Secretul unei căsnicii de diamant: "Ce-a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!"

Secretul unei căsnicii de diamant: "Ce-a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această noapte, credincioşii catolici se vor aduna la Biserica Romano-Catolică „Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul” pentru a lua Lumină şi pentru a rosti într-un glas „Cristos a înviat! - Adevărat a înviat!” * Printre ei se vor afla şi soţii Elena şi Ioan Waks, care vor sărbători Paştele împreună pentru cea de-a 62 oară


Elena şi Ioan Waks s-au cunoscut la Biserica Catolică din Galaţi şi tot aici s-au cununat în urmă cu 62 de ani. Soţii Waks au depăşit deja nunta de diamant - 60 de ani de căsnicie şi se îndreaptă spre cea de platină - 70 de ani! Dacă tatăl dlui Waks era polonez, doamna Elena este româncă get-beget. Când s-au cunoscut, dna Elena avea doar 13 ani, cânta în corul bisericii, iar cel care avea să-i devină soţ avea 20 de ani. Desigur, relaţia lor de prietenie s-a legat mult mai târziu, mai precis cu trei ani înainte de a se căsători. „Ne-am respectat reciproc şi soţul meu a fost şi este un om deosebit, m-a păstrat domnişoară. Ne-am sărutat, cât am fost prieteni, nimic mai mult! Ne-am cununat de Crăciun, când eu aveam 19 ani, iar el 26”, povesteşte dna Waks cu mândrie. Patru băieţi - Eduard, Cristian, Marian şi Ioan - le-au întregit familia. Credinţa le-a dat putere să treacă peste momentele dificile ale vieţii şi să fie mereu uniţi. Mai ales că viaţa n-a fost prea uşoară cu dna Waks. De îndată ce a absolvit Institutul „Notre Dame de Sion“, înfiinţat de congregaţia călugăriţelor catolice, a trebuit să muncească pentru a-şi ajuta mama, rămasă singură.

„Femeia să-şi pună lacăt la gură!”

Am fost curioşi care ar fi secretul unei căsnicii de peste jumătate de veac. Doamna Waks ne-a răspuns cât se poate de categoric: „Femeia trebuie să-şi mai pună lacăt la gură. Decât să fie ceartă în casă, mai bine lacăt! Bărbatul trebuie să-şi stimeze soţia. Tinerilor căsătoriţi le-aş spune chiar dacă unul dintre ei a greşit, să nu rupă relaţia. Şi dacă nu vorbeşte azi cu el, mâine să se împace şi să meargă împreună mai departe. Nu-mi plac familiile care se destramă! Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă! Mă uit şi la tinerii care se cunună în ziua de azi: îmbracă biserica în ghirlande de flori şi eşarfe roşii şi albe, şi când îi vezi în faţa altarului ţi se umple inima de bucurie. Aşa ar trebui să le fie viaţa şi după!”, spune veterana căsniciei.

Soţii Waks vor petrece Paştele, ca de obicei, în familie, alături de cei dragi. Vor merge la sfânta liturghie şi, la întoarcere, vor aduce în casă Lumina Învierii. „O să ciocnim un ou roşu alături de copii şi ne vom bucura împreună de Sfânta Sărbătoare”, ne-au spus soţii Waks.

Sărbători îmbelşugate tuturor!

 

Citit 3275 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2013 17:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.