Dispoziţiile Codului civil prevăd în privinţa celor chemaţi la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului un drept de opţiune succesorală, adică posibilitatea de a alege între a accepta moştenirea sau a renunţa la ea.
Termenul în care trebuie exercitat acest drept de opţiune succesorală este de un an, fiind un termen de decădere care este supus, în temeiul legii, regulilor prescripţiei extinctive. Renunţarea la moştenire presupune desfiinţarea cu efect retroactiv a vocaţiei la moştenire a succesibilului renunţător, astfel încât acesta devine străin de moştenire, fără a beneficia de activul succesoral şi nefiind ţinut de datoriile şi sarcinile moştenirii.
Partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea (art. 1121 alin. 2 Codul civil).
Doctrina juridică Codul civil nu defineşte instituţia renunţării la moştenire astfel că aceasta este văzută de doctrina juridică drept un act juridic unilateral, expres, solemn şi indivizibil prin care succesibilul, indiferent de motivele sale, declară, în mod categoric în faţa notarului public competent, respectiv la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, dacă este cazul, că nu îşi însuşeşte titlul de moştenitor şi că înţelege să nu se folosească de drepturile pe care vocaţia sa legală sau testamentară i-o conferă asupra moştenirii.
Pentru a produce efecte, renunţarea la moştenire trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă şi de fond, despre care veţi putea citi în următoarea pagină de Juridic.
(va urma)
