FOTO/ Pe strada Traian, oamenii merg pe şosea. Trotuarele, distruse sau inexistente

FOTO/ Pe strada Traian, oamenii merg pe şosea. Trotuarele, distruse sau inexistente
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu ditamai craterele în trotuarele din intersecţia străzii Tunelului cu strada Traian, cât şi pe strada Traian, cât ţin chioşcurile, oamenii trebuie să meargă zilnic numai cu privirea în pământ şi să facă slalom. Pe vreme ploioasă, craterele se umplu cu apă şi devin adevărate bălţi, fără exagerare.

Oamenii s-au obişnuit aşa, dar parcă şi răbdarea lor a ajuns la limită, pentru că situaţia nu este foarte diferită nici pe partea cealaltă a străzii. Adică, mai exact, trotuarele nu există deloc. Dacă pe partea dreaptă a străzii există un trotuar îngust, dincolo, pe partea stângă, spre Metro, pietonii sunt la mila lui Dumnezeu. Oamenii merg pur şi simplu pe şosea, nefiind nicio bordură, şi direct pe pământ prin noroi şi apă, fiind clienţi perfecţi pentru fiecare maşină care trece în viteză. Pe lângă faptul că riscă să fie loviţi, mai sunt şi stropiţi de apa adunată pe marginea şoselei.

„Nu au oamenii pe unde să meargă. În 25 de ani de democraţie, chiar nu s-a putut face un trotuar? Dacă vin pe partea asta, trotuarul este foarte îngust şi poţi fi stropit. Înainte era trotuar şi pe lângă şosea, pe sus, acum este numai pe jos, pe lângă case, în schimb pământul de pe lângă şosea este şi el mereu plin de apă. Mergi pe trotuar şi eşti făcut albie de porci. În zona restaurantului, canalizarea este în vârf de pantă, nu are cum să se scurgă apa aia. Duminică se duceau nişte femei la biserică, a venit unul cu maşina şi, când a intrat în baltă, le-a făcut numai apă”, ne-a spus domnul Ion Simion.

Oricum ar fi, pentru o strada atât de mare şi atât de circulată, cum este Traianul, aceasta are nevoie de trotuare şi pe o parte şi pe cealaltă a străzii, nu numai pe o latură.

Citit 1708 ori Ultima modificare Luni, 21 Aprilie 2014 14:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.