UPDATE - Modificări în circulaţia mai multor trenuri
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

UPDATE - Modificări în circulaţia mai multor trenuri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Compania naţională de transport feroviar de persoane CFR Călători întrerupe, luni, pentru aproape o lună, circulaţia a două trenuri InterRegio de pe linia Galaţi - Bucureşti, via Urziceni. Este vorba de trenurile IR 1670 (cu plecare din Galaţi la ora 9.20 şi sosire în Bucureşti la 13.09) şi IR 1671 (cu plecare din Bucureşti la ora 13.40 şi sosire în Galaţi la ora 17.35), care nu vor mai circula de luni, 22 octombrie, până pe 16 noiembrie, când se va lucra la infrastructura feroviară dintre staţia Urziceni şi halta Gârbovi. În aceeaşi perioadă, vor circula suplimentar trenurile IR 1570 Galaţi - Bucureşti Nord (cu plecare din Galaţi la ora 9.20 şi sosire în Gara de Nord la 13.47) şi IR 1575 Bucureşti - Galaţi (cu plecare din Gara de Nord la ora 13.40 şi sosire în Galaţi la 18.07). Cele două trenuri vor tece prin Brăila - Făurei - Buzău - Ploieşti Sud - Chitila.


Operatorul privat Transferoviar Călători anulează în perioada imediat următoare mai multe curse de pe liniile Galaţi - Buzău şi Galaţi - Bârlad, pe fondul reducerii fluxului de călători.

Astfel, începând de duminică, 21 octombrie, nu vor mai circula trenurile 15378 Galaţi - Buzău (cu plecare din Galaţi la ora 7.00 şi sosire în Buzău la 10.00) şi 15379 Buzău - Galaţi (cu plecare din Buzău la ora 11.45 şi sosire în Galaţi la 14.49).

Noi modificări vor fi operate la 1 noiembrie. La acea dată vor fi anulate cursele feroviare 15370 Bereşti - Tg. Bujor (cu plecare din Bereşti la ora 1.40 şi sosire în Tg. Bujor la 2.05), 15371 Galaţi - Bereşti (cu plecare din Galaţi la ora 23.40 şi sosire în Bereşti la 1.30) şi 15374 Bereşti - Galaţi (cu plecare din Bereşti la ora 19.11 şi sosire în Galaţi la 21.01).

Pe de altă parte, tot la 1 noiembrie se revine la trasa trenului 15363 Galaţi - Bârlad (cu plecare din Galaţi la ora 15.15 şi sosire în Bârlad la 17.55). În prezent, garnitura circulă numai până la Bereşti.

Transferoviar Călători lucrează acum la graficul de transport de anul viitor, care va intra în vigoare în luna decembrie, odată cu noul mers al trenurilor.

Citit 2614 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2012 14:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.