SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Începe „Săptămâna albă”

Scris de Luni, 20 Februarie 2012
De astăzi, intrăm în perioada premergătoare Postului Paştelui. Creştinii ortodocşi parcurg „Săptămâna albă”, adică ultimele şapte zile dinaintea Postului Învierii Domnului. Este o perioadă în care renunţăm, în alimentaţia noastră, la consumul de carne. Hrana se va baza pe legume, fructe, seminţe şi ceva „de dulce”, constând în lapte, brânză,…

Recurs la morală

Scris de Luni, 20 Februarie 2012
Într-o vreme când muritorul de rând a devenit fără de timp pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, Biserica prin slujitorii săi ne cheamă să ne aducem aminte de sensul şi rostul nostru pe pământ. Pe acest fond, Evanghelia din Duminica Înfricoşătoarei judecăţi ne aduce o frântură a ceea ce ar putea…

Sâmbăta morţilor - Moşii de iarnă

Scris de Sâmbătă, 18 Februarie 2012
Astăzi este Sâmbăta moşilor de iarnă, una dintre sărbătorile foarte vechi din „Biserica părinţilor părinţilor noştri”. S-a încetăţenit ca ea să fie sâmbăta dinaintea duminicii Înfricoşătoarei judecăţi, când se lasă sec de carne.  Potrivit tradiţiei, creştinii practicanţii dar şi cei mai puţin practicanţi îşi fac timp să meargă la biserică…

Preţurile au îngheţat la înălţime

Scris de Sâmbătă, 18 Februarie 2012
Cum cele mai multe drumuri s-au deszăpezit de zile bune, tarabele din pieţe s-au umplut din nou cu de toate. În acest weekend, nu ducem lipsă de nimic: avem şi fructe de toate soiurile şi legume, inclusiv din cele văratice, cum ar fi salata sau ridichile. Din păcate, iarna grea…

Hipotermie, degerături, pacienţi izolaţi - Bilanţul provizoriu al iernii

Scris de Joi, 16 Februarie 2012
Deşi am avut parte de o iarnă indecisă, care s-a hotărât să ne viziteze acum mai puţin de o lună, problemele pe care le-a cauzat în această perioadă relativ scurtă de timp le depăşesc cu uşurinţă pe cele cumulate în iernile anterioare. În doar trei săptămâni de ger, 40 de…

Oamenii străzii, salvaţi de la moarte!

Scris de Joi, 16 Februarie 2012
* 114 oameni ai străzii sunt adăpostiţi la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost * O casă şi un loc de muncă sunt aspiraţiile celor aflaţi în dificultate Peste o sută de oameni sărăci, rămaşi pe străzi din varii motive şi chiar fără documente de identificare, sunt ajutaţi să…

IMPRESIONANT! Lecţie de spirit civic din scaunul cu rotile

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
O serie de fotografii sosite, ieri, la prânz, pe adresa redacţiei ne-au oferit şansa să aflăm ce înseamnă cu adevărat spiritul civic. Fotografiile trimise de cititoarea noastră, Iulia Giuşcă, arătau un bărbat imobilizat într-un scaun cu rotile, care îşi croia de unul singur drum prin zăpadă cu ajutorul unei lopeţi.…

Pacienţii cu degerături. Drame, speranţe şi nepăsare

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
A rămâne fără un acoperiş reprezintă, poate, una dintre cele mai grele lovituri pe care o putem primi în cursul unei vieţi. Deşi cu greu ne putem imagina o situaţie mai dificilă, oamenii fără adăpost ajung să se simtă norocoşi dacă reuşesc să treacă vii şi nevătămaţi peste gerurile inerente…

O mână întinsă către bătrânii nimănui

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
Şi Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor din municipiul Galaţi este pregătită să întindă o mână de ajutor celor de vârsta a treia care nu au un acoperiş deasupra capului. „În cazul în care sunt situaţii disperate, de bătrâni aflaţi în stradă, cele două  centre ale noastre le pot oferi siguranţă…

Supliment de Alimentele de la Uniunea Europeană pentru asistaţii din Galaţi

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
Pe anul 2011,  6394 de gălăţeni din cei 15.986 de beneficiari incluşi în Programul de asistenţă comunitară al Uniunii Europene s-au bucurat de un supliment de alimente. „Pentru că la începutul anului în curs nu se prezentaseră toţi cei 15.986 de asistaţi ca să-şi ridice alimentele pe anul trecut, zilele…

Ajutor în farfurie

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
Deşi Cantina de Ajutor Social nu mai distribuie mâncare caldă în fiecare zi asistaţilor, cazanele de la bucătărie nu se răcesc. În afara celor 800 de asistaţi social, cantina asigură, zilnic, peste 350 de porţii de mâncare caldă pentru zece fundaţii sau centre sociale cu care colaborează. Potrivit datelor oferite…

15.918 de gălăţeni sunt şomeri

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2012
La începutul lunii februarie, în bazele de date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistraţi 15.918 de şomeri, cu 245 mai multe decât la începutul anului. Rata şomajului a crescut cu 0,12 la sută până la pragul de 7, 77 la sută. La nivel naţional,…

Cătălina vrea o copilărie normală

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
Cătălina Lăcrămioara Alexandru are doar 12 ani, şi suferă de scolioză toracolombară dextroconvexă cu cibozitatem, în formă gravă, care necesită o intervenţie chirurgicală urgentă. Până să se decidă să apeleze la această soluţie extremă, familia a încercat să remedieze boala unicului lor copil prin purtarea corsetului timp de 20 de…

95 de lei pentru o singură ţeavă dezmorţită

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
Gălăţenii sunt deja îngroziţi de facturile pe care le vor primi pentru căldura de care au beneficiat în sistem centralizat în geroasa lună februarie. Dacă luna ianuarie a mai fost cum a mai fost, codurile galbene şi portocalii din (sperăm noi) ultima lună a acestei ierni le vor pârjoli buzunarele…

La Centru de Urgenţe a persoanelor fără adăpost din Galaţi s-a dublat numărul persoanelor găzduite

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
* Iarna a adunat în aşezământ încă 40 de persoane care locuiau în stradă * Zilele acestea, numărul celor care au fost primiţi în gazdă la Centrul de urgenţe a persoanelor fără adăpost, aflat în subordinea Primăriei Galaţi,  aproape s-a dublat. „Zilele din urmă, în urma raziilor care s-au făcut…

Solidaritate creştină cu sinistraţii zăpezii

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
* Ieri a fost organizată o misiune de caritate pentru satele izolate din Brăila  În semn de solidaritate, creştinii gălăţenii şi-au îndreptat atenţia zilele acestea către satele, cătunele şi comunele izolate din Insula Mare a Brăilei. „Până în acest moment, cele mai multe situaţii care au necesitat sprijinul slujitorilor bisericii,…

Ce afecţiuni pot ascunde arsurile gastrice

Scris de Marți, 14 Februarie 2012
Deşi comune la majoritatea persoanelor, arsurile gastrice pot reprezenta, în anumite condiţii, indicii ale unor afecţiuni ce nu trebuie trecute cu vederea. În cazul în care suferiţi de arsuri de stomac cu o frecvenţă mai mare de două ori pe săptămână, este necesară o vizită la medicul de familie. Acesta…

Comerţ de supravieţuire la -10 grade Celsius

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Dacă vi se pare chinuitor să mergeţi, prin ger, până la serviciu sau doar până într-o staţie de autobuz, gândiţi-vă cât de frig trebuie să le fie vânzătorilor care stau opt ore pe zi în spatele tarabelor, la temperaturi polare. Potrivit şefului Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia, halele închise din Galaţi…

Caz unicat în Galaţi: o familie în luptă cu inerţia şi indolenţa

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2012
* Părinţii care au copii nevăzători sau slab văzători au pe cineva care să le pledeze drepturile * Familia Cioc îşi doreşte înfiinţarea unei clase pentru elevi nevăzători la Galaţi * Şapte copii au fost operaţi în SUA şi şi-au recăpătat parţial vederea, ca urmare a demersurilor celor doi  *…

Biserica "Sfântul Haralambie" din Galaţi, jertfă şi restaurare

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Vineri, creştinii ortodocşi de la Dunărea de Jos s-au regăsit la Biserica „Sfântul Haralambie” din Galaţi, locaş care stă de veghe în urbea noastră de mai bine de un veac şi jumătate, mai exact, de 164 de ani. Prin anii 1990, din cauza ruinei avansate în care se găsea, acest…

Reclamaţiile la facturile pentru căldură rămân nerezolvate

Scris de Vineri, 10 Februarie 2012
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) a primit de la începutul anului şi până acum 43 de reclamaţii privind repartizările de costuri la căldură. „Reclamanţii se plâng că plătesc prea mult. Până acum am cercetat şi nu am putut demonstra încă cine greşeşte. În unele cazuri, într-adevăr, se vede că…

Gerul continuă să facă victime

Scris de Joi, 09 Februarie 2012
10 persoane au avut nevoie de intervenţia echipajelor de Ambulanţă în cursul zilei de miercuri, din cauza temperaturilor scăzute. Dintre acestea, șase sunt cazuri sociale, care au fost duse la centrele medico-sociale din judeţ. „Au fost preluaţi şi patru pacienţi cu hipotermie. Doi dintre ei sunt aduşi la Spitalul Clinic…

Cabinete pentru medici şi Centru Alzheimer

Scris de Joi, 09 Februarie 2012
Aleşii municipiului Galaţi au luat o serie întreagă de decizii care ne pot influenţa sănătatea. Cea mai importantă hotărâre votată priveşte realizarea proiectului „Înfiinţarea Centrului Alzheimer şi Reabilitare Servicii Conexe”, depus pe Programul Operaţional Regional (POR), aflat în faza de precontractare. Consilierii au fost nevoiţi să modifice hotărârea prin care…

Când zăpada prisoseşte şi spiritul civic lipseşte

Scris de Joi, 09 Februarie 2012
În anii din urmă eram nemulţumiţi de traficul care se desfăşura cu dificultate din cauza zăpezii de pe străzi. Anul acesta, după ce utilajele de deszăpezire şi-au făcut datoria, unii gălăţeni încearcă să-şi aducă aminte, cu nostalgie probabil, de străzile înzăpezite de altădată. Aşa cum se vede şi în fotografie,…
Pagina 413 din 590