Corina Taraş şi Daniel Lungu au decis să pună capăt discordiei dintre gălăţeni şi brăileni, căsătorindu-se
Pe Dani (Daniel Lungu, pe numele lui din buletin) îl cunosc de pe vremea când era în clasa a VII-a. În urmă cu 13 ani. Am scris despre el atunci, mi se păruse un fenomen, pentru că la vârsta lui compusese deja o piesă de teatru, care se jucase şi fusese premiată în cadrul Festivalului de Teatru pentru Elevi "I. L. Caragiale". Mă uimise cu pasiunea lui pentru teatru. Avea un caiet cu decupaje din ziare sau reviste, despre marii actori români, dar şi multe autografe de la aceştia, parte dintre ei trecuţi acum în lumea umbrelor. Mi-a picat drag imediat, pentru sufletul fără măsură pe care-l punea în această pasiune a lui. Era de mic atât de bântuit de visul de a ajunge actor, încât drumul pe care urma să-l parcurgă i se putea citi clar în inimă.
La rândul lui, s-a lipit de mine şi de colegii din redacţie, a început să ne viziteze aproape zilnic, să ne ceară sfatul, să fure meserie, să scrie despre teatru cu o seriozitate demnă de invidiat. Noi mâncam cotidian pe pâine, în timp ce el respira doar în aerul acela rarefiat. Am mers împreună la spectacole, ne-am întâlnit în culise, eu cu treabă, el cu celebrul caiet de autografe.
Am mai scris despre el, despre alte premii la festivaluri naţionale, am fost să-i văd spectacolele, i-am admirat maturitatea din piesele compuse, apoi tenacitatea cu care a dat de trei ori la actorie şi la regie, până să fie admis. A crescut frumos sub ochii mei şi ai colegilor mei. M-a durut simţindu-l singur şi luptând să-şi păstreze coloana vertebrală în jungla artistică din Bucureşti. Am fost, însă, teribil de mândră când am văzut la Galaţi o piesă montată de el, după absolvirea facultăţii. Avea viziune, câştigase profunzime, spunea ceva care să te atingă.
"Am vrut să fie cumva "Viaţa liberă" la nunta mea"
În ultima vreme, ne-am văzut rar, pentru că el a fost tot pe drumuri, ca să-şi câştige existenţa. Însă obişnuim să mai ieşim din când în când la o cafea. Aşa că nu mi s-a părut nimic suspect când am primit telefon să ne întâlnim. Abia când l-am văzut cu posterul rulat în mâini, m-am gândit că mă invită să văd o nouă "ispravă" de-a lui. Mă gândeam la un spectacol. Dar era mai mult de atât. Aveam în faţă cea mai frumoasă şi cea mai originală invitaţie de nuntă pe care am văzut-o vreodată. Pe o primă pagină a "Vieţii libere" se anunţa că s-a stins vrajba dintre clanurile de brăileni şi gălăţeni, pentru că se căsătoresc Corina Tamaş ("tânăra brăileancă ce se hrăneşte de trei ani şi jumătate doar cu iubirea unui gălăţean") şi Dani Lungu. O Julietă şi un Romeo moderni, care au schimbat destinul piesei, de la tragedie la comedie romantică. Şi, se mai menţiona, în stil jurnalistic pur şi cu mult umor, că "locuitorii celor două judeţe sunt în stare de şoc"!
Când mi-au revenit cuvintele pe vârful limbii, l-am întrebat ce l-a apucat să-şi facă invitaţia cu antetul ziarului. "Am vrut să fie cumva "Viaţa liberă" la nunta mea. Să pun un poster la intrare, să scrie undeva "Viaţa liberă". Aşa mi-a venit ideea cu invitaţia. Sunt şapte ani din viaţa mea petrecuţi aproape zi de zi la ziar. E felul în care am vrut să le mulţumesc tuturor oamenilor care m-au format. Aici am învăţat să vorbesc corect. Am învăţat ce înseamnă loialitatea şi spiritul de echipă. Aici e familia mea de suflet", vine explicaţia aducătoare de alt nod în gât.
A doua vedere e mai profundă decât prima
Dani a cunoscut-o pe Corina în cameră la un coleg de facultate, la Bucureşti. Împreună cu alte două prietene, venise să dea admitere la actorie. "Eram într-o perioadă în care eram foarte atent la fete. Mi-a plăcut din prima de ea, pentru că avea ochi foarte frumoşi şi era mai tăcută. Ceea ce mi s-a părut incitant", povesteşte el. "Normal că eram mai tăcută, pentru că nu te plăceam. Îmi păreai arogant", intervine ea cu un ton ghiduş.
Cum picase examenul, Corina s-a întors acasă, undeva în mediul rural, în judeţul Brăila. Dani a sunat-o în fiecare zi, au discutat câte-n lună şi-n stele, până la ore târzii din noapte. Aşa a început să-i guste din suflet. Să descopere că el era ceea ce-i lipsea ei, mai ales că a primit şi un semn divin.
"La ţară, noaptea, cerul este plin de stele. Ies adesea şi încadrez între palme o bucată de cer, pe care o admir pe îndelete. Într-o seară, m-am rugat la Dumnezeu să-mi trimită un semn vizavi de relaţia mea cu Dani. Să mă anunţe dacă eram pe drumul cel bun. Am încadrat o bucată de cer între palme. Şi tocmai în petecul acela am văzut o stea căzătoare. Era cu noroc", curge povestea mai departe.
Peste trei luni, Dani o cerea în căsătorie, chiar de Crăciun: "Am umblat ore în şir prin magazine să-i aleg un cadou. Nimic nu mi s-a părut potrivit. Voiam să-i dau ceva care să reprezinte exact ceea ce însemna ea pentru mine. Aşa am ajuns la un inel de logodnă. Când l-a văzut mama, m-a întrebat imediat dacă fata nu cumva era însărcinată. Văzuse şi ea reclama aia la sucuri. I se părea că prea ne grăbeam".
"Am spus "Da". De când îl cunosc, am o stare de relaxare şi bucurie continuă. Şi asta ţine de mai bine de trei ani. Sper să nu se schimbe cu timpul. La început, el a fost ca o completare la ceea ce nu eram eu atunci. Eram destul de închisă şi cerebrală. Am admirat la el sinceritatea şi spiritul liber. N-a fost dragoste la prima vedere, ci la a doua vedere. Dar a fost mai bună, pentru că a fost mai profundă", explică ea.
"E darul meu de la Dumnezeu"
Pentru Dani, Corina e omul care i-a oferit exact ce are nevoie: "E darul meu de la Dumnezeu. Mi-a înţeles nevoia de libertate şi nu a negociat-o în niciun fel. Nu a încercat să mă schimbe. E foarte matură. Şi m-a acceptat cu tot cu prieteni".
Recunoaşte că a suportat greu perioada cât Corina, care este studentă în anul al treilea la Facultatea de Litere de la Bucureşti, Departamentul de Studii Europene, a fost cu o bursă Erasmus în Franţa. "M-a durut fizic absenţa ei. Aproape că îmi pierdusem bucuria de a mai juca teatru". Ca orice bărbat îndrăgostit, se cedează uşor locul întâi, nu şi atunci când vine vorba de iubire: "E mai deşteaptă decât mine. Spune mereu că ea mă iubeşte mai mult, dar eu cred că nu are dreptate. În general, facem cu greu ceva împreună. Avem amândoi păreri puternice şi diferite, se iscă tensiuni. Dar, în final, ies lucruri frumoase, pentru că odată vine momentul acela de iluminare, care limpezeşte totul".
Pentru că n-au vrut să-şi supere prietenii, care au sărit care mai de care să-i cunune, vor avea două perechi de naşi - Alina şi George Rotaru şi Ana şi Călin Carapetrov. Pentru săptămâna de miere, au ales Croaţia.
Au planuri de viitor legate de carieră, despre care vorbesc cu însufleţire, însă cel mai mult îşi doresc sănătate. "Să fim sănătoşi! Şi noi, şi familiile noastre. Mi-am dat seama că restul se poate rezolva. Mai devreme sau mai târziu, mai bine sau mai rău, ajungi la un liman".
Declaraţie de dragoste - Iubirea e ca o sămânţă bună
Iubirea e ca o sămânţă. O arunci pe teren fertil, încolţeşte. O arunci pe pământ sterp, nu încolţeşte sau, dacă încolţeşte, se usucă repede şi nu rodeşte. Depinde de tine, grădinarule, unde arunci sămânţa. Cât eşti dispus să îngrijeşti de planta care creşte. Ea va fi cea care îţi va hrăni sufletul. Iubirea e ca o sămânţă bună care naşte planta ce va rămâne mereu verde. Dacă se ofileşte, se ofilesc toate florile din lume odată cu ea.
Am sădit şi eu o iubire ca o sămânţă bună. Şi ce a născut ea a învins toată frumuseţea Pământului. Am îngrijit-o cu atât de multă atenţie, încât a ajuns să crească până la cer şi dincolo de el. Când mi-e urât aici, pe pământ, am scumpa mea iubire care mă poartă deasupra tuturor lumilor cunoscute de om. Nu mă întreba ce-am să mă fac fără ea. Iubirea nu naşte întrebări, naşte răspunsuri. În ea exista nespusul, inexplicabilul, taina. Când dai de ACEL OM, e ca atunci când devii o plantă mereu verde, în care trăieşte iubirea mereu verde. Transformarea te face de nerecunoscut. Din tine cresc cei mai desăvârşiţi boboci. Parfumul tău se răspândeşte la zeci de metri distanţă în sus, astfel încât Dumnezeu te poate mirosi mai bine.
Dacă nu se întâmplă asta, sămânţa nu a fost bună. Sau îngrijirea. Sau terenul. Nu vă credeţi mai puţin binecuvântaţi şi faceţi alegerile bune. Dacă ţineţi iubirea la temperatura potrivită, nici prea în bătaia soarelui, nici prea în bătaia ploii; dacă îi vorbiţi frumos, zicându-i vorbe drăgăstoase, nu puteţi da greş.
Chiar dacă poate nu o să am cea mai strălucită carieră, chiar dacă poate nu o să pot schimba lumea în bine, nu o să am case cu duiumul şi sute de prieteni buni, voi şti că voi fi fericită lângă omul iubit. Viaţa îţi dă mereu ceea ce e potrivit pentru tine.
Această poveste nu e un model de succes, e un colţ de iubire pură într-o lume a conexiunilor nereuşite. E o plantă mereu verde, născută dintr-o iubire ca o sămânţă bună. O iubire care nu şi-a atins starea de perfecţiune, care şi-a atins doar starea desăvârşită de înţelegere. (Corina Taraş)
Împărţind bucurie copiilor din toată ţara. Teatru la pas, o formă de existenţă
Pentru că şi-a dorit la un moment dat să fugă de sistemul teatral, care la fel ca orice alt sistem în România "este opresiv şi abuziv şi fără speranţă", Daniel Lungu s-a gândit să-şi găsească o nişă unde să poată face spectacole pe gustul său, dar şi să-şi câştige existenţa. Aşa a înfiinţat "Teatrul Pas", propria sa companie de spectacole pentru copiii de la sate, unde poveştile jucate pe scenă ajung foarte greu. Cu cinci angajaţi, plus Corina, atunci când a avut timp, Dani a bătut la pas, satele din România, jucând pentru copiii care nu numai că nu văzuseră pe viu un spectacol în viaţa lor, dar nici nu aveau încălţări în picioare sau obişnuinţa de a se spăla pe mâini.
"Am fost surprins să găsesc destul de mulţi primari dispuşi să plătească spectacolele, să găsesc cămine culturale construite din fonduri europene, chiar şi în cele mai amărâte comune. Chiar dacă este trecută pe ultimele locuri din listă, cultura este totuşi luată în seamă", spune Daniel.
Bucuria de a fi iubit de copii
El ne mărturiseşte că e nemaipomenit să joci pentru copiii de la ţară, care au retina proaspătă în materie de spectacole şi simt altfel ceea ce se întâmplă pe scenă. "E nemaipomenit ca, în fiecare zi, să vină copii încântaţi la tine, să te ia în braţe, să-i spună că te iubesc, să le citeşti bucuria în ochi. La fel şi profesorii sau educatorii lor. Vin şi cu lacrimi în ochi, ne mulţumesc pentru spectacol", povesteşte el. Repertoriul cuprinde poveşti clasice, precum "Fata moşului şi fata babei" sau "Capra cu trei iezi", realizată în jurul celor zece porunci, pentru că teatrul trebuie să spună ceva, trebuie să educe, acolo unde lucrul acesta se întâmplă cu greu, pentru că respectivii copii provin din familii care abia au cu ce să-şi asigure traiul zilei de mâine.
"Vrem să facem mai mult pentru oamenii de la sate"
Corina ştie cum e viaţa la ţară, pentru că a trăit şi a crescut acolo. Daniel a văzut ce fel trăiesc oamenii în satele celor 17 judeţe, unde a fost cu teatrul la pas, cu câte două-trei reprezentaţii pe zi. Amândoi şi-ar dori ca pe viitor să poată face mai multe pentru oamenii de acolo. "Ne gândim la nişte proiecte ca să-i putem ajuta. Credem în puterea de a schimba lucrurile prin teatru şi prin alte activităţi conexe", spune Daniel Lungu.
