SIMONA HALEP, LA GALAŢI/ Preşedintele federaţiei, în inspecţie la Patinoar
Foto: Foto Marian Căpăţînă

SIMONA HALEP, LA GALAŢI/ Preşedintele federaţiei, în inspecţie la Patinoar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac, a inspectat, duminică, 18 ianuarie, stadiul lucrărilor de transformare a Patinoarului “Dunărea” din Galaţi dintr-o arenă de hochei în una de tenis, în vederea găzduirii partidei din Fed Cup pe care Simona Halep şi celelalte componente ale echipei României o vor susţine în compania reprezentativei Spaniei, pe 7 şi 8 februarie.

“Sunt sigur că va fi o arenă cochetă, la ora începerii jocului. Suntem în grafic, chiar mai avansaţi decât mă aşteptam. Cu două săptămâni înainte de a veni echipele, mai sunt de finalizat lojele, care în mare măsură au fost montate”, a fost concluzia lui Cosac.

Lojele se instalează pe marginile pistei de ciment pe care a fost gheaţa, iar principala preocupare a lui Cosac a fost să verifice în detaliu care este nivelul optim al înălţimii acestora în zona din faţa peluzelor, astfel încât vizibilitatea celor care vor sta în tribună să nu fie obturată.

Totodată, preşedintele FRT a reconfirmat că mai sunt disponibile câteva sute de bilete rezervate publicului din Galaţi. “Din punctul meu de vedere, este cel mai important eveniment sportiv organizat în acest an în România. Cu siguranţă tribunele vor fi pline. În momentul în care ai în componenţă o sportivă de talia Simonei, oamenii vin să-şi vadă favoritul. Au fost oprite câteva sute de bilete pentru ultima perioadă, care vor fi vândute la casele de bilete de aici. În prima perioadă au fost vândute pe internet printr-o firmă specializată, astfel încât orice fan al tenisului, din toată ţara, să poată cumpăra”, a precizat Cosac.

Citit 1530 ori Ultima modificare Duminică, 18 Ianuarie 2015 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.