CONCURSURI - Viaţa Liberă Galaţi

Clasele pregătitoare de la Școala 25, premiate de „Viața liberă”, la ele acasă (video)

Scris de Marți, 25 Martie 2025
Bucurie mare la cele două clase pregătitoare de la Școala Gimnazială Nr. 25 Galați, după ce reprezentanții cotidianului „Viața liberă” au poposit în școală și le-au înmânat diploma și trofeul de câștigător ai locului al III-lea la concursul de colinde organizat la sediul ziarului, în decembrie 2024. Vizită a fost…

Cei mai votaţi dintre cei peste 800 de colindători de Crăciun de la „Viaţa liberă”

Scris de Luni, 27 Ianuarie 2025
Aşa cum am mai scris, colindătorii care au venit în redacţia "Vieţii libere" înainte de Crăciun ne-au copleşit nu doar cu numărul lor foarte mare, dar şi cu bucuria pe care au răspândit-o, cu colinde vechi şi mai noi, cu pregătiri făcute, evident, cu minuţiozitate. Atunci când am demarat acest…

Aproape 1.000 de gălăţeni ne-au colindat la „Viaţa liberă”. Record de participare (foto)

Scris de Joi, 16 Ianuarie 2025
Colindătorii care au călcat pragul redacţiei cotidianului "Viața liberă" cu ocazia Crăciunului ne-au depăşit toate aşteptările. Am avut bucuria să primim, în perioada 16-23 decembrie, nu mai puţin de 34 de grupuri de copii şi tineri din instituţiile de învăţământ gălăţene, şcoli de arte şi grupuri vocale de tradiţie, precum…

"Viața liberă" și Cofetăria "Un Deliciu" vă invită la un concurs cu premii dulci

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2023
Cu bucuria Sărbătorilor de iarnă, “Viața liberă” vă aduce un motiv în plus să zâmbiți în această perioadă festivă! Alături de Cofetăria "UN DELICIU", suntem încântați să vă anunțăm că vă invităm la un concurs special, cu premii dulci și momente magice. "De Crăciun, "Viața liberă " vă invită la…

CONCURS „În martie celebrăm feminitatea și frumusețea”

Scris de Miercuri, 01 Martie 2023
UPDATE: Au fost desemnate câștigătoarele concursului! Felicitări câștigătoarelor! Pentru a intra in posesia premiului, vă rugăm să ne contactați la tel. 0731 960 090, in interval orar 08.00 ÷ 16.00 până pe data 03.03.2023. Vă dorim tuturor o primăvară cu soare și zâmbete! “Ne bucurăm de frumusețea fluturelui dar rareori…

Regulament Concurs “În martie celebrăm feminitatea și frumusețea”

Scris de Marți, 21 Februarie 2023
Data: 21.02.2023Distribuit pentru: Public SECȚIUNEA 1. ORGANIZATOR 1.1 Concursul “În martie celebrăm feminitatea și frumusețea” (denumit în cele ce urmează „Concurs”) este organizat în numele și de către Trustul De Presă “Dunărea De Jos” Galați, persoană juridică română, cu sediul social în Galați, Str. Domnească, nr.68, jud. Galați, înregistrată la…

„Viața liberă” răsplătește iubirea, de Dragobete. Pune un lacăt pe inima din fața sediului şi poţi fi premiat!

Scris de Luni, 20 Februarie 2023
"Viața liberă" sărbătorește dragostea și îndrăgostiții. Astfel, cu ocazia zilei de Dragobete, cuplurile din Galați cu cele mai frumoase povești de iubire sunt așteptate să participe la un nou concurs. În multe locuri celebre din lume, îndrăgostiții vin să își "protejeze" iubirea, conform tradiției, prinzând un lacăt cu numele sau…

CONCURS: “Sărbătorește dragostea românește de Dragobete“

Scris de Luni, 20 Februarie 2023
UPDATE: A fost desemnat câștigătorul concursului! Felicitări Ionut Bordeianu! Să te bucuri de o cină plăcută alături de persoana iubită! Pentru a intra in posesia premiului, te rugăm să ne contactezi la nr. de tel. 0731 960 090, in interval orar 08.00 ÷ 16.00 până pe data 22.02.2023 Participă la…

Regulament Detaliat Concurs “Sărbătorește dragostea românește de Dragobete“

Scris de Luni, 13 Februarie 2023
Data: 13.02.2023Distribuit pentru: Public SECȚIUNEA 1. ORGANIZATOR 1.1 Concursul “Sărbătorește dragostea românește de Dragobete” (denumit în cele ce urmează „Concurs”) este organizat în numele și de către Trustul De Presă “Dunărea De Jos” Galați, persoană juridică română, cu sediul social în Galați, Str. Domnească, nr.68, jud. Galați, înregistrată la Oficiul…

Câştigătorii concursului "Colindători la «Viaţa liberă» 2022"

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2023
Concursul de colinde destinat copiilor, pe care "Viaţa liberă" l-a iniţiat în perioada de dinaintea Crăciunului, şi-a desemnat câştigătorii. Aşa cum am anunţat, articolele pe care noi le-am scris despre copiii care ne-au colindat la redacţie, însoţite de materialele video alcătuite de colegul nostru Ovidiu Amălinei şi care pot fi…

Trageri la sorţi speciale pentru concursurile ”Vieţii libere”

Scris de Vineri, 29 Mai 2020
Aşa cum am promis la instalarea stării de urgenţă, revenim cu detalii referitoare la concursurile "Vieţii libere". Taloanele din perioada 16 martie - 29 mai 2020 vor participa la două extrageri speciale, după cum urmează: Miercuri, 3 iunie 2020, la ora 13,00, în holul redacţiei "Viaţa liberă", din strada Domnească…

MODIFICARE: Tragerile la sorţi au loc luni

Scris de Duminică, 18 August 2019
Tragerile la sorți de vineri, 16 august, pentru desemnarea câștigătorilor la concursurile "Bani grei" și "100 lei pentru învățăcei", s-au amânat pentru luni, 19 august, la ora 12,00. Astfel, oferim posibilitatea tuturor concurenților care au trimis plicurile prin Poșta română, societate ce nu a lucrat în perioada 15-16 august, de…

REGULAMENTUL CONCURSULUI „Fii Fruntaș și Câștigi Bicicleta Poștaș”. MODIFICARE

Scris de Joi, 06 Iunie 2019
MODIFICARE: A doua și a treia extragere vor fi în data de 13 iunie 2019. SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI Organizatorul concursului este Trustul de Presa Dunarea de Jos SA, cu sediul în str. Domnească nr. 68, Galaţi, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.J17/486/1991, Cod Unic de Înregistrare RO1643195, reprezentată…

Modificǎri la concursurile Viaţa liberǎ

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2018
Dragi cititori, vă anunțăm că extragerile pentru concursurile organizate de ziarul Viata liberă din săptămâna următoare vor avea loc joi, 29 noiembrie. Vă așteptăm!

Câştigă un smartphone de Crăciun cu aplicaţia Viaţa liberă

Scris de Marți, 12 Decembrie 2017
SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI Organizatorul concursului este SC VIAŢA LIBERĂ SRL, cu sediul în str. Domnească nr. 68, etaj 1, Galaţi, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/1005/14.08.2013, Cod Unic de Înregistrare 32138827, număr de înregistrare în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, reprezentată legal…

Selfie Pet - CONCURS FOTO cu PREMII pentru animalul tău de companie

Scris de Vineri, 14 Iulie 2017
Prietenul cu blăniţă, pene sau solzi este deja celebru pe pagina dumneavoastră de Facebook, are admiratori fideli şi strânge zilnic zeci de like-uri? Ei bine, a sosit timpul să fie vedetă şi în ziarul „Viaţa liberă” şi să fie premiat. Cotidianul dumneavoastră preferat continuă concursul Selfie Pet! Dragi stăpâni de…

CONCURSUL ”Vieții libere” şi-a desemnat primii câştigători. IATĂ care sunt vedetele lunii iunie, la SelfiePet

Scris de Luni, 03 Iulie 2017
În ultimele două săptămâni, cei nouă participanţi la concursul SelfiePet au primit din partea iubitorilor de animale voturi pe www.viata-libera.ro, care ne-au permis să stabilim câştigătorii celor trei premii constând în hrană, accesorii şi consultaţii veterinare. Lider al acestei ediţii este căţelul Papy, cu 1.190 de voturi, urmat de pisicuţa…

REGULAMENT OFICIAL AL CONCURSULUI “SELFIE PET”

Scris de Vineri, 09 Iunie 2017
Organizatorul concursului Organizatorul concursului este Viaţa liberă SRL, cu sediul în str. Domnească nr. 68, etaj 1, Galaţi, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/1005/14.08.2013, Cod unic de înregistrare 32138827, număr de înregistrare la registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal: 27890, reprezentată legal prin Administrator…

CÂȘTIGĂTORII concursului ”Sărbătoreşte Valentines Day cu o cină romantică!”

Scris de Vineri, 10 Februarie 2017
Viaţa liberă anunţă că pe 10 februarie 2017 la ora 14,20 a avut loc tragerea la sorti pentru desemnarea câştigătorilor concursului „Sărbătoreşte Valentines Day cu o cină romantică!”. Vă reamintim că premiile oferite în cadrul campaniei constau în câte o cină romantică la restaurant Bordeaux de Ziua Îndrăgostiţilor. Violeta Paliciuc…

Regulament „Sărbătoreşte Valentines Day cu o cină romantică”

Scris de Miercuri, 01 Februarie 2017
SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE Organizatorul concursului este VIAŢA LIBERĂ SRL, cu sediul în str. Domnească nr. 68, etaj 1, Galaţi, Romania, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/1005/14.08.2013, Cod unic de înregistrare 32138827, număr de înregistrare în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, reprezentată legal…

REGULAMENT OFICIAL AL CONCURSULUI “Părerea ta contează”

Scris de Marți, 03 Ianuarie 2017
· Organizatorul concursului Organizatorul concursului este VIAŢA LIBERĂ SRL, cu sediul în str. Domnească nr. 68, etaj 1, Galaţi, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/1005/14.08.2013, Cod unic de înregistrare 32138827, număr de înregistrare la registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal: 27890, reprezentată legal prin…

REGULAMENT OFICIAL CONCURS | ”Viaţa liberă te informează, Auchan te premiază!”

1. ORGANIZATORUL 1.1 ORGANIZATORUL concursului ”Viaţa liberă te informează, Auchan te premiază!” este TRUSTUL DE PRESĂ „DUNĂREA DE JOS” SA, cu sediul în Galaţi, str. Domnească nr. 68, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/426/1991, reprezentată prin administrator – Cristina Cocu, numită în cele ce urmează "ORGANIZATORUL". Participanţii la concurs…

CONCURS „Viaţa liberă”. IATĂ care este PREMIUL pus în joc

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2016
REGULAMENT oficial al CONCURSULUI de promovare pentru calendarul “Gălăţeni care au uimit lumea” 2016 ■ Organizatorul concursului Organizatorul concursului este Societatea Trustul de Presă Dunărea de Jos SA, cu sediul în str. Domnească nr. 68, Galaţi, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/486/1991, CIF RO1643195, număr de înregistrare în…

ÎN ATENŢIA CITITORILOR: Modificări la concursurile „Viaţa liberă”

Scris de Duminică, 27 Decembrie 2015
În săptămâna 28 decembrie 2015 - 2 ianuarie 2016 nu se vor publica taloane pentru concursurile "Bani grei" şi "100 de lei pentru învăţăcei" şi nu vor avea loc extrageri. Cele patru taloane publicate în perioada 21 - 24 decembrie vor participa la tragerea la sorţi din data de 8…
Pagina 1 din 2