Phoenix „U” vrea transferuri pentru promovare în Liga Naţională de Baschet Masculin
Foto: Roland Brown (Foto S. Baciu)

Phoenix „U” vrea transferuri pentru promovare în Liga Naţională de Baschet Masculin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa de baschet masculin Phoenix „U” a încheiat sezonul regulat al eşalonului secund cu încă două victorii, în faţa formaţiilor Politehnica Iaşi (99-50), respectiv Cuza Sport Brăila (126-53), reuşite ce au menţinut trupa antrenată de Florin Nini pe prima poziţie în Grupa A, cu 23 de puncte, 11 victorii din 12 meciuri disputate. Postura de lider al grupei înseamnă calificarea echipei gălăţene la turneul semifinal.

Această a doua fază a competiţiei va începe pe 7-8 februarie, tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii de disputare a partidelor urmând a avea loc astăzi. La turneul semifinal vor participa şase echipe, cu întâlniri tur-retur, iar primele patru echipe se vor califica în turneul final, de unde doar primele două clasate vor accede în Liga Naţională.  

În vederea atingerii obiectivului, cel a de promova în primul eşalon, la nivelul lotului echipei Phoenix „U” vor avea loc câteva modificări. Prima certitudine este plecarea lui Daniel Tudorache, unul dintre cei mai buni juniori ai clubului gălăţean în ultimii ani, care a renunţat "pentru că era prea greu", conform antrenorului Florin Nini. Cum regulamentul obligă cluburile din liga secundă să aibă şase jucători cu vârsta sub 20 de ani în lot şi cel puţin unul pe teren mereu, plecarea lui Tudorache pune conducerea Phoenix în situaţia de a fi nevoită să aducă un alt jucător care să se încadreze criteriului de vârstă menţionat. 

Totodată, se doreşte fortificarea lotului cu cel puţin un jucător de valoare şi cu experienţă, fiind destul de probabilă aducerea unui baschetbalist din străinătate.

În acest moment în lotul echipei Phoenix U sunt doi jucători străini, americanul Roland Brown şi sârbul Aleksandar Ostrogonac.

Citit 1511 ori Ultima modificare Joi, 29 Ianuarie 2015 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.