Se pun în vânzare biletele pentru gala SuperKombat! Două zile cu reducere de 40 la sută la noul mall
Foto: Eduard Irimia (centru), alături de Jelani Khalfani (stânga) şi Alin Burlacu (reprezentant Shopping City Galaţi)

Se pun în vânzare biletele pentru gala SuperKombat! Două zile cu reducere de 40 la sută la noul mall
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eduard Irimia, promotorul Superkombat, a anunţat că începând de mâine, 30 noiembrie, vor fi puse în vânzare biletele pentru gala de pe 21 decembrie de la Patinoar. Tichetele vor fi împărţite în două categorii, în funcţie de locul ocupat, cu preţul de 70 de lei, respectiv 50 de lei. Promotorul galei, Eduard Irimia, a făcut un anunţ referitor la primele două zile de vânzare a tichetelor.

“Va fi un eveniment grandios, cel mai mare din România, vom muta Las Vegas-ul la Galaţi. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 30 noiembrie, iar în primele două zile, pentru că tot a fost Black Friday, vor fi reduceri de 40% la tichetele achiziţionate de la Shopping City Galaţi”, a spus Irimia.

Astfel, cei care îşi vor achiziţiona bilete de la Shopping City Galaţi, vor avea de plătit 50 de lei sau 30 de lei, în funcţie de locul dorit. La nivel naţional, biletele pot fi procurate de la orice magazin Orange, Vodafone sau Domo, ori pe internet, pe eventim.ro, până în ziua galei.

Finala Superkombat se va desfăşura sâmbătă, 21 decembrie, la Patinoarul din Galaţi.

Jelani Khalfani, MC-ul galei

Odată cu lansarea tichetelor pentru gala din 21 decembrie a sosit în Galaţi şi MC-ul galei, Jelani Khalfani, care va participa şi la concertele organizate de Serbările Galaţiului.

“Va fi un eveniment incredibil, la scală mondială, nu doar pentru România. Vor fi cei mai tari luptători, iar eu am pregătit un show special, aşa cum nu s-a mai văzut. Cu siguranţă nu vreţi să rataţi asemenea eveniment”, a spus Jelani, foarte încântat de oraşul Galaţi.

Citit 1988 ori Ultima modificare Vineri, 29 Noiembrie 2013 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.