Informaţii utile/ Cine şi cum poate deveni asistent maternal

Informaţii utile/ Cine şi cum poate deveni asistent maternal
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asistent maternal poate fi orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu, prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor de părinte (creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor), are în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, a urmat cursurile de formare profesională organizate de serviciul public pentru protecţia copilului.

Pe lângă cererea tip de evaluare a capacităţilor, depusă la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, mai trebuie prezentate următoarele acte: copii legalizate după actele de stare civilă şi actele de studii ale solicitantului şi diploma de studii, o scurtă prezentare a persoanelor cu care locuieşte solicitantul, certificatele medicale care să prezinte o evaluare completă a stării de sănătate a solicitantului şi a persoanelor care locuiesc cu solicitantul, cazierele judiciare ale solicitantului şi ale persoanelor care locuiesc în aceeaşi casă, un document care să ateste dreptul de folosinţă al solicitantului asupra locuinţei, respectiv copie legalizată de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de închiriere, declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că nu se află în una dintre situaţiile care împiedică desfăşurarea unei activităţi ca asistent maternal profesionist şi ancheta socială de la primărie.

Este important de ştiut că persoanele care sunt deja angajate pot deveni asistenţi maternali doar cu condiţia să-şi înceteze contractul individual de muncă.

CITEŞTE ŞI: INFORMATII UTILE/ Acte necesare pentru a lua indemnizaţie de şomaj

Citit 5158 ori Ultima modificare Vineri, 21 Noiembrie 2014 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.