Echipa gălățeană de FUTSAL îşi schimbă antrenorul. Vine un portughez

Echipa gălățeană de FUTSAL îşi schimbă antrenorul. Vine un portughez
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Echipa de futsal United Galaţi a anunţat, joi, 15 februarie 2018, încetarea colaborării cu antrenorul principal Cosmin Gherman, înlocuitorul acestuia urmând să fie desemnat în perioada imediat următoare. "Cu toate că ne aflăm în linie dreaptă înainte de începerea sezonului de primăvară, anunţăm oficial rezilierea de comun acord a contractului cu antrenorul principal al echipei de seniori, Cosmin Gherman, tehnicianul fiind, din motive personale, în imposibilitatea de a continua colaborarea cu CS United Galaţi. În zilele următoare, vom prezenta noul "principal" al vicecampioanei României la futsal. Îi mulţumim lui Cosmin Gherman pentru activitatea depusă la clubul nostru şi îi urăm succes", a comunicat clubul, pe pagina de Facebook.

Sursele "Vieţii libere" susţin că preşedintele Toader Ştefu îl doreşte ca antrenor principal pe portughezul Vitor Hugo Costa Azevedo Rodrigues (foto, 38 de ani), fost campion al României ca jucător al formaţiei City’us Tg. Mureş, care a şi ajuns în Galaţi. Acesta a fost antrenor-jucător la Baku United şi apoi a antrenat o echipă din Emiratele Arabe Unite.

Cosmin Gherman a fost adus la conducerea tehnică a echipei gălăţene înaintea începerii actualei ediţii de campionat, înlocuindu-l pe David Asandei, antrenorul cu care United obţinuse locul secund în sezonul anterior.

Asandei tocmai a fost numit oficial, joi, 15 februarie 2018, selecţioner al echipei naţionale feminine a României, pe care trebuie să o formeze.

Citit 1964 ori Ultima modificare Joi, 15 Februarie 2018 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.