* Două splendide opere de artă care-i sunt dedicate zac ascunse şi complet nepuse în valoare * Basorelieful "Concertul", de Ion Jalea, şi bustul compozitorului, realizat de Florica Ioan, ar merita atenţie mai mare din partea edililor
Am întrebat mai mulţi prieteni intelectuali, cunoscători ai lucrărilor de artă gălăţene, ce monument se află lângă Casa de Cultură a Sindicatelor. Majoritatea nu au ştiut, sau şi-a amintit de bustul lui Dej, desfiinţat după revoluţie, cam pe locul bisericii Sf. Sofia, distrusă înainte de 1989… Nu le pot reproşa că nu au trecut de „Păpădie”, spre nordul piaţetei, ca să revadă monumentul coclit, cu graffiti pe spatele suportului din beton armat, sufocat de imensa clădire a Casei de Cultură a Sindicatelor. Dacă în imensa piaţă Tien an Men plasezi un tablou mare, ochiul nu-l va distinge; acelaşi tablou va sufoca însă o garsonieră: cam tot aşa se întâmplă şi cu opera de artă dedicată lui George Enescu, basorelieful semnat de maestrul Ion Jalea. Motivul pentru care George Enescu a fost subiectul a mai multe lucrări semnate de Jalea e simplu: cei doi erau prieteni. Criticul de artă Corneliu Stoica îl cita pe Jalea: „Enescu mi-a fost prieten personal, atât cât poţi să fii prieten cu un om care desfăşoară o intensă activitate de artă şi-l întâlneşti rar”. Călătoriseră însă împreună, chiar petrecuseră câteva zile în Normandia, într-un vechi castel. „Când a auzit c-am fost rănit, Enescu a venit şi mi-a cântat în camera mea de spital”, scria sculptorul, care a rămas fără mâna stângă în Primul Război Mondial şi a sculptat toată viaţa cu o singură mână!
Cine a fost Ion Jalea
Ion Jalea (1887 – 1983), elev al marilor sculptori Stork şi Paciurea, a lucrat în atelierul celebrului Bourdelle la Paris. A sculptat, printre multe altele, Monumentul CFR din faţa Gării de Nord, reliefurile obeliscului Unirii la Focşani, pe Cervantes din Piaţa Spaniei - Bucureşti, ecvestrul Decebal din Deva, statuia lui Enescu din faţa Operei… A primit Marele Premiu al Expoziţiilor Internaţionale de la Paris şi de Barcelona. Lucrarea "Arcaş odihnindu-se" a fost donată în 2009 de statul român Curţii de Justiţie din Luxemburg. Oameni buni, avem un Jalea, la care criticul de artă Corneliu Stoica remarcă mai ales „compoziţia dinamică, echilibrată a lucrării, prin ritmica ei, prin expresivitatea configurării personajelor”. Avem deci o comoară! Ce facem cu ea?
Locul lucrării ar fi lângă Teatrul Muzical
Într-o piaţă generos revărsată pe care autorităţile intenţionau să o transforme imediat după revoluţie într-un nou centru al oraşului, în apropiere de Palatul Justiţiei şi de impozantul edificiu al Casei de Cultură a Sindicatelor, basorelieful e pur şi simplu umilit! Intitulată „Concertul” şi subintitulată „În amintirea lui George Enescu”, lucrarea ar fi mai potrivită poate lângă o instituţie unde chiar se face muzică simfonică! Alături de Teatrul Muzical, de pildă, unde simfonia este la ea acasă, şi basorelieful ar fi mai potrivit. Inclusiv prin dimensiuni: clădirea teatrului, mai puţin înaltă, nu l-ar sufoca. Rămâne de văzut ce cred specialiştii despre cum s-ar împăca stilurile construcţiei, cel al bustului lui Leonard şi al basoreliefului… Ca ipoteză măcar, schimbarea ar trebui luată în calcul de autorităţile locale, despre care aflăm se gândesc să mute o serie de monumente în oraş…
Şi un bust degradat al compozitorului ...
Pentru cine nu ştie, bustul lui George Enescu se găseşte (încă!) la intrarea principală în Grădina Publică. Realizat în 1956 de plasticiana Florica Ioan, din piatră artificială, a suportat însă cu greu trecerea anilor şi intemperiilor. Iată ce ştim despre autoare, sculptoriţele fiind rara avis într-o meserie dură, „bărbătească”: născută în 1923, a fost eleva lui Cornel Medrea şi a lui Nicolae Dărăscu. Cunoscutul critic de artă Ruxandra Garofeanu spunea că „sculpturile Floricăi Ioan au sete de mişcare (…) Stilizarea lucrărilor duce deseori cu gândul la Brâncuşi”. Iar criticul Eugen Schileru o definea încă de la prima ei expoziţie, cea din 1963, prin "modernismul temperat, de nuanţă clasicizantă". A avut expoziţii în ţară şi la Berlin, Munchen, Paris, Nisa, Grenoble etc. Autoarea a mai avut la Galaţi şi sculptura în bronz „Pacea”, furată în 1996 de pe strada Navelor, consemnează criticul plastic gălăţean Corneliu Stoica.
Piatra artificială era o soluţie ieftină, perfectă în vremurile de sărăcie de după război: vezi şi bustul lui Spiridon Vrânceanu, Spiru Plăcintaru ori I. C. Frimu. Sculptorul Relu Angheluţă ne-a explicat cum se realiza materialul, destul de rezistent: pe o armătură, cimentul alb era amestecat cu „praf de piatră” - mici pietricele de calcar, „granule ca piperul şi chiar mai fine”, după ce erau sortate cele mai mari ca materie primă pentru construcţia de străzi sau, aşezate în strat decorativ, în grădină, iar cele mijlocii, pentru mozaicuri.
Poate că şi bustul lui Enescu va fi mutat la intrarea dinspre Teatru a Grădinii Publice, făcând-o mai importantă? Şi poate că întreg parcul ar trebui gândit ca un Parc al Muzicii, Parc Leonard, Enescu sau ceva asemănător…
Enescu, prieten cu Galaţii
Motivaţia gestului omagial pentru George Enescu ar puteai fi înscrisă, pe o placă, lângă monumentele ce-i sunt dedicate: muzicianul era un prieten al Galaţiului! Marele compozitor obişnuia să vină des pe la Galaţi şi, la concerte de binefacere, dar şi să cânte serile în Casa Mantu de pe Cuza 46, unde cânta la pian şi talentatul Menelas Mantu, preşedinte al Curţii de Apel Covurlui, fratele pictorului. Aici, în casa pe care noi gălăţenii ne-am priceput s-o aducem la ruină, veneau şi Minulescu, şi Teodoreanu, şi Sadoveanu, chiar Iorga, care conferenţia des la noi… Enescu cânta şi la orga construită în Germania, dar în casa Macri, de pe Domnească nr. 80, la recepţiile consulului onorific al Portugaliei, Cristopher Macri.
