Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, URMĂRIT PENAL pentru fapte de CORUPŢIE

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, URMĂRIT PENAL pentru fapte de CORUPŢIE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avocata arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii, a declarat, vineri, că IPS Teodosie este urmărit penal pentru fapte de corupţie, în dosarul din 2009 în care este acuzat că ar fi luat mită, cauză care iniţial a fost închisă de procurori, dar acum a fost redeschisă întrucât au apărut noi date.

„A fost redeschisă urmărirea penală. La dosar au fost depuse convorbiri realizate de un coleg jurnalist. Aceste probe nu au a face nimic cu o probă judiciară”, a spus avocata.

Potrivit Mediafax, Maria Vasii a susținut că IPS Teodosie nu este vinovat, însă anchetatorii au stabilit că există date şi indicii noi în acel dosar, care au dus la infirmarea soluţiei iniţiale şi la redeschiderea cauzei.

Avocata a adăugat că alte două persoane urmează să fie puse sub acuzare în dosarul de corupţie.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că a fost audiat în dosarul în care a mai fost cercetat pentru că ar fi luat mită de la un reporter ca să îl ajute să se înscrie, în 2009, la Facultatea de Teologie de la Universitatea "Ovidius" din Constanţa, relatează digi24.ro.

 

Citit 4617 ori Ultima modificare Vineri, 12 Septembrie 2014 12:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.