* „Cazul Joconde” - un furt celebru al unei pânze unice (1)
Domnul Vicenzo Perugia a fost uitat, pe nedrept! Desigur, domnia sa nu a fost un inventator epocal, nici vreun genial scriitor, nici artist, necum vreun rege, general ori dictator, nici măcar un conştiincios... ucigaş în serie! Şi, totuşi, acest genial adevărat Houdini al unui măreţ furt de artă a uimit cu totul întregul mapamond, ţinând lumea pe jar chiar doi ani întregi! El este autorul incredibil al celui mai celebru furt de tablouri din Istorie: cel al pânzei „Mona Lisa”, opera misterioasă a nu mai puţin misteriosului artist şi inventator precursor Leonardo Da Vinci!
Am găsit relatarea despre tot atât de incredibila recuperare a celebrei pânze într-un număr din publicaţia bucureşteană „Gazeta ilustrată”, în colecţiile Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” din Galaţi. Bogat ilustrat, articolul descrie aventura pe două pagini. „Ne aducem aminte că, a doua zi chiar după constatarea lipsei Giocondei, defunctul [între timp] Henri Rochefort a propus prin gazeta sa deschiderea unei subscripţiuni naţionale de un milion de franci spre a oferi hoţului necunoscut, garantându-i-se impunitatea”, citim aici. Idee la fel de fără urmări însă precum campania pentru „Cuminţenia pământului”! Aflăm că hoţul încercase să pozeze drept patriot, declarând că a vrut să readucă Italiei o capodoperă naţională de care îi „despuiase” Napoleon Bonaparte. Ce-i drept, primul hoţ fusese... Bonaparte!
Un furt cât ditai capitalul unei companii de electricitate!
Cotidianul parizian „La Presse” din 23 august 1911 anunţa, printre alte lucruri obişnuite vremurilor de atunci, dar şi... de azi, fapte „normale”, precum un nou scandal politic: Rossi, un consilier municipal progresist, denunţa doi colegi socialişti din Parlament, cum că aceştia ar fi furat 4.000 de franci din fondurile municipale. Dar chiar atunci, cititorii aveau să afle însă şi că un hoţ misterios furase nu doar câteva mii de franci, ci dispăruse cu un tablou celebru, evaluat la cel puţin 1.500.000 de franci! Pânza se evaporase pur şi simplu şi asta... chiar în plină zi! Asta da ştire! Am fost curios şi ce putea cumpăra francezul de această sumă, vreo căruţă cu dumadă, un automobil Ford ori câteva covoare persane? Am avut chiar norocul să caut şi să găsesc că şi capitalul a ditai Societăţii de energie electrică a Regiunii franceze Basse-Loire se ridica, conform site-ului Data for Financial History, chiar în acelaşi an, la aproape aceeaşi valoare – la numai 1.200.000 de franci!
Foamea de ştiri, „adăpată” de „fuga” Monalisei!
Până atunci, plictiseala de vară plutea în aer... Ziarele scriau despre expunerea unei balene şi că, doar cu o zi înainte de publicarea ştirii despre incredibilul furt al „Mona Lisei”, la Berlin murise Johann Martin Schleyer, un preot german, inventatorul din anul 1880 al „limbii universale” numite Volapuk. Detronată însă, în numai şapte ani, de şi mai universalul limbaj Esperanto... Sic transit gloria mundi, nu-i aşa? „Volapük” venea de la cuvintele nemţeşti „vol” (lume) și „pük” (limbă). Astăzi, doar cel mult 30 de pământeni se mai încăpăţânează să folosească limbajul inventat de preotul german... La Muzeul Luvru chiar, că tot vom vorbi despre furtul epocal al unui tablou, cu vinovatul nedescoperit vreme de mai bine de doi ani, spre ruşinea anchetatorilor pisaţi continuu de presă şi de cititori, ziarul anunţa, chiar pentru a doua zi... mari vânzări de opere de artă scoase la licitaţie publică...
Între holera ce ameninţa din nou şi canicula care îndrăznise, la Londra, să dezbrace în costum de baie frivole mulţimile, spre a le arunca în Tamisa răcoroasă, incendiile grave izbucnite din îndelungata uscăciune provocată de secetă, cele câteva greve şi puţinele tâlhării – mde, şi hoţii asudă de la zăduf! – atmosfera ştirilor pariziene ajunsese cu totul şi cu totul lâncedă! Același cotidian „La Presse” din 22 august 1911 anunţa, de pildă, o temperatură de 31 grade Celsius...
Fără fotografii, precum mai dibacea „La Presse”, ziarul „Les Debats” anunţase însă chiar pe 22 august dispariţia constatată de Poliţie cu o zi înainte.
Două zile mai târziu, pe 24 august, şi cotidianul independent „Le Figaro” anunţa misterioasa dispariţie. Am citit articolul publicat pe GALLICA, site al prestigioasei BNF (adică Biblioteque Nationale Francaise). „Le Figaro”, vechi şi redutabil organ de presă independentă – lucru rar pe atunci, de fapt, cel mai vechi cotidian francez, fondat la 1826 chiar, cel mai vechi cotidian din lume, iscat dintr-un săptămânal satiric incomod condus de un... compozitor, la început un ziar literar şi de dezbateri, amintea prin titlu de curajosul şi hâtrul bărbier din Sevilla, personajul lui Beaumarchais, scriitor francez care a fost încarcerat la Bastilia tocmai din cauza acestei piese, transformată mai târziu în opera cu acelaşi titlu compusă de Mozart! Ziarul susţinea o replică a mucalitului bărbier, martor, prin profesia sa, la secrete de alcov:
„Fără libertatea de a da vina, nu există laude măgulitoare"
Ziarul îşi scotea pârleala, fie şi tocmai pe 24 august, lăbărţându-şi în voie propria anchetă, începută de pe prima pagină, continuând şi pe cea de-a doua, ba la modul copios, pe aproape întreaga pagină! Primejdioasa „Criză marocană” abia de-şi mai găsea loc undeva spre subsolul paginii! Şi era vorba doar despre ameninţarea germană, care putea antrena un război mondial! Experienţa gazetărească demonstrează însă că şi un conflict planetar chiar, oricât ar fi acesta de primejdios pentru toată lumea, ajunge să-l plictisească pe cititorul de presă, care poate fi însă... mişcat şi cu o Giocondă de care nici măcar nu a auzit până la misterioasa tâlhărie operată chiar în buricul extrem de bine păzit al Luvrului!...
Cotidianul „Le Journal des Debats politiques et litteraires” tot din 24 august, un fel de revistă... „Dilema” a noastră, începea cu problema marocană pe pagina întâi, deschizând abia pe a treia afacerea insolentului furt de la Luvru! Poate crezând în descoperirea rapidă a capodoperei lui Da Vinci, cotidianul îşi anunţa chiar intenţia de a publica CEVA şi în rubrica sa „Dernieres nouvelles” – „Ultimele ştiri”. Era deci obligat să mai descopere sau să inventeze... CEVA!
