Pentru ce va cheltui Primăria 3.000 de euro

Pentru ce va cheltui Primăria 3.000 de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echivalentul în lei a sumei de 3.000 de euro a fost alocat din fondul de rezervă al bugetului local pentru plata cotizaţiei anuale a municipiului Galaţi la Clubul Internaţional al “Mării Negre”. Decizia a fost luată de aleşii locali la propunerea primarului Marius Stan care a fost recent în Bulgaria, la Varna, unde a participat la o întâlnire la sediul central al Clubului Internaţional al Mării Negre, organizaţie neguvernamentală, creată în 1992, ce reuneşte 29 de oraşe din România, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Rusia, Turcia şi Ucraina. Trebuie spus că oraşele plătesc cotizaţie în funcţie de numărul de locuitori. Astfel, cele cu o populaţie de până la 100.000 de locuitori cotizează cu 1.000 de euro, iar cele cu peste 400.000 de locuitori, cu 5.000 de euro.

Potrivit lui Marius Stan, în urma discuţiilor s-a stabilit că Galaţiul va găzdui, pe 15 şi 16 mai 2015, Adunarea Generală a Clubului Internaţional al Mării Negre.

Citit 1650 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2015 16:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.