De ce n-a ajuns deputatul Dobre observator OSCE

De ce n-a ajuns deputatul Dobre observator OSCE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O fi importantă democraţia în Ucraina, dar mai importat este bugetul României! * Dobre mizează pe Timoşenko în turul doi *

Deputatul gălăţean Victor Paul Dobre, fost secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost desemnat să facă parte dintr-o delegaţie OSCE de supraveghere a alegerilor prezidenţiale, de duminică, din Ucraina.

Numai că liberalul gălăţean nu a mai ajuns în ţara vecină.

„Nu puteam să plec în ultimul moment”, ne-a declarat ieri deputatul, care a preferat să participe la votul, în Parlament, al bugetului pe 2010.

„N-am putut pleca, pentru că ar fi trebuit să plec joi din ţară, iar bugetul s-a terminat de votat vineri seară. N-am putut să plec nici eu, nici colegul de la PD-L cu care eram” – ne-a lămurit parlamentarul.

Care trebuia să ajungă la turul întâi al alegerilor ucrainene, nu şi în turul doi.

L-am întrebat pe interlocutorul nostru, familiarizat cu politica ţării vecine, cum comentează victoria în turul unu a lui Viktor Ianukovici, urmat de premierul Iulia Timoşenko.

„După mine, are şanse mari să câştige Timoşenko. E scorul mult mai strâns decât mă aşteptam”.   

Deputatul mizează pe electoratul de dreapta. În sondaje, premierul a apărut cu în jur de 16 la sută din sufragii, dar a ajuns la 27, argumentează Dobre. 

Citit 930 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.