Grădina Senzorială, unică în România/ Gălăţenii pot merge desculţi printre plante aromatice (FOTO)

Grădina Senzorială, unică în România/ Gălăţenii pot merge desculţi printre plante aromatice (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei care duc dorul unei plimbări pe iarbă, desculţi şi înconjuraţi doar de natură şi de mirosul plantelor, acum au ocazia să trăiască din nou această experienţă – la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii s-a inaugurat vineri Grădina Senzorială, un spaţiu destinat relaxării, unic în România.

Proiectul, finanţat de Mol România – Fundaţia pentru Spaţii Verzi, a fost implementat de Centrul de Resurse pentru Dezvoltare 2020, în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi Facultatea de Medicină şi Farmacie. Grădina Senzorială, unică la noi în ţară, se doreşte a fi un spaţiu public urban de relaxare, prin intermediul căruia se va promova şi un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător. Grădina ocupă un spaţiu de 750 de metri pătraţi ce cuprinde o alee terapeutică (desculţi, sunt descoperite astfel noi senzaţii păşind peste iarbă, pietriş, fân, cărămizi sau nisip), alei de acces, cinci grădini verticale cu plante aromatice, cinci alveole cu plante aromatice şi două spaţii de relaxare cu zece bănci de exterior. „La Grădina Senzorială, încercăm să prezentăm altfel plantele decât în celelalte sectoare. Adică publicul vizitator, sub îndrumarea unor ghizi pe care noi îi instruim, se apropie mai mult de natură. Va identifica plante care pot fi analizate din punct de vedere al mirosului. În plus, venim şi cu o alee terapeutică – o alee care nu face altceva decât să ne întoarcă un pic în timp. Cei mai în vârstă ştiu lucrul acesta, când la bunici mergeam în picioarele goale şi simţeam ceva – e vorba de nişte senzaţii”, a spus Paul Lupoae, şeful secţie Grădina Botanică a Complexului Muzeal.

Cei care doresc să ia parte la activităţile din Grădina Senzorială vor fi îndrumaţi de ghizi cu ajutorul cărora vor pătrunde în lumea plantelor folosindu-se de alte simţuri decât văzul – sunt legaţi la ochi, apoi li se oferă plante aromatice pe care să le pipăie, să le miroasă sau să le guste. De asemenea pe lângă mersul în picioarele goale pe aleea terapeutică, participanţii pot servi şi ceaiuri din plante aromatice. Grădina Senzorială poate fi vizitată de toţi cei care vin la Grădina Botanică, dar participarea la activităţi se face doar pe bază de programare, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Publicul nu trebuie să plătească nimic în plus faţă de preţul biletului de intrare în instituţie.

Citeşte şi: Campanie VL "Eu vara nu dorm"/Cât costă o vacanţă în Bucovina şi ce poţi vizita în zonă

Citit 7625 ori Ultima modificare Vineri, 27 Iunie 2014 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.