* Papa Francisc - o instanţă, n-are rost să tulburăm sensul cuvintelor - şi-a dat cu părerea pe marginea libertăţii de expresie. Dacă prietenul meu îmi înjură mama, primeşte un pumn, zice Sfântul Părinte, fără să pomenească, aşa cum m-aş fi aşteptat, şi celălalt obraz. Face cumva apologia terorismului? Face pe naiba, îşi apără ca orice muritor bobul de sacralitate. Or, scrie în cele mai bune cărţi, nici Dumnezeu nu dă cu parul.
* Terorismul îmbracă nenumărate forme, vezi ultimul salt al francului elveţian - de la 3,7 la 4,3 lei. Caritasul şi-a dat obştescul sfârşit de mai bine de un deceniu, iar înaintea lui fuseseră pionerii golăniei de întrajutorare. Dacă ţi-ai tras credit într-o monedă exotică, e firesc să te şi aştepţi la urmări impredictibile... Culmea ironiei: să te uiţi spre Elveţia şi să-ţi stea ceasul.
* Evident, în contextul perfid al acronimului CHF, zeci de mii de români au ajuns brusc în pragul falimentului. A plăti cu 300 sau 400 de lei pe lună mai mult, la început de 2015, este cel mai dificil verb, miroase a conjugare insurmontabilă, oricât de titrat ai fi. Cât despre afacereză, ca idiom al businessului, mai bine mă abţin. Prefer supravieţuitoreza.
* Profetul crizei, Nouriel Roubini, avertizează bătrânul continent că o va lua la vale dacă nu va adopta urgent modelul Americii. Veţi deveni continent de pensionari, spune vizionarul, iar românii n-au cum să trateze subiectul altfel decât cu responsabilitate. Tocmau şi-au trimis la pensie ditamai preşedintele.
* Idioţenia generală de pe Facebook legată de aşa-zisa petrecere a Izabellei, o pierdere de vreme tipică românilor, ar trebui să înceteze. Presa a umflat la maximum subiectul, i-a dat importanţă cu carul unei copile din Constanţa, iar consumatorul de rând de informaţii s-a lovit de următoarele borne: atacul terorist de la Paris - ziua total lipsită de importanţă a Izabellei - galopul cu accente teroriste ale francului elveţian. Izabella, alde taică-tu au credite la bănci? Şi dacă da, nu-i aşa că n-au ales euroiul sau dolarul?
