BREVIAR JURIDIC/ Decizia de sancţionare disciplinară

BREVIAR JURIDIC/ Decizia de sancţionare disciplinară
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Codul muncii prevede că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei, însă nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii acesteia.

Pentru a fi legală, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, următoarele elemente: descrierea concretă a faptei comise de către salariat; textul de lege pe care salariatul l-a încălcat (prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau din contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat); motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea respectivă; temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară; termenul în care sancţiunea poate fi contestată; instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Decizia de sancţionare se comunică salariatului în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la emitere şi produce efecte de la data comunicării.

Împotriva deciziei de sancţionare, salariatul poate formula contestaţie la Tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliu sau locul de muncă în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei.

Citeşte şi: Căile de atac împotriva hotărârii pronunţate în litigiile de muncă şi asigurări sociale

 

Citit 2874 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2014 22:41