Campionatul școlar de fotbal de la Ghidigeni

Campionatul școlar de fotbal de la Ghidigeni
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În localitatea Ghidigeni s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, ediţia a 9-a a Campionatului şcolar de fotbal „Tinereţe şi credinţă”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

”Este deja o tradiţie ca în fiecare primăvară să se desfăşoare această întrecere de fotbal, rezervată copiilor din ciclul gimnazial, băieţi şi fete, din cuprinsul protopopiatului Nicoreşti. Activitatea sportivă a fost organizată de Protoieria Nicoreşti în colaborare cu Şcoala Gimnazială şi primăria din localitatea Ghidigeni. La manifestarea sportivă au participat copii din parohiile: Buciumeni, Ţepu, Cosmeşti, Poşta Berheci, Ghidigeni, Brăhăşeşti, Tălpigi, Hânţeşti-Vizureşti, Tecucel, Poiana, Slobozia Corni şi Toflea.

Evenimentul a debutat în biserica parohială din Ghidigeni cu rostirea de rugăciuni şi a continuat pe terenul de sport din comuna gălăţeană.

Prin implicarea preoţilor şi a cadrelor didactice au fost prezenţi la competiţia sportivă, peste 200 de copii, grupaţi în 16 echipe de fotbal. Pe lângă echipele formate au venit şi alţi copii din satele sus-menţionate pentru a-şi susţine favoriţii”, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.

În cuprinsul protopopiatului Nicoreşti sunt numai parohii rurale, iar scopul competiţiei a fost acela de a promova tinerii din satul românesc, dar şi de exprimare a toleranţei, diversităţii culturale şi a respectului reciproc pentru buna convieţuire a tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa etnică.

La final, toate echipele au fost premiate cu diplome, cupe, medalii, iconiţe, revista „Călăuza ortodoxă“ a Eparhiei Dunării de Jos şi dulciuri în valoare de 5.000 lei, toate oferite de Protoieria Nicoreşti şi Primăria Ghidigeni.

Citit 649 ori Ultima modificare Marți, 16 Aprilie 2024 19:12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro