Dramaturgul și actorul Costache Caragiale (unchiul marelui dramaturg Ion Luca Caragiale) s-a născut pe 29 martie 1815, la Bucureşti. A studiat la Școala "Domnița Bălașa", apoi a absolvit Conservatorul, în vremea când acesta se numea Filarmonica, unde l-a avut ca profesor şi model pe actorul Costache Aristia.
În 1835, a debutat în teatru, în piesa "Alzira" de Voltaire, pe scena Teatrului "Manolo". În 1838, în urma închiderii Societății Filarmonice, a plecat la Botoșani, pentru a organiza o stagiune teatrală în limba țării, iar în 1839, la Iaşi, a pus bazele primului Teatru Naţional din România.
A revenit la București, unde a înființat Teatrul de diletanți (1844), din care făceau parte actorii străluciţi ai vremii: Ştefan Vellescu, C. Demetriade, Maria şi Raluca Stavrescu, Frosa Vlasto Marcolini şi Mihail Pascaly, propunându-şi să includă în repertoriu numai piese scrise de primii dramaturgi români ai vremii: V. Alecsandri, C. Negruzzi, C. Facca.
După Revoluția din 1848, prigonit pentru ideile sale, a ajuns la Craiova, unde a organizat prima trupa profesionistă de teatru.
La Teatrul Național din Bucureşti, inaugurat pe 29 iunie 1850, s-a jucat, în prima stagiune, printre alte spectacole, și piesa "Duelurile" a lui Costache Caragiale. În 1851, a obținut conducerea trupei Teatrului Național din București, iar în anul următor a inaugurat noua clădire a teatrului. În 1855, a fost îndepărtat de la conducerea Teatrului Național.
A fost solicitat de C.A. Rosetti la Teatrul cel Mare, ca profesor de declamațiune. Aici va interpreta, ocazional, diferite roluri în spectacole de binefacere, silit de condițiile materiale precare în care trăia. A continuat să joace până în 1865, când s-a retras din lumina reflectoarelor, dedicându-se avocaturii.
Dintre scrierile sale, amintim piesele: "O soaré la mahala sau Amestec de dorințe", "Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt", "Doi coțcari sau Păziți-vă de răi ca de foc". Farsa "O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi" - un prețios tablou al moravurilor și al modalității de lucru din teatrele epocii - este una dintre cele mai originale scrieri dramatice românești din secolul al XIX-lea și singura piesă din dramaturgia românească a secolului al XIX-lea construită pe motivul "teatru în teatru".
S-a stins din viață pe 13 februarie 1877, la București.
