China interzice ”fake news” şi ”deepfakes”

China interzice ”fake news” şi ”deepfakes”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Internetul din China este deja unul dintre cele mai limitate din lume, fiind „protejat” de un firewall care blochează accesarea serviciilor vestice şi de un algoritm de cenzură integrat în majoritatea platformelor de socializare, care marchează automat cuvinte cheie şi împiedică trimiterea mesajelor. Astfel, vestea că autorităţile doresc să limiteze şi mai mult libera circulaţie a informaţiilor nu este tocmai greu de crezut, însă de data aceasta sunt atacate fenomene mai recente, care pot fi cu adevărat dăunătoare.

Reuters relatează că autorităţile din China au impus noi reguli pentru conţinutul audio-vizual publicat pe internet, cât şi despre fenomenul „fake news”. Este acum interzis să publici în China pe internet conţinut de tip „deepfakes”, o tehnologie care poate înlocui faţa oricui dintr-un clip video cu o altă faţă realistă, fără să divulgi faptul că este vorba despre un clip fals.

Noua legislaţie, care urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, consideră o faptă penală orice utilizare a tehnologiilor AI sau de realitate virtuală în scop „deepfakes” dacă acele materiale nu sunt marcate într-un mod vizibil.

Această soluţie la problema fake news şi deepfakes ar putea fi eficientă, însă probabil că nu ar putea fi aplicată în afara Chinei. Termenul de fake news este foarte general şi lasă loc de interpretare, iar orice fel de mesaj care contravine Partidului Comunist ar putea fi considerat „fals” şi dat jos.  

Sursa: go4it.ro

Citit 1417 ori Ultima modificare Duminică, 05 Ianuarie 2020 19:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.