Nici noi nu l-am simţit. Pe Klaus

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Câţi ipocriţi s-au arătat ieri, Ioan Gyuri Pascu, baloţi de ipocriţi au descoperit că, pe lângă inegalabila perioadă petrecută la Divertis, iubeai cântecul. Facebook-ul s-a umplut ieri de melodiile tale, te-au făcut la unison maestru, ţi-au aruncat RIP-uri şi alte prescurtări cinice în asemenea momente. Ah, să nu uit – te-au şi angajat deja în Ceruri, e musai să mergi în corturile îngerilor cu câteva acorduri de chitară! Aşa se spune pe Internet, că n-ai plecat degeaba, ci ca să înveseleşti fiinţele spirituale înaripate. Încă o revelaţie pentru românul de rând: a existat Gyuri Pascu.

* Plecarea lui Gyuri este însăşi o ironie la adresa celor care ieri dimineaţă se pregăteau să vorbească la locul de muncă şi, evident, pe reţelele sociale despre cutremurul de vineri noapte. Na, acum aveţi destule liniuţe de dialog!

* Apropo, ne mai miră că preşedintele Klaus Iohannis a mărturisit că dormea ca ursul în momentul seismului? Fireşte, nu l-a simţit, dar nici noi nu-l simţim. Nu la zbuciumul teluric mă refer, domnule Mărmureanu...

* N-am simţit nimic, dar am aflat imediat, a spus soţul doamnei Carmen despre mişcarea faliilor tectonice din zona Vrancea. L-o fi notificat alt somnambul, ambasadorul Mihalache de la Londra. Aşa se întâmplă dacă n-am ales un preşedinte care la ora aia – era vineri, băi, vineri, adică începea weekendul! – abia intră în club. Pozele din Dubai cu Ponta şi Ghiţă nu pot fi uitate atât de uşor.

* Gabriel Oprea anunţase vineri după-amiază că va demisiona din Senat. Ieri, preocupat de altele, n-am întâlnit informaţia oficială conform căreia Nea Sprâncene ar fi rămas, din proprie iniţiativă, fără sprân... Scuze, imunitate. Sau poate că n-am parcurs cu atenţie mesajul său de la finele săptămânii – în decembrie va rămâne oricum în mandatul gol, nu-i aşa?

* Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la şefia SIE din motive medicale. Abia asta e o veste nasoală. Cine ştie ce pericol ne paşte?

Citit 588 ori Ultima modificare Luni, 26 Septembrie 2016 18:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.