Peste o sută de poliţişti gălăţeni, avansaţi în grad de ziua lor
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Peste o sută de poliţişti gălăţeni, avansaţi în grad de ziua lor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zilele Poliţiei Române s-au încheiat ieri, la Galaţi, cu tradiţionala şedinţă festivă, prilej cu care, printre mesaje de la superiori şi invitaţi, cei care au avut merite deosebite sau au îndeplinit stagiul minim în gradul profesional au urcat oficial încă o treaptă. În sala Teatrului Muzical "Nae Leonard", peste o sută de poliţişti şi-au auzit strigat numele pe lista celor care au fost avansaţi în grad prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Zece oameni ai legii, cinci din corpul ofiţerilor şi cinci al agenţilor, au primit gradul profesional "la excepţional", înainte de împlinirea termenului minim prevăzut de lege. Mult mai mulţi au fost cei care s-au văzut avansaţi "la termen". Cel mai mare grad dobândit la avansările de ieri a fost cel de comisar şef, acesta fiindu-i atribuit Cristinei Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Alături de "vocea" poliţiei gălăţene, alţi 16 ofiţeri au fost avansaţi, la fel ca şi 74 de poliţişti din corpul agenţilor.

Sindicatele nu puteau rata momentul şi şi-au premiat şi ele membrii, dar au ţinut cont de un criteriu: "Am discutat cu reprezentanţii sindicatelor şi i-am rugat să facă tot posibilul să îi recompenseze în primul rând pe poliţiştii care au făcut ceva", a atras atenţia cms. şef Dănuţ Lefter şeful IPJ. Astfel, printre cei care au primit simbolicele premii constând în diplome s-au numărat şi cei doi poliţişti de la Fârţăneşti, care la începutul acestui an au refuzat o şpagă a cărei valoare totală echivala cu trei salarii de agent.

Ceremonia s-a încheiat cu premierea poliţiştilor abili, care au obţinut cele mai bune rezultate la competiţiile de tir, biliard, şah, atletism şi minifotbal.

Citit 2315 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Martie 2015 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.