatea de a pune în aplicare şi de a dezvolta ceea ce am învăţat acolo.
- În prezent, sunteţi cercetător la Agenţia Spaţială Română. Care sunt activităţile, proiectele importante ale acesteia?
- Instituţia, care are şi o pagină pe internet, www.rosa.ro şi a cărei denumire este legată de numele în limba engleză al Agenţiei, Romanian Space Agency, este înfiinţată în anul 1991. Amintesc că România a avut o activitate în domeniul aero-spaţial încă din ’68, anterior acelei perioade am avut promotori ai industriei spaţiale. Pot menţiona un nume de rezonanţă mondială, Hermann Oberth, profesorul lui Wernher von Braun, al inginerului care a creat racheta Saturn, cea care a purtat omul pe Lună. Din anii ’60 până în 1991, România a avut o activitate intensă în domeniul respectiv, culminând cu zborul lui Dumitru Prunariu (primul şi singurul cosmonaut român) în spaţiul cosmic la bordul navetei spaţiale Soiuz 40, lansată la 14 mai 1881. Activitatea principală a ROSA este, astăzi, de coordonare la nivel naţional a activităţii spaţiale româneşti şi de coordonare, la nivel internaţional, a activităţilor spaţiale ale României, precum şi acela de a ne reprezenta într-o serie de organisme la acest nivel, unul dintre ele fiind şi Comitetul de utilizare în scopuri paşnice a spaţiului extra-atmosferic.
- În ce proiecte sunteţi dumneavoastră implicat în prezent?
- În cadrul ROSA, lucrez la proiectele legate de motoarele-rachetă cu combustibil lichid hibrid, fac optimizarea acestor motoare, precum şi proiecte legate de dinamica zborului, stabilitatea zborului corelat cu controlul orientării în zbor, a atitudinii, în jargonul ingineresc, cu ajutorul motoarelor.
- Ştim că aveaţi o colaborare interesantă şi cu revista "Ştiinţă şi tehnică".
- Da, păstrăm o colaborare bună, revista fiind un mediu propice de popularizare a activităţilor din domeniul aero-spaţial. Împreună cu ei am realizat zborurile Stratospherium I şi II (care au contribuit la măsurarea nivelului de ozon şi a radiaţiilor cosmice), precum şi zborul Eclipser din Australia care a avut drept scop înregistrarea foto-video a eclipsei totale de soare din noiembrie 2012. Ulterior acelor misiuni, am mai avut încă două misiuni deasupra teritoriului României, urmate de alte patru misiuni la mare altitudine, deasupra Finlandei în scopuri de cercetare, realizarea unor echipe tehnice care să realizeze obiecte aero-spaţiale, sisteme care să revină fără probleme la sol.
- În ianuarie, anul trecut aţi participat la o altă misiune, cea de la Buzău, de colectare a particulelor cometei ISON.
- Despre această misiune, aş putea spune că este una apropiată sufletului meu, în sensul că am putut oferi platforma de zbor, balonul, sistemele de urmărire, sistemul de revenire la sol, pe care s-au instalat echipamentele pentru colectarea micro-meteoriţilor (ar fi fost chiar meteori, dacă nu ar fi ajuns pe suprafaţa Pământului), panouri care se deschideau la mare altitudine, pe care era depusă o substanţă, cea mai uşoară substanţă din lume, practic cu densitatea cea mai mică, aerogelul şi în care s-a încercat colectarea unor microparticule, micro-meteoriţi. Anterior acestei misiuni, în acelaşi an, în ianuarie, am mai evoluat la „mare altitudine” cu o altă misiune în colaborare cu radioclubul din Suceava, în vederea detectării urmelor radio ale unor asemenea micro-meteoriţi care intră în atmosferă, ambele misiuni au avut rezultate interesante, cea cu urmele radio a fost o misiune mai dificilă, rezultatele nu au fost neapărat pe măsura aşteptărilor. Pentru meteoriţi există urme probabile în acel aerogel, actualmente substanţa se află la Măgurele într-un institut specializat care o analizează.
Meteoriţii reprezintă obiectele naturale (roci etc.) care ajung pe suprafaţa Pământului, iar meteorii obiectele naturale (roci etc.) care ard complet în atmosferă. Din moment ce noi încercăm captura la peste 29 km altitudine prin definiţie acele particule ar fi meteori, deoarece nu ajung să atingă în mod natural suprafaţa Pământului. Preferăm însă să-i denumim micrometeoriţi, deoarece captura este realizată după segmentul de „ardere” prin atmosferă, iar şansele ar fi fost ridicate ca respectivele particule să ajungă pe suprafaţa Pământului şi în mod natural.
- Cum credeţi că va evolua ingineria aero-spaţială în viitorul apropiat?
- Se aşteaptă descoperiri noi în domeniul propulsiei care să ne ajute să ne deplasăm mai rapid în spaţiul cosmic, prin sistemul solar, pentru început, pentru că azi o misiune până la Marte durează cam 150-300 zile dus, durata fiind legată de o serie de parametri de zbor (ex.: funcţie de poziţia reciprocă Pământ-Marte în momentul lansării, viteza lansării, etc.). Mă aştept să vedem, fie o fiabilizare a tehnologilor curente şi astfel o mărire a siguranţei de ajungere pe orbită, reducerea costului, fie o dezvoltare dincolo de limitele tehnicii actuale care să ne poată transporta cu viteze mai mari. Astfel o serie de misiuni care sunt acum imposibile ar deveni posibile.
- Ce le puteţi transmite copiilor care şi-ar dori să vă urmeze exemplul şi să lucreze în acest domeniu?
- În primul rând, să nu ezite să-şi urmărească visul, să încerce să-şi „solidifice” cunoştinţele în domeniul matematicii, fizicii, informaticii, chimiei, biologiei (ştiinţelor într-un cuvânt) şi, de asemenea, să nu se lase dezamăgiţi de posibilele eşecuri, nerealizări de pe acest drum. Ca şi în alte domenii, apar şi aici probleme tehnice, rezolvarea acelor probleme tehnice însă te formează. Fiecare mic insucces te formează ca om şi te pregăteşte pentru viitorul succes.
