Alexandra (11 ani), Gabriela (opt ani), Mihai (şapte ani), Andrei (trei ani) şi Andreea (opt luni) sunt cei cinci copii ai familiei Bărbieru, din comuna Şendreni. Toate cele şapte suflete îşi duc traiul de zi cu zi într-o căsuţă veche şi înghesuită, construită din chirpici.
La poartă am fost întâmpinaţi de câteva capre. Am intrat în curtea familiei, care este la fel de mică ca şi locuinţa. Imediat cum a auzit gălăgie, unul dintre copii a ieşit afară şi ne-a spus "mami nu este acasă, e plecată până sus, la tata, dar vine repede. Intraţi în casă!".
Am păşit înăuntru cu inima strânsă, gândindu-mă că voi sta de vorbă cu nişte copii trişti, nemâncaţi ori murdari. Dar, de fapt, în camera mică (de aproximativ 15 metri pătraţi) am dat fost primită cu multă blândeţe şi energie. Copiii zburdau de colo colo, că nu mai au stare acum că s-a încălzit afară. Doar Alexandra, cea mai mare dintre fraţi, stătea liniştită, cu mezina Andreea în braţe.
Pe pereţii de un albastru precum cerul de vară, cei mici au lipit mai multe postere, dar undeva în mijloc era şi un calendar creştin ortodox. Cele trei paturi, aşezate de-o parte şi de alta a camerei, erau aranjate, cu pătura deasupra, semn că fetele ştiau că vor primi oaspeţi. Deasupra unui pat, pe o sârmă ruginită, mama a pus la uscat hăinuţele copiilor, iar în colţul opus era o sobă încinsă. Femeia se pregătea să facă mâncare.
"De trei ani şi ceva stăm aici. Înainte am locuit într-o altă casă, cu chirie, dar proprietarul a vândut locul şi a dărâmat casa, că era veche. Am venit şi locuim aici, cu mama, ea e în partea cealaltă a curţii. Este greu, dar nu ne plângem. Ne descurcăm să trăim de pe-o zi pe alta", începe să povestească Petrina Bărbieru, în vârstă de 29 de ani. Soţul ei, Nicolae, de 34 de ani, munceşte cu ziua, pe unde apucă. "Îl mai ajut şi eu atunci când are nevoie şi las copiii singuri jumătate de oră, o oră. Am bază în ei că sunt cuminţi şi nu fac obrăznicii", continuă femeia.
Trăiesc cu 368 de lei pe lună
"Din păcate, nu putem primi ajutor social de la Primărie, pentru că soţul este operat la stomac, de ulcer, şi nu poate munci chiar în fiecare zi. Dacă am primi nişte bani de la Primărie, el ar trebui să muncească în interesul comunităţii. Dar are zile când se simte mai rău, nu merge la lucru. Câteodată face câte 30-40 de lei pe zi, din ei cumpărăm mâncare de cele mai multe ori", spune Petrina.
În afară de banii pe care îi primeşte bărbatul, cei doi reuşesc să-i hrănească pe cei cinci copii cu 368 de lei pe lună - 200 de lei alocaţia pentru cel mai mic şi câte 42 de lei pentru ceilalţi copii. Toţi banii sunt drămuiţi foarte atent de părinţi, pentru a asigura măcar strictul necesar în casă. "Când vin alocaţiile, avem grijă mare cum împărţim banii. Şi pentru copii la şcoală, şi pentru mâncare, şi pentru haine, pentru tot ceea ce are nevoie bebeluşul. Din fericire, mai avem câteva păsări, am reuşit să ne luăm şi un porc mic, pe care să-l creştem până la Crăciun, avem şi capre, aşa supravieţuim mai uşor", spune mama.
Din lipsa banilor, familia Bărbieru nu are nici aragaz şi nici frigider în casă. "Facem focul la sobă mereu. Avem nevoie de foarte multe lemne, chiar şi pe timpul verii. De obicei, fac mâncare pentru două mese pe zi, nu am cum să fac mai multă pentru că s-ar strica imediat, mai ales acum, că începe să se încălzească afară.
Şcoala, singura soluţie împotriva sărăciei
În momentul în care i-am întrebat pe copii dacă merg la şcoală, Alexandra, Gabriela şi Mihai au spus în cor că da şi că le place mult la ore, fiecare dintre ei având câte o materie preferată. Fata cea mare, Alexandra, visează să ajungă sportivă. Acum îi place mult să facă mişcare, dar poate, înconştient, este o modalitate a ei de a se desprinde pentru câteva ore de problemele şi greutăţile de acasă. "Îmi place foarte mult să mă duc la handbal. Mă antrenez aproape în fiecare zi, am noroc că sala de sport e peste drum. Nici când am fost răcită nu am lipsit de la antrenamente, este foarte important pentru mine să mă antrenez. Îmi place să particip la competiţii", îmi povesteşte entuziastă domnişorica de 11 ani.
"Îmi doresc să mai ridic o cameră pentru copii"
Dacă, pentru multe familii, Crăciunului sau Paştele reprezintă o mare sărbătoare şi un moment de prielnic pentru a face şi a primi cadouri, pentru cele şapte suflete de la Şendreni, aceste zile sunt aproape ca toate celelalte. "Acum, de Paşti, aş vrea să fac câteva sărmăluţe, ouă roşii, că avem găinile astea în curte şi un cozonac cumpărat, cam atât. Pentru mai mult, nu avem posibilităţi materiale. Copiii mei nu prea ştiu ce înseamnă Crăciun, Paşti. Eu le-am mai luat câte o bomboană, o ciocolată, un pachet de biscuiţi, să simtă că e totuşi sărbătoare. Dar în rest… nu ştiu ce înseamnă să vină Moş Crăciun ori Iepuraşul cu jucării şi alte cadouri. Nu avem de unde", spune femeia, cu o expresie tristă pe faţă. Pe lângă sănătate pentru toată familia şi putere să lupte în continuare împotriva sărăciei, Petrina mai are o dorinţă: "aş vrea să avem bani să mai ridicăm măcar o cameră, pentru copii. Să nu-i mai chinui în camera asta mică".
Toţi cei care vor să ajute familia Bărbieru, sub orice formă, donând alimente neperisabile, haine, jucării sau chiar bani, pot suna la redacţia "Vieţii libere" la numerele de telefon 0372/363.631 şi 0372/363.633.
CITEŞTE ŞI: Povestea familiei Vârgolici - părinţi de împrumut pentru şase copii abandonaţi
