Un gălățean, în vârstă de 53 de ani, a încercat să treacă frontiera ilegal pentru a-și vizita rudele din Republica Moldova.
Bărbatul a fost depistat, marți, 27 septembrie, de polițiștii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, în timp ce se deplasa către malul românesc al râului Prut intenționând să treacă ilegal frontiera de stat, în Republica Moldova. Cu privire la cele constatate de oamenii legii, bărbatul a declarat că intenționa să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-și vizita rudele. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.