Un gălățean a fost arestat pentru că și-a bătut sora

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a bătut sora
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a ajuns după gratii în urma unui conflict domestic, soldat cu internarea în spital a unei femei cu un an mai tânără

Cei doi, frate și soră, au fost protagoniștii unui scandal potolit abia după intervenția poliției, la finele săptămânii trecute, când Secția 5 a fost anunțată despre faptul că într-o casă de pe strada Anul Revoluției 1848 se derulează scene violente. La fața locului, echipajul a găsit-o pe proprietară, o femeie de 52 de ani, bătută măr de fratele ei, cu care se certase pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a fost imediat reținut de polițiști, iar femeia a fost preluată de un echipaj de la Ambulanță.

"În urma agresiunii fizice, femeia a suferit mai multe leziuni, iar echipajul de la Ambulanță a preluat-o și transportat-o la spital, unde, după îngrijirile și investigațiile medicale efectuate, a rămas internată. S-a întocmit formularul de evaluare a riscului și, întrucât a rezultat că persoana agresată fizic se află în pericol și există risc cu privire la integritatea fizică și viața sa printr-un nou act de violență domestică, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile, prin care i s-a interzis bărbatului să se mai apropie de sora sa, de domiciliul acesteia sau să o contacteze în vreun fel", au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Fratele agresor, pe nume Marian Trașcă, a fost dus la audieri, fiind acuzat oficial de violență în familie. Polițiștii au apreciat că ordinul de protecție nu este suficient pentru a-l ține departe de femeia pe care o bătuse, așa că l-au reținut, iar ulterior l-au dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți. Instanța a admis propunerea Parchetului privind arestarea preventivă și a decis ca Marian Trașcă să își petreacă următoarele 30 de zile în arest.

Citit 2001 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2023 15:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.